Continental anunţă închiderea a patru fabrici din Germania şi concedierea de noi angajaţi, fiind dublu afectat de industria auto şi de minerit

31 Ianuarie 2025, 19:08
Redacţia PiataAuto.md
Noi veşti triste vin din industria auto germană, unde Continental, unul din cei mai mari furnizori auto din lume, anunţă închiderea a 4 fabrici din Germania, cu concedierea de noi angajaţi. Toate astea vin după ce în 2024 Continental anunţase concedierea a 7.000 angajaţi, dar fără a închide vreo fabrică. Din cauza numărului mare de concedieri, Continental crease chiar un program prin care angajaţii săi puteau fi reangajaţi direct în industria de apărare, la Rheinmetall, care caută în continuare noi angajaţi, or, industria de apărare oferă acum uneori şi salarii duble în Germania faţă de cea auto. Ei bine, se pare că soluţiile operate anul trecut n-au fost suficiente pentru a revitaliza compania, iar acum Continental a anunţat noi măsuri drastice.
Cele 4 fabrici vizate sunt cele din Bad Blankenburg (Thuringia), Stolzenau (Saxonia de Jos), Moers (Rhine-Westphalia de Nord) şi cea situată pe teritoriul a două localităţi, Frohburg şi Geithain din Saxonia. Pe lângă asta, o serie de activităţi vor fi reduse la locaţia din Hamburg.
Toate aceste planuri noi vor aduce concedierea a 580 de angajaţi suplimentari, faţă de cei anunţaţi anul trecut.
Philip Nelles, membru în consiliul de directori ai Continental, spune că decizia de acum vine în rezultatul unei scăderi severe şi persistente a cererii. „Felul în care evoluează industria auto în Europa şi cea de extragere a lignitul servesc drept o combinaţie de provocări extrem de dificile pentru noi”, spune acesta.
Philip Nelles, şef al diviziei ContiTech şi membru în consiliul de directori Continental

Partea cu lumea auto, e cât se poate de clară — cifrele de vânzări în Europa sunt relativ departe de maximul istoric şi au loc schimbări masive în cifrele de vânzări între producători, iar mulţi producători de germani au de suferit puternic din cauza pierderii unei bune părţi din piaţa chineză. Pe lângă asta, trecerea la maşini electrice vine cu un fenomen în care mai puţini producători au nevoie de componente de la furnizori precum Continental, iar cei care cumpără, au nevoie de un număr mai mic de componente, or, în costul unei maşini electrice cea mai mare parte îi revine bateriei, până la urmă, nu unor motoare sofisticate cu ardere internă.
Pe partea de lignit, însă, Continental e un mare furnizor de componente pentru utilaje şi camioane miniere mari, iar în lignitul e un soi de cărbune folosit anterior în cantităţi mari în Germania şi Polonia în producţia de electricitate. Acum, tendinţele de trecere la energie regenerabilă au dus la închiderea unui număr mare de centrale cu cărbuni sau lignit din Europa, iar asta a redus substanţial cererea pentru lignit, ceea ce a afectat inevitabil minele şi volum de investiţii al acestor în noi utilaje. Iar asta s-a tradus acum în scăderi de vânzări şi pentru Continental.
Iar astea nu sunt schimbări temporare, sunt schimbări structurale mari, care puteau fi prevăzute. Iar cei de la Continental n-au soluţia de a aştepta trecerea unei perioade de criză, ci trebuie să-şi regândească modelul de business pentru viitor, spune acelaşi şef Continental.
În această reinventare, compania va pune accent pe faptul că e una din cele mai experimentate din lume în producţia de sisteme cu materiale ce conţin cauciuc, plastic, metal şi textil. Puţine companii din lume pot spune că au o experienţă atât de avansată la toate cele 4 capitole, iar Continental e acum într-un proces de a-şi găsi noi nişe de piaţă unde să exceleze datorită acestor patru puncte forte.
Angajaţii care vor fi concediaţi vor beneficia de cel mai bun tratament posibil, spun cei de la Continental. Lor li se vor plăti cursuri de recalificare în direcţia dorită şi li se or propune noi locuri de muncă la alte companii, precum Rheinmetall sau cele din alte industrii. Se va încerca totul ca niciunul din angajaţi să nu rămână singur şi dezorientat în calea sa de mai departe, spun cei de la Continental într-o manieră rară pentru industrie în general, fapt care vrea să lase impresia despre o atitudine mai specială faţă de aceşti angajaţi.
2
4,363
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!