Ford a lansat noul Puma Gen-E, un SUV electric produs la Craiova, în România, care devine cel mai accesibil model electric din gamă
3 Decembrie 2024, 14:40 Redacţia PiataAuto.md
Ford a lansat azi noul Puma Gen-E, un SUV electric care va fi produs la fabrica din Craiova, România, şi care tocmai a devenit cel mai accesibil model din gama de autoturisme electrice Ford, costând mai puţin decât Capri, Explorer sau Mustang Mach-E. Cu un asemenea preţ, Ford speră să reuşească cu acest model ceea ce n-a reuşit deocamdată cu cele 3, adică să cucerească publicul şi să genereze vânzări semnificative, mizând şi pe popularitatea deja existentă a lui Puma în Europa.
Ford are mari probleme cu vânzările sale în Europa şi cu strategia sa de a renunţa la majoritatea modelelor cu combustie, în favoare celor electrice. Aşa cum scriam acum două săptămâni, Ford Explorer a fost lansat cu întârziere, iar Ford Capri, construit pe aceeaşi platformă, preluată de la grupul VW, n-a produs nici pe departe efectul dorit în piaţă, astfel încât fabrica din Cologne a trebuit să fie pusă în regim intermitent de muncă la nici două luni după startul producţiei acestui model. Foarte rar se întâmplă în industria auto ca un model nou să aibă o cerere atât de slabă faţă de aşteptările producătorului, încât să trebuiască să pună linia de producţie pe pauză în a doua lună de producţie.
Foto: Ford Capri electric
Acele modele vândute la preţuri ce pornesc de la aproape 50 mii euro fără dotări, n-au prea cucerit publicul, mai ales că excelează în parametri tehnici, odată ce se bazează pe o platformă tehnică pe care VW o are deja de câţiva ani buni în producţie. Şi Ford a ajuns într-o mare problemă acum, când ceea ce a lansat nu se cumpără. Da, poate ar fi frumos să se lanseze un model cu adevărat remarcabil în inginerie, însă pentru asta e nevoie de timp, timp pe care Ford nu-l mai are în Europa. Aşa că Ford a mers pe cea de-a doua soluţie posibilă — să lanseze un model mai modest în parametrii săi, dar construit pe o platformă care şi-a răscumpărat deja investiţiile şi care poate fi rapid adaptată unui model electric, fără prea mari investiţi, rezultând într-un preţ final mult mai atrăgător, care să aibă şanse mai mari în vânzări. Până la urmă, experienţa lui Honda Prologue din SUA a demonstrat că uneori şi modelele electrice cu parametri mai modeşti, dar puse la un preţ corect şi cu o caroserie practică, pot ajunge să vândă foarte multe.
Aşa că Ford a făcut exact asta, creând un Puma electric pe baza versiunii hibride. Noul model are tracţiune faţă, cu un singur electromotor, de 168 CP şi 290 Nm, poziţionat împreună cu reductorul în zona unde se afla anterior cutia de viteze. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h e de 8,0 secunde. E singura motorizare disponibilă, iar electromotorul e produs la fabrica Ford in Halewood, Marea Britanie.
Bateria e una de 43,6 kWh, suficient cât să ofere o autonomie de 364 km în ciclu WLTP, conform cifrei din configuratorul Ford România şi 376 km conform cifrei din comunicatul oficial Ford Europa. Consumul anunţat e de 13,1 kWh/100 km, doar că dacă înmulţim 13,1 kWh/100 km cu 376 km parcurşi constatăm că bateria ar trebui să aibă minim 49,2 kWh de capacitate netă, nu 43,6 kWh, cât anunţă acesta. E o neconcordanţă care denotă un pic şi din graba de a lansa acest model salvator Ford, care poate fi deja comandat chiar de azi, inclusiv în România.
Bateria va fi produsă în Ungaria la una din cele trei fabrici ale companiei sud-coreene SK din această ţară. Ford nu menţionează că tipul bateriei, dar toate adnotaţiile din comunicatul său se referă la baterii litiu-ion NMC, şi ar fi fost oarecum mai ieftin dacă se aplica o baterie LFP pe noul model, mai ales că Ford are experienţa de a folosi baterii LFP pe modelele sale. SK nu produce deocamdată baterii LFP, promiţându-se abia pentru 2026, deci putem exclude posibilitatea ca bateria să fie una LFP acum. Ford nu menţionează nimic despre vreun sistem de management termic al bateriei sau despre vreo pompă de căldură pentru încălzirea habitacului, deci şi aici putem prezuma că s-a mers pe soluţii mai simple.
În schimb, Puma Gen-E promite o încărcare de la 10 la 80% în doar 23 minute, cu o putere maximă de încărcare de 100 kW. Puterea medie de încărcare, însă, pe acest interval, va fi de circa 80 kW.
Greutatea proprie a noului model e de 1.563 kg, cu o masă totală de 2.015 kg. Garda la sol, însă e de doar 12,9 cm, faţă de 16,4 cm la o Puma cu combustie, ceea ce indică oarecum faptul că Puma n-avea o caroserie prevăzută pentru a adăposti o baterie în podea, şi ea coboară ceva mai jos, luând din garda la sol.
Noul Ford Puma Gen-E va avea şi un mic frunk în faţă, de 43 litri volum, iar portbagajul spate a obţinut volum adiţional sub podea, datorită lipsei tobei de eşapament.
În fine, noul model se lansează în România cu un preţ promoţional de 23.900 euro, însă acesta preţ porneşte de la un preţ de listă de 35.000 euro, la care se aplică 5.100 euro reduceri prin programul Rabla, şi alte 6.000 euro avantaj client. Deci, fără Rabla, dar cu avantaj client, preţul ar fi de circa 29.000 euro.