VW a produs ultimul motor VR6, după 34 ani de la lansarea sa, spunând adio unei epoci a ingineriei fascinante
22 Decembrie 2024, 10:39 Redacţia PiataAuto.md
În primăvara acestui an, grupul VW a spus adio motorului W12, care se mai monta pe Bentley. Acum, la sfârşit de an, VW a produs şi ultimul motor VR6, după 34 de ani de la lansarea sa, iar odată cu aceste două motoare plecate în istorie, VW a spus adio unei epoci a ingineri fascinante, conturate cândva de Ferdinand Piech.
Pentru mulţi dintre noi, poate suna surprinzător faptul că motorul VR6 a fost scos din producţie abia acum, pentru că celor mai multora acest propulsor li se asociază cu modele VW din anii 1990 şi 2000, nu modele actuale. Şi asta e perfect explicabil, întrucât VW a scos acest motor din lista celor disponibile în Europa încă pe la mijlocul anilor 2010. Însă în SUA acest motor a continuat să echipele SUV-ul Atlas până acum, iar în China motorul VR6 se găsea sub capota unor modele ca VW Talagon şi Audi Q6.
Încă un motiv din care mulţi ar putea fi miraţi să audă că motorul VR6 mai era în producţie până de curând e că grupul VW le inscripţiona drept V6, nu VR6, pe multe din ultimele modele, de parcă i-ar fi fost ruşine de propria istorie.
Acum trei zile, însă, managerul de comunicare a VW, Andreas G. Schleith, a anunţat pe pagina sa de LinkedIn că în ziua de 12 decembrie 2024 VW a produs ultimul motor VR6 din istorie, ajungând la un număr de 1,87 milioane de exemplare ale acestui motor produse în toate istoria sa.
Golf Mk3 a fost primul model care a adăpostit acest motor, într-o ipostază de 2,8 litri şi 174 CP. Premiera a avut loc la începutul anul 1991, şi VW fascinase lumea cu această idee inedită a unui motor care să aibă cei 6 cilindri amplasaţi într-un soi de zigzag într-un singur bloc cilindric, cu înclinare unghiurile foarte mică unii faţă de alţii. Era un motor în formă de V, datorită acestei înclinări, dar totodată era şi un motor R datorită faptului că avea un singur bloc cilindric, nu două. De aici şi denumirea VR6, cu avantajul imens al unor dimensiuni nemaivăzut de compacte pentru un număr atât de mare de cilindri. Iar mai târziu, cu adăugarea celui de-al doilea bloc, au luat naştere motoarele W.
Motorul VR6 a ajuns ulterior pe multe alte modele, precum Passat, Phaeton, Corrado, Vento, Touareg, Eos şi chiar Beetle. Chiar şi Porsche Cayenne a avut la un moment dat un asemenea motor. Până şi VW Transporter şi Sharan l-au avut, iar odată cu Sharan şi Ford Galaxy cu Seat Alhambra, modele construite pe aceeaşi platformă. Audi TT, Seat Leon, Audi Q7 şi Skoda Superb toate aceste modele au adăpostit la un moment dat un asemenea motor sub capotă. Şi până şi Mercedes Vito l-a împrumutat în prima sa generaţie, pe versiunea V280!
Foto: VW Vento VR6
Deci, nu e deloc exagerare să spunem că acest motor a marcat istoria lumii auto o bună perioadă de timp, reprezentând versiunile de top pe modelele pe care era instalat. Într-o epocă în care avem tot mai multe motoare de 4 şi 3 cilindri, un motor VR6 pus pe un model relativ accesibil a rămas o excepţie excentrică. Şi chiar şi modelele cu tendinţe de performanţă au acum motoare de 4 cilindri turbo care pot scoate mai mult.
Ipostaza maximă a motorului VR6, pe care VW a testat-o la un moment dat în 2009, era una de 3,2 litri turbo, sub formă de prototip, care scota 463 CP! Acea versiune n-a ajuns vreodată în producţie, deci putem spune că potenţialul maxim al acestui motor n-a fost atins niciodată pe modelele de serie.