Acţionarii Northvolt au votat împotriva lichidării companiei, se va încerca revigorarea celui mai mare producător european de baterii
9 Ianuarie 2025, 09:33 Redacţia PiataAuto.md
După ce divizia americană Northvolt a intrat în insolvenţă, iar în Suedia a fost falimentată compania responsabilă de extinderea fabricii Northvolt Ett, lăsând facturi neplătite de zeci de milioane de euro către zeci de companii suedeze, iar apoi descoperindu-se că la fabrică utilaj în valoare de aproape jumătate de miliard de euro nu fusese nici măcar despachetat şi fusese casat la valoare de fier vechi în contabilitate înainte de faliment, marea întrebare era dacă Northvolt mai are în general un viitor sau dacă e doar o problemă de timp până când şi structurile principale ale companiei vor ajunge în insolvenţă şi lichidare. Ieri, 8 ianuarie, acţionarii principali ai Northvolt au avut o întrunire în care să decidă soarta de mai departe a Northvolt.
Cel mai mare acţionar al Northvolt acum e grupul VW, care deţine 22% din acţiuni, urmat de Goldman Sachs, cu 19,2%, după care urmează mulţi alţi acţionari, cu procente mai mici.
În urma falimentelor a două dintre diviziile sale şi a casărilor la valoare dubioasă a utilajelor, dar şi a cesionărilor de datorii, acţionarii s-au pomenit că jumătate din valoarea activelor companiei pe care o deţin s-a evaporat, iar în contextul în care Northvolt a obţinut fonduri de stat şi europene în mai multe ţări, pentru a-şi construi fabricile, toată situaţia avea şi semne de fraudă, mai ales că şefii Northvolt şi-au dat demisia cu puţin timp înainte de valul de probleme.
Prin urmare, întâlnirea de ieri era văzută ca una crucială pentru viitorul companiei, întrucât existau multe voci care spuneau că mai mulţi acţionari ar fi gata să accepte pierderile şi să lichideze această companiei, în loc să fie asociaţi cu ea şi cu problemele ei grave de integritate şi de conduită de afaceri. Mai ales în Suedia, Northvolt e percepută acum ca o companie care a cauzat probleme majore, concedieri şi restructurări pentru alte zeci de companii care au avut încredere în ea şi au rămas cu facturi neplătite.
În acelaşi timp, la câte miliarde s-au investit până acum în Northvolt şi la un progres incontestabil în tehnologie şi în creşterea companiei până la o adevărată reţea de fabrici de baterii în Europa, e mult mai logic să se investească suma necesară salvării companiei, chiar cu preţul cedării acţiunilor în favoarea statului, pentru a duce compania la nivelul necesar de viabilitate, iar apoi statele europene şi-ar recupera banii din vânzări de acţiuni şi impozite.
Această poziţie a fost cea care a învins ieri, iar acţionarii au votat să menţină Northvolt operaţional. Se va încerca revigorarea companiei, prin atragerea de noi fonduri. Acum Northvolt şi-a asigurat un împrumut de 100 milioane de dolari de la acţionarul său Scania pentru a trece prin procedurile de faliment din SUA, dar va mai avea nevoie de minim 1,0-1,2 miliarde de dolari pentru a trece de perioada critică şi a încerca să poată accesa împrumuturi ulterioare pe baza activităţii sale reluate la turaţi decente.
Până atunci, acţionarii sunt conştienţi că aceşti bani ar putea să nu vină de nicăieri din altă parte decât tot de la ei, aşa că au agreat să depună acest efort suplimentar pentru a revigora compania. În acelaşi timp tot ei sunt dispuşi să piardă din cota de acţiuni dacă vor interveni fonduri guvernamentale şi vor dori securizarea banilor oferiţi prin deţinerea unei cote de acţiuni.
Aşadar, Northvolt a trecut de o zi critică ieri, când ştirile ar fi putut anunţa lichidarea totală a companiei, fapt care a fost evitat. Însă faptele decise ieri sunt deocamdată doar intenţii şi angajamente asumate, iar Northvolt va avea nevoie şi de un management puternic pentru a implementa aceste strategii cu eficienţă şi onestitate, astfel încât să poată revigora cu adevărat compania şi ea să-şi recapete statutul său de companie inovatoare şi respectată, în rol de cel mai mare producător de baterii din Europa.