(VIDEO) Un mecanic din Slovacia a arătat cum trebuie repornit un camion Tatra 813 după 20 de ani de staţionare a motorului V12 diesel răcit cu aer şi cum poate fi restaurat acesta
17 Noiembrie 2024, 12:22 Redacţia PiataAuto.md
Tatra 813 e unul din cele mai fascinante modele din camioane din câte s-au produs vreodată în lume, având o inginerie cu totul specială, care-l făcea deosebit în capacităţile sale. În primul rând avea punţi semi articulate şi tracţiune integrală oricâte punţi ar fi avut, cea mai răspândită formulă fiind 8x8 pe atunci. În al doilea rând, avea un motor V12 diesel, răcit cu aer, de 17,64 litri, cu injecţie directă, cu bloc din fontă şi chiulasă din aluminiu, care scotea 258 CP şi un cuplu imens de 990 Nm! Datorită răcirii cu aer, camionul putea munci în cele reci condiţii, iar motorul construit pentru a fi nemuritor îndura cele mai crunte exploatări, la fel ca şi întreg camionul, de fapt. De curând, un mecanic din Slovacia a arătat cum trebuie repornit corect un asemenea camion Tatra 813 cu motor V12, care a stat nemişcat 20 de ani, dar şi cum poate fi restaurat acesta.
Noţiunea de repornire corectă e importantă aici şi în contextul unui articol cu video, pe care-l publicam acum o săptămână, în care un mecanic din Estonia a încercat să repornească o Toyota Hiace cu motor diesel, care stătuse 21 de ani nemişcată, şi i-a reuşit să o facă acolo, în câmp. Uneori, e posibil şi asta, alteori e posibil să se forţeze un pic lucrurile pentru a reuşi o pornire iniţială, dar motorul poate avea de suferit şi aici deja contează dacă acel motor şi acel vehicul va merge la o restaurare ulterior sau va merge doar la casare şi nimănui nu-i mai pasă de el. Mecanicul din Slovacia de acum intenţiona să restaureze ulterior camionul, de asta a căutat calea corectă, care să nu afecteze starea motorului.
Mecanicul a inspectat întâi motorul V12 şi a constatat că din cauza celor 20 de ani de staţionare în aer liber, sub ploi şi zăpezi, apa a pătruns prin sistemul de evacuare şi a ajuns în motor, unde s-a adunat unde şi-a putut croi loc şi a generat coroziune.
Chiulasa a trebuit, iar fiecare cilindri şi piston a trebuit curăţat. Unele piese, precum supapele, au fost înlocuite cu altele noi, pentru a avea etanşarea corectă.
Apoi, a fost nevoie de un electrician care să traseze corect noile cablaje la motor. Acest V12 de Tatra, răcit cu aer, are o tangenţă minimă cu cablaje şi sisteme electrice, dar totuşi era nevoie de făcut totul corect.
Abia după asta, cu motorul asamblat înapoi şi conectat complet, a putut fi făcută o repornire. Şi acea repornire a fost iniţial făcută mai degrabă pentru mişcare şi lubrifiere, până când motorul chiar a pornit. Desigur, la început acesta scotea un fum dens, şi funcţiona uşor aritmic, dar în cele din urmă, odată cu încălzirea şi lubrifierea mai bună, a început a funcţiona ritmic.
Camionul a putut şi să mişte cu propria propulsie, făcând primii metri de încercare. De aici încolo, odată confirmată viabilitatea motorului şi cutiei de viteze, camionul a mers spre o restaurare completă.
Toate suprafeţele metalice au fost supuse sablării cu nisip. Părţile care au fost afectate de rugină şi au devenit vulnerabile au trecut şi prin mâna sudorului, fapt care era foarte important în a-i reda camionului rigiditatea structurală de altă dată.
Desigur, au urmat operaţiuni de vopsire, iar interiorul a trebuit restaurat profund, deşi s-a păstrat un stil retro spartan.
Astfel, camionul a ajuns la final într-o stare admirabilă, cu toate componente reînviate la o stare funcţională, numai bun de defilat pe la întruniri de camioane clasice, care au loc frecvent în Cehia şi Slovacia.
Proprietarul acestui camion Tatra a venit să-şi ia bijuteria clasică, mai ales că aici vorbim de versiunea militată Tatra 813 Kolos 8x8, una din cele mai apreciate.
Acesta a făcut şi un scurt test drive cu acest camion restaurat, iar mecanicul spune că această lucrare a sa demonstrează încă o dată cât de nemuritoare sunt aceste camioane, care dacă trec prin perioade înc are au fost abandonate, înainte de a fi revigorate şi restaurate.
Vezi totul în video-ul de mai jos, iar dacă vrei să afli mai mult despre ingineria lui Tatra 813 şi istoria acestui model, vezi articolul nostru dedicat de acum doi ani. De asemenea, dacă vrei să ezi şi un camion românesc DAC 665T 6x6 restaurat frumos în România, vezi un alt articol de al nostru.