În timp ce poşta din Suedia boicotează în continuare Tesla şi nu expediază plăcuţe de înmatriculare, şefii serviciului poştal şi-au cumpărat Tesla în flota companiei

24 Ianuarie 2025, 13:25
Redacţia PiataAuto.md
Tesla are mai mult de un an de când are un conflict larg cu o parte din angajaţi şi cu sindicatele suedeze, la care s-au mai adăugat diverse boicoturi şi greve de simpatii. Totul a pornit de la anunţul unor muncitori în service-urile Tesla acum mai bine de un an, care se plângeau pe lipsa contractelor colective de muncă, răspândite în Suedia, şi pe condiţii mai rele de muncă decât mecanicii din alte service-uri. În scurt timp greva de bază a fost susţinută de angajaţii din alte domenii, precum serviciile poştale şi cei din porturi, care s-au folosit de o prevedere legală ce permite grevele din simpatie şi blocarea unor servicii pentru compania a căror angajaţi sunt în grevă. Tesla a reuşit să obţină deblocarea porturilor pentru ea prin judecată, dar boicotul poştei din Suedia a rămas valabil, poştaşii operatorului Postnord refuzând să transmită plăcuţele de înmatriculare pentru vehiculele Tesla. Doar că acum suedezii au aflat că în timp ce poştaşii boicotează Tesla, şefii lor şi-au cumpărat 16 automobile noi Tesla în flota corporativă, pentru folosirea acestora de către managementul de top.
Tesla ocoleşte aceste blocaje prin câteva căi în Suedia, fie oferindu-le opţiunea proprietarilor să-şi ridice singuri plăcuţele, fie indicând adrese variabile, după care cineva mandatat de Tesla preia plăcuţele şi le transmite ulterior la destinaţia finală. Nu e tocmai un blocaj total, dar Tesla e singură care nu poate face uz de acest sistem deja înrădăcinat în Suedia de transmitere prin poştă a plăcuţelor pentru maşinile noi înmatriculate.
Chiar şi aşa Tesla Model Y a fost cel mai popular model din Suedia în 2024, spre exemplu, cu circa 22 mii exemplare vândute. Deci e clar că acest model se bucură de popularitatea publicului.
Poştaşii suedezi menţin în continuare acest boicot, iar boicoturi similare mai există şi la alte companii suedeze, care au angajaţi ce fac parte din sindicatul IF Metall, cel mai mare din ţară din zona industrială. Şi asta chiar dacă între timp mecanicii Tesla nu mai fac grevă, întrucât au primit măriri de salarii. Dar Tesla refuză în continuare semnarea unui contract colectiv de muncă, iar asta menţine grevele de simpatie şi boicoturile.
Publicaţia suedeză Dagens Arbete a aflat, însă, că şefii Postnord au aprobat şi cumpărat 16 exemplare Tesla în timpul cât boicotul declarat al poştaşilor era activ. Fireşte, aceştia au cerut explicaţii de la Postnord. Compania a emis un comentariu prin care a declarat că, deşi compania are activă greva de simpatie în raport cu Tesla, ea nu e parte direct implicată în eventuale contracte de muncă ale celor de la Tesla sau în vreun conflict sindical, prin urmare poate în continuare cumpăra maşini de la Tesla.
Pe lângă asta, compania a menţionat că angajaţii sunt cei care pot alege marca şi modelul unei maşini după preferinţe, atât timp cât ea se încadrează în intervalul de preţ aprobat pentru ei şi caracteristici, şi atât timp cât ea e omologată să circule pe drumurile publice. Aşa că în fiecare din cele 16 cazuri a fost decizia în parte a fiecăruia din cei 16 angajaţi din managementul companiei de a opta pentru o Tesla.
Situaţii similare au fost constatate şi la alte companii suedeze. Spre exemplu, Saab, producătorul de avioane şi echipament de apărare, a cumpărat peste 100 de exemplare Tesla. Doar că Saab e o companie cu acţionariat divers, în timp ce Postnord e un operator poştal de stat, deţinut împreună de Suedia şi Danemarca, unde Suedia e acţionarul majoritar.
0
32,586
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!