(VIDEO) Aceasta e o Honda CRX din 1984, cu o inginerie bizară cu două motoare, care o propulsează împreună

Astăzi, când vorbim despre maşinile electrice, a devenit uzual ca ele să aibă minim două motoare dacă se doreşte putere mai mare şi tracţiune integrală, poziţionat pe fiecare punte. Ar fi oare posibil ca o maşină să aibă în mod similar două motoare, fiecare responsabil de câte o punte? Ei bine, în istorie au existat asemenea exemple, iar renumitul colecţionar american Jay Leno a arătat lumii unul din cele mai neştiute din ele, reprezentat de o Honda CRX din 1984.

Ei bine, probabil cel mai cunoscut exemplu din istorie ar fi Citroen 2CV Sahara, proiectată pe baza obişnuitului 2CV. Pentru că inginerii au considerat pe atunci că un sistem de tracţiune integrală mecanică ar fi imposibil de amplasat pe acea maşină, au decis să monteze două motoare şi două cutii de viteze pe ea. Dar asta se întâmpla tocmai în anul 1957.

Ideea exemplarului Honda CRX despre care vorbim azi nu e foarte departe, deşi pornirile iniţiale au fost altele, nu unele de a cuceri Sahara.

Maşina a fost construită într-un singur exemplar, deci nu e un produs de serie. Un grup de mecanici auto, ingineri şi jurnalişti auto au fost iniţiatorii acestei idei şi au luat la bază iniţial un CRX de 1,5 litri, dar, chiar şi cu două motoare maşina nu devenise simţitor mai dinamică, pentru că performanţa în pus era anulată de greutatea în plus. Apoi motoarele de 1,5 litri au fost înlocuite de altele de 1,8 litri, preluate de pe Acord.

Pe atunci motoarele aspirate de la Honda nu erau tocmai puternice, aşa că împreună ele dezvoltă cam 220 CP.

Partea curioasă e că pe din afară maşina arată absolut standard şi n-ai putea spune că are două motoare. Caroseria e aceeaşi doar numărul mare de ţevi de eşapament o trădează un pic.

Motoarele au fost oferite de Honda pe atunci, fiind preluate de pe două Accord care nimeriseră într-un accident la transportare cu trenul şi erau declarate daună totală. Ambele motoare sunt identice, fiind cu 4 cilindri, cu 12 valve.

Motorul din faţă stă în poziţia lui normală, în timp ce cel din spate a fost discret integrat într-o carcasă făcută să pară de stoc din spatele scaunelor. Problema e că acolo totul e atât de acoperit, încât nu există răcire naturală. Aşa că inginerii, mecanicii şi jurnaliştii auto de atunci au considerat că ambele motoare pot fi răcite de un singur radiator, cel montat în faţă şi destinat iniţial doar motorului de acolo. De fapt, radiatorul e un pic mai are decât cel de stoc, ca să poată răci ambele motoare.

Propulsorul din spate a fost montat acolo cu întreg subcadrul, cu cutie şi suspensie, doar că tijele de direcţie au fost blocate în poziţia zero, ca maşina să nu vireze.

Acel motor a fost pus acolo cu cutia sa de viteze proprie şi partea şi mai curioasă e că ambele cutii sunt automate şi-şi calculează singure punctele de schimbare a treptelor, care se întâmplă să fie aproape sincronizate, odată ce maşina circulă în aceleaşi condiţii pentru ambele cutii.

Pornirea motoarelor are loc şi mai interesant. Se roteşte cheia în contact odată şi porneşte motorul din faţă, apoi se acţionează un comutator şi se mai roteşte odată cheia în contact, pornind şi al doilea motor, din spate.

În condus, această Honda scoate sunete interesante, pentru că cele două motoare pot rezona uneori împreună, alteori pot avea un ton niţel diferit, şi se fac auzite într-un mod curios.

Iar cel mai important e că această maşină uşoară din anii 80 e şi rapidă datorită acestor două motoare!

Vezi totul în video-ul de mai jos.