(VIDEO) Cea mai mare operaţiune de transport agabaritic pe mare a avut loc cu succes în canalul Suez
18 Noiembrie 2024, 21:11 Redacţia PiataAuto.md
În Canalul Suez a avut loc de curând cea mai mare operaţiune de transport agabaritic din toată istoria de 154 de ani a acestui canal. Un doc plutitor imens, pe nume Dourado, a fost tractat şi dirijat simultan de mai multe remorchere pentru a traversa canalul. Paradoxul e că această construcţie metalică imensă are 260 metri lungime şi 90 metri lăţime, ceea ce depăşeşte lăţimea maximă admisă, valabilă până de curând pentru traversarea canalului. Abia de curând canalul a fost lărgit în partea sa sudică, fapt care a permis pentru prima dată tranzitarea prin el a unor obiecte sau ambarcaţiuni atât de masive.
Dourado e un doc plutitor construit în Singapore, care trebuia să ajungă în Turcia, la un şantier naval, unde va fi parte componentă a şantierului de construcţie a viitoarelor nave. Acesta cântăreşte 91.000 tone şi e construcţie metalică fără propulsie proprie, deci mizează doar pe forţa remorcherelor pentru a înainta.
Din Singapore până în Suez docul a fost tractat de două remorchere mari, iar alegerea rutei prin canalul Suez a fost dictată de dorinţa de a nu merge pe ruta ocolitoare prin jurul Africii şi Marea Mediterană, rută care până în Turcia ar fi fost cu circa 10.000 mile nautice mai lungă.
Operatorul canalului Suez a planificat din timp operaţiunea de tractare, antrenând încă 5 remorchere, pe lângă cele două de bază din convoi.
Tot transportul putea în orice moment să ia o întorsătură nefastă — de la devierea docului plutitor sub acţiunea vântului puternic sau a curenţilor, până la acroşarea fundului canalului, mai ales că această construcţie are unghiuri drepte în partea sa scufundată sub apă şi orice acroşare ar fi fost mult mai greu de rezolvat.
Prin urmare, orice asemenea situaţie putea bloca canalul Suez pe multe săptămâni înainte, într-un mod similar cum s-a întâmplat cu nava Ever Given a operatorului Evergreen în anul 2021, care a blocat canalul Suez în totalitate şi a provocat o criză de transporturi maritime la nivel intercontinental.
Tranzitarea canalului de acest convoi de transport agabaritic maritim a durat peste 24 ore, fiind făcut cu o viteză maximă de 4 noduri, sau circa 7 km/h.
Fiecare din remorcherele implicate a avut câte un căpitan delegat din partea operatorului portului, toţi fiind coordonaţi de un comandat al operaţiunii, ajutat de o echipă de monitorizare. Toţi aceşti oameni implicaţi au fost instruiţi înainte de operaţiune, după ce a fost făcută şi o estimare cu calcule detaiate ale traiectoriei celei mai bune şi modului corect de tractare.
Din fericire, totul a decurs ca la carte, fără incidente, iar Canalul Suez tocmai şi-a înscris în istoria sa de 154 de ani cea mai mare operaţiune de transport agabaritic pe care a realizat-o vreodată.
Vezi mai jos şi un video al acestei operaţiuni, publicat de operatorul canalului Suez.