(VIDEO) Şeful diviziei M de la BMW ne îndeamnă să avem încredere în el şi în echipa lui pentru noul M3 electric, că sunt ingineri iscusiţi şi ne vor fascina
19 Decembrie 2024, 18:58 Redacţia PiataAuto.md
Şeful diviziei M de la BMW, Frank van Meel, e unul din acei ingineri autentici, uneori prea sinceri şi prea direcţi, care preferă lucrurile spuse direct şi treburile făcute impecabil. De ceva timp încoace, el ne spune că divizia sa pregăteşte inevitabil un viitor M3 electric, chiar dacă spune că-i va părea rău să nu mai producă actuala generaţie până în punctul în care se gândeşte să păstreze şi un M3 cu combustie, cel mai probabil o evoluţie mild hibrid a generaţiei actuale. Şi asta pentru că zice că a învăţat lecţiile actualului M5, care e mult mai greu din cauza sistemului plug-in hibrid. Ei bine, în pofida faptului că trebuie să dezvolte un M3 electric, şi în pofida faptului că fanii nu sunt deloc încântaţi de această idee, şeful diviziei M de la BMW ne îndeamnă să avem încredere în el şi în echipa lui, că sunt ingineri iscusiţi şi ne vor fascina până la urmă.
Acesta spune că a trebuit să treacă prin multe asemenea momente când divizia M adopta un ingredient tehnic nou. Spre exemplu, când precedenta generaţie M5 ea în pregătire, s-a anunţat că ea va avea un sistem de tracţiune integrală xDrive. Toţi i-au spus că asta e o adevărată blasfemie pentru un M. Şi a trebuit să îndure 3 ani de critici şi acuzări.
Apoi, când modelul a apărut, brusc toţi au zis că noul M5 era fascinant cu acel sistem xDrive, iar faptul că poate fi trecut la tracţiune spate, anulează orice critică. Şi aproape că nu e nevoie de asta, întrucât maşina trimite oricum mai mult cuplu spre spate, şi are o ţinută impecabilă.
El crede că exact asta se va întâmpla şi cu viitorul M3 electric. Toţi îl acuză încă de pe acum că face o mare greşeală, oricâţi cai ar avea acel model. Dar în momentul când va fi lansat, van Meel e convins că modelul îi va lăsa cu gura căscată pe toţi, în cel mai profund mod posibil.
I-a lăsat aşa şi pe şefii BMW, care au venit să testeze produsul camuflat. Inginerii au pus sistemul de propulsie şi pe caroseria unui actual M2, iar maşina a fost la fel de impresionantă. După ceva timp petrecut pe circuit, şefii BMW au ieşit fără nicio vorbă din maşină şi de pe circuit, iar cei de la BMW M se întrebau dacă asta e de bine, sau de rău. Într-un final, aceştia le-au spus inginerilor că au tăcut pentru că au rămas fără cuvinte şi a fost nevoie de timp să proceseze aceste senzaţii exaltante.
Van Meel spune că timpurile de mari schimbări pe care le trăim acum sunt, de fapt, timpuri pe care şi le-ar dori mulţi ingineri, pentru că dau oportunităţi imense de a te propulsa înainte, de a inova şi a fascina.
Tocmai de asta, e spune că noul BMW M3 electric va fi cel puţin la fel de fascinant ca şi marile salturi apreciate de până acum. Desigur, aici am putea menţiona că nu toate inovaţiile BMW M au fost la fel de apreciate, iar noul BMW M5 nu trezeşte aceeaşi admiraţie nici după ce a fost dezvăluit şi a fost condus, aşa cum a făcut-o precedentul. Iar BMW XM, primul model M plug-in hibrid, e un mare eşec de vânzări. Deci, unele inovaţii răzbat prin genialitate şi sparg aşteptările pesimiste, intrând frumos în istorie, în timp ce altele pur şi simplu rămân respinse de pasionaţi.
Şeful BMW M mai vorbeşte despre multe alte asemenea momente de salt tehnologic din istoria BMW şi o face din interiorul BMW Group Classics, acolo unde sunt menţinut bijuteriile clasice ale BMW.
Printre maşini e şi un exemplar de BMW 3.0 CSL, exact acelaşi exemplar pe care noi l-am condus acum 8 ani într-un test drive! Ne-am bucurat să-l vedem într-o stare la fel de impecabilă.
Şi în acelaşi hol e prezent şi acelaşi exemplar de BMW M1, pe care l-am testat în aceeaşi perioadă.
Vezi video-ul cu părerile şi îndemnului şefului diviziei M faţă de viitorul M3 electric mai jos.