China a descoperit noi zăcăminte de litiu, care o plasează pe locul doi în lume după rezervele deţinute

9 Ianuarie 2025, 18:44
Redacţia PiataAuto.md
China e cel mai mare producător de maşini electrice, dar şi de baterii pentru acestea, care conţin în cea mai mare parte a lor litiu. Totuşi, deşi are şi propriile mine pentru extracţia acestui metal, o mare parte din litiul folosit la producţia acestor baterii era importat de China din alte ţări, precum Australia şi Chile. Această situaţia se va schimba foarte curând, întrucât China a descoperit noi zăcăminte de litiu, care o propulsează imediat pe locul doi în lume după rezervele deţinute.
Noile zăcăminte sunt localizate în Tibet şi sunt în formă de spodumen, o rocă ce conţine litiu, această formă de extracţie a lui fiind printre cele mai răspândite din lume. Zăcămintele din Tibet sunt localizate sub forma unei centuri în jurul zonei muntoase, ce măsoară 2.800 km lungime. Estimările cele mai modeste spun că acolo s-ar afla minim 6,5 milioane de tone de litiu curat, iar cele mai optimiste, cu calcule geologice, arată o cantitate de 30 milioane de tone.
Ca să înţelegem ce înseamnă asta — în prezent, cu tot avansul maşinilor electrice, omenirea abia se apropie de 200.000 de tone de litiu extrase anual. Estimările arată că după anul 2030 cifrele anuale vor creşte până la 450.000-500.000 tone de litiu extrase anual la nivel mondial. Asta înseamnă că cele 30 milioane de tone ar fi suficient pentru 60 ani înainte dacă doar ele ar acoperi necesităţile globale.
Desigur, în timp de 60 de ani producţia la nivel global mai poate creşte de câteva ori, dar în ultimii doi ani şi SUA a descoperit două dintre cele mai mari zăcăminte noi de litiu, deci asistăm acum la o descoperire de noi şi noi resurse de litiu, care transformă acest metal dintr-unul rar, despre care omenirea era îngrijorată că nu a ajunge pentru a trece doar la maşini electrice, într-unul tot mai uzual şi prezent în multe regiuni ale lumii.
În cazul Chinei, cu puţin timp înainte de ultima descoperire tot în Tibet, în zona platoului cu acelaşi nume, mai fuseseră descoperite alte 14 milioane de tone de litiu.
De asemenea, chinezii mai dispun de rezerve de 10 milioane de tone de litiu conţinut în lepidolit în zona Mongoliei. Extracţia din acest minereu e mai dificilă, dar fizicienii şi chimiştii chinezi anunţă că au progresat foarte mult a dezvolta metode de triere cu randament mare, care să facă raţional mineritul de acest fel.
Cu aceste ultime rezerve descoperite, China ajunge pe locul 2 în lume după rezervele de litiu, depăşind Australia, Bolivia şi Argentina. Aceste cifre însă vizează doar estimările modeste confirmate. Dacă se va confirma întreaga cifră de 30 milioane de tone a ultimei descoperiri, atunci China va depăşi şi Chile şi se va poziţiona pe locul 1 în lume după rezervele de litiu.
Şi, dacă acum China produce peste 76% din toate bateriile din lume, atunci aceste zăcăminte proprii ar putea impulsiona şi mai mult atât producţia de baterii pentru centrale de reţea, care să stocheze energia regenerabilă în exces, cât şi producţia de baterii pentru maşini electrice.
3
3,563
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!