(VIDEO) Un mecanic american a dezasamblat un motor cu piston rotativ de pe o Mazda RX-8, arătând construcţia şi problemele cronice ale acestuia

16 Noiembrie 2024, 17:02
Redacţia PiataAuto.md
Motoarele cu piston rotativ şi rotor de formă triunghiulară, inventate de Felix Wankel, care-i poartă şi numele acum, sunt o sursă permanentă de fascinaţie pentru pasionaţii auto. În cazul lor, există întotdeauna senzaţia unei alternative neexplorate complet în ingineria motoarelor. Poate dacă mai mulţi ingineri o studiau şi încercau, aceste motoare ar fi devenit mai bune şi mai longevive, e întrebarea care le însoţeşte. Însă un fapt e cât se poate de cert, totuşi, în forma în care acestea ajunseseră a fi puse pe modele de serie, fiabilitatea lor a fost foarte redusă, ele devenind notoriu de capricioase şi problematice, în ciuda plăcerii în condus.
Mazda a fost ultimul producător care le-a mai păstrat în producţie pe RX-8, până a renunţat şi ea şi a făcut o pauză de 10 ani. Acum Mazda are din nou un asemenea motor, doar că acesta e pus pe MX-30 cu rol de generator electric şi e mult mai mic, deşi inginerii niponi spun că au rezolvat vechile probleme ale acestei construcţii.
Foto: Motorul nou cu piston rotativ al celor de la Mazda, de pe MX-30

Şi chiar dacă Mazda a fost cea mai ataşată de această construcţie, de fapt producătorul german NSU a fost primul care l-a contractat pe Felix Wankel să proiecteze un asemenea motor, iar apoi tot NSU a fost primul producător ce a pus în producţia de serie un motor Wankel cu două pistoane rotative, pe NSU Ro 80, un model pe care noi l-am explorat pe viu în Elveţia acum ceva timp, şi i-am relatat şi istoria într-un video dedicat.
Ei bine, un mecanic american a găsit un motor clacat de pe Mazda RX-8 şi a folosit această ocazie de a dezasambla acest motor cu construcţie rară, de a-i arăta toate ciudăţeniile, iar pe baza acestui exemplar de a înţelege de unde vin probleme cronice ale acestui motor, or, nimic nu va arăta mai bine aceste probleme decât zonele clare de uzură formate în timpul exploatării.
Mecanicul spune că tatăl său a muncit într-un service Mazda pe când era el mic şi încă de atunci îşi aminteşte câte motoare cu piston rotativ. Totuşi, chiar dacă acestea au notorietatea de a fi problematice, multe din problemele lor vin din faptul că proprietarii nu le exploatează corect, adică diferit faţă de orice Honda Civic.
Aceste motoare trebuie încălzite bine, călătoriile scurte fiindu-le contraindicate. Ele trebuie turate cel puţin din când în când, iar din când în când e recomandabilă amestecarea de ulei special cu benzină de cifră octanică înaltă, în mod similar motoarelor în doi timpi, pentru a lubrifia garniturile şi a reduce uzura rotorului triunghiular în zonele celor trei vârfuri, care sunt cele mai vulnerabile la uzură. Foarte puţini proprietari fac asta, însă, iar aceste motoare ajung la uzură accelerată şi clacare.
Motorul dezasamblat e unul cu două rotoare, iar în acest proces am dezmembrării lui se poate vedea din start că bujiile sunt diferite faţă de un motor cu cilindri obişnuiţi.
Baia de ulei e relativ similară, iar imediat ce se ajunge în interior, construcţia diferită se face remarcată. Pe partea de distribuţie nu există nimic, pentru că nu există o distribuţie în forma clasică, neexistând nici arbori cu came sau supate. Doar un lanţ scurt, conectat la pompă.
Odată desfăcută prima secţiune, a devenit clar cât de multă rezistenţă întâmpina rotorul la vârfurile sale în lipsa lubrifierii, la care s-a mai adăugat între timp şi rugina.
Odată scos, rotorul avea în mod vizibil depuneri de ulei şi chiar straturi de rugină, deci într-o asemenea stare, acesta n-ar mai asigura nici etanşarea corectă, nici mişcările de rotaţie corecte.
Şi peretele interior al secţiunii avea urme adânci de eroziune, iar toate aceste urme arată care unde apar probleme în exploatarea acestui tip de motoare.
Situaţia nu era cu mult mai bună din la cel de-al doilea rotor, care avea depuneri similare, coroziune şi eroziuni pe perete.
Chiar şi unul din pereţi de la cele două margini ale motorului avea urme de zgârieturi adânci din momentele apropiate clacării.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
2
54,114
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!