Inginerii britanici au montat turnuri de propulsie pe bază de vânt pe cea mai mare navă din lume cu asemenea instalaţii, inventate acum 100 ani

În ultimii ani, industria navală recurge tot mai mult în a se inspira din experienţa milenară de navigaţie a strămoşilor noştri, care foloseau vântul ca principală forţă de propulsie. Desigur, mizarea doar pe vânt ar reduce considerabil viteza conexiunilor maritime, dar combinarea ei cu alte forme de propulsie poate da rezultate sesizabile, mai ales că între timp oamenii au studiat aerodinamica mult mai bine şi pot face uz mai mare de forţa vântului. Acum inginerii britanici de la Anemoi au montat turnuri de propulsie pe bază de vânt pe nava transportatoare de minereu Sohar Max, iar nava a devenit în rezultat cea mai mare din lume cu propulsie asistată de vânt.

Nava are un deplasament de 400.000 de tone şi a fost construită în 2012, iar acum a trecut prin această actualizare a sistemului său de propulsie, actualizată pe care britanicii au făcut-o la un şantier naval din China.

Inginerii au montat 5 rotoare de 35 metri înălţime şi 5 metri diametru. Acestea se rotesc sub acţiunea vântului şi asigură propulsia navei printr-un efect aerodinamic numit efectul Magnus, după numele unui fizician german din secolul XIX, care l-a studiat.

Deşi pare o inovaţie hi-tech, tehnologia acestor rotoare are exact 100 de ani de când a fost pusă în aplicare pentru prima dată, la iniţiativa inventatorului Anton Flettner, datorită căruia şi turnurile au luat numele de rotoare Flettner.

Efectul aerodinamic vine de la efectul curenţilor care ocolesc un corp aflat în mişcare proprie de rotaţie. Practic, curenţii de aer ajung în proximitatea acestui turnul care se rotesc şi încearcă a le ocoli, iar de obicei forţa de propulsie se generează la 90 grade faţă de direcţia din care vine vântul, gradele fiind măsurate în direcţia rotaţiei tururilor. Respectiv, dacă vântul bate din stânga, rotoarele se pot învârti în direcţia acelor ceasornicului şi forţa de propulsie rezultată va fi înainte. Dacă vântul bate din dreapta, se modifică direcţia de rotaţie şi forţa rezultată a fi tot înainte. Iar dacă vântul are alte unghiuri, se poate ajusta viteza de rotaţie a acestor turnuri, la o viteză mai mare mărindu-se unghiul la mai mult de 90 grade.

Prima navă cu această tehnologie a lui Flettner a traversat Atlanticul în 1925, dar parametrii acestei tehnologii în viaţa reală şi fără ajutor de la alte propulsoare n-au fost impresionante şi lumea a uitat de ea.

Abia acum câţiva ani mai multe echipe de ingineri şi-au amintit de această tehnologie şi au început să-i testeze implementarea ca formă hibridă de propulsie, ca asistenţă pentru propulsia principală.

Pe Sohar Max cele 5 rotoare Flettner trebuie să dea împreună o economie de carburant de 6%, reducând emisiile anuale de CO2 ale navei cu 3.000 tone.