Audi pregăteşte noul RS5, un concurent pentru BMW M3, care nu va repeta greşeala lui Mercedes-AMG C63 de a trece la 4 cilindri

27 Ianuarie 2025, 10:44
Redacţia PiataAuto.md
Audi a avut până în anul 2024 un RS4 în gama sa, care era concurentul lui BMW M3 şi Mercedes-AMG C63, doar că modelul era la sfârşit de carieră şi, cu cei 450 CP ai motorului său, nu mai putea concura de la egal la egal. Tot în 2024 Audi a prezentat o familie de modele succesoare pentru A4, numită deja A5 şi S5, pur electrice. Acum aflăm că Audi pregăteşte şi un model RS5, succesor pentru RS4, care va avea un motor cu combustie, dar care nu va repeta greşeala lui Mercedes-AMG C63 W206 de a trece la un propulsor de doar 4 cilindri.
Foto: Ediţia aniversară de 25 de ani, de adio, a ultimii generaţii Audi RS4, alături de prima generaţie

Mercedes a făcut-o, încadrând acel propulsor într-un sistem plug-in hibrid, cu o baterie foarte mică pentru a conta cu adevărat în regim de condus pur electric, dar datorită acelei baterii şi electromotoarelor, modelul livrează 680 CP. Asta, însă, îl ajută doar la accelerări de pe loc, în linie dreaptă, întrucât în condus modelul e calificat aproape unanim drept foarte greoi şi lipsit de orice caracter sportiv. Cert e că fanii AMG nu se înghesuie să-l cumpere, întrucât vânzările acestuia sunt dezastruoase, într-un contrast absolut faţă de BMW M3, care are o cerere mare în continuare şi pentru care cumpărătorii aşteaptă uneori şi câteva luni până la confirmarea unei cote de producţie pentru o anumită regiune.
Ei bine, Audi nu-şi doreşte să repete istoria lui Mercedes, aşa că modelul său va avea 6 cilindri în continuare. Doar că Audi e nevoit să treacă la un sistem plug-in hibrid pe acest model, care să favorizeze performanţa sporită şi care să dea mai bine în cifrele de emisii.
Foto: Aşa arăta motorul V6 biturbo de la ultima generaţie Audi RS4

Teoretic, va fi un principiu similar aplicat celui de pe BMW M5, unde un motor V8 e combinat cu un electromotor şi baterii, doar că pe Audi RS5 va fi un motor V6 biturbo şi un sistem plug-in hibrid similar, poate cu baterie simţitor mai mică, pentru a evita creşterea atât de drastică în greutate.
Foto: Construcţia ultimei generaţii Audi RS4

Mai multe imagini cu noul model testat în Suedia, în condiţii de zăpadă şi frig, au fost surprinse de curând, iar modelul denotă prezenţa a două ţevi mari de eşapament în spate şi aripi foarte evazate în spate, semn că Audi vrea să-i asigure noului model o prezenţă clară şi distinctă de RS, care să-l distingă de celelalte modele, la fel cum şi BMW M3 are un aspect diferit faţă de Seria 3. În cazul lui Mercedes-AMG C63, acesta e de multe ori criticat că arată aproape identic cu C43 şi chiar că ar fi greu de distins faţă de un C-Class obişnuit.
Noul Audi RS5 va avea un aspect de sedan, dar va fi un Sportback, de facto, întrucât a avea un hayon, care se va deschide cu tot cu lunetă. Numele de Spotback va lipsi, însă, din denumirea oficială.
Sursa foto: Instagram / the_carspy

De asemenea, Audi va avea şi un RS5 Avant, or, break-urile de performanţă sunt parte din identitatea Audi, iar acum, că până şi BMW M3 are un Touring, un model Avant pur şi simplu nu putea lipsi.
Foto: Ultima generaţie Audi RS4 Avant
2
4,823
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!