Chinezii au construit cel mai lung tunel de autostradă din lume într-un timp record de doar 4 ani

2 Ianuarie 2025, 10:28
Redacţia PiataAuto.md
Chinezii au finalizat luni, 30 decembrie 2024, construcţia celui mai lung tunel de autostradă din lume, pe care l-au construit într-un timp record de doar 4 ani. Noul tunel, numit Tianshan Shengli, are 22,13 km lungime şi întretaie o regiune cu relief foarte dificil a munţilor Tianshan. Datorită lui, timpul de traversare a acestei regiuni se va reduce de la 3 ore la doar 20 minute.
Mult timp, cel mai lung tunel de autostradă din lume era tunelul de Gotthard, de 16,9 km lungime. Acest tunel a fost inaugurat în 1980, după aproximativ 10 ani de construcţie, şi până în prezent doar unul din cele două tunele planificate e operaţional. Abia în 2024 elveţienii au dezvăluit planurile de a construi cel de-al doilea tunel, paralel, dar planificarea lucrărilor se întinde pentru încă 10 ani, până în anul 2035, având şi un concept genial de refolosire a tuturor materialelor forate.
Între timp, mai multe tunele din lume l-au întrecut pe Gotthard în lungime, şi aici de referim doar la tunelele rutiere, pentru că există şi tunele de cale ferată mult mai lungi, inclusiv tunelul feroviar Gotthard, de 57 km lungime. La capitolul rutier, însă, cel mai lung tunel din lume acum e Laerdal, din Norvegia, la 24,51 km lungime, doar că acesta are două benzi, câte una pe fiecare sens, deci nu e clasificat ca un tunel de autostradă.
Foto: Tunelul Laerdal, Norvegia

Mai există în Australia tunelul West Connex, de 22,4 km lungime, car e clasificat ca tunel de autostradă, dar lungimea sa e formată şi din rampe de acces care dau spre tunelul principal, ceea ce le-a dat chinezilor pretextul să-şi adjudece ei titlul de cel mai lung tunel de autostradă din lume pentru noua lor construcţie.
Chinezii au construit ambele tunele principale paralele concomitent, folosind tunelul central de evacuare pentru logistica lucrărilor de construcţie, sporind astfel viteza construcţiei. Mai mult ca atât, şi aceste tunele principale au fost divizate în părţi la care s-a lucrat simultan, ceea ce a permis avansarea atât de rapidă în lucrările de forare.
Lucrările au fost complicate de geologia dificilă din această regiune şi de fortificările adiţionale necesare, întrucât zona e una cu risc seismic sporit.
Tunelele au fost finalizate acum, dar încă nu sunt deschise pentru trafic, întrucât mai urmează să se aplice straturi finale de asfalt, marcaje, iluminări şi cablaje electrice. Deschiderea pentru circulaţie a avea loc în octombrie 2025, conform termenului iniţial.
Noul tunel va servi drept element esenţial al noii autostrăzi Urumqi-Yuli, construită aproape în întregime în relief dificil, care urmează a fi gata la sfârşitul anului 2025.
1
4,295
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!