Producţia de automobile în Italia a scăzut drastic în 2024, ajungând la nivelul anului 1956, grupul Stellantis fiind principala problemă
5 Ianuarie 2025, 13:16 Redacţia PiataAuto.md
Guvernul Italiei intenţiona să crească producţia de automobile în 2024 până la 1 milion de unităţi anual, readucând ţara la cifrele din epoca glorioasă e industriei italiene. Însă anul 2024 a fost marcat de pauze repetate în producţia mai multor fabrici şi de conflicte cu Stellantis, cel mai mare producător de maşini din ţară, care a plasat producţia modelelor cu potenţial în afara Italiei, ignorând solicitările autorităţilor italiene. În rezultat, Italia a încheiat anul 2024 cu cifre dezastruoase, la nivelul anului 1956, cifre pe care nu le-a aut niciodată de 68 de ani încoace.
Comparaţia cu anul 1956 e valabilă şi pentru Italia, şi pentru fabricile Stellantis, or, chiar dacă în ţară mai există producători precum Ferrari sau Lamborghini, majoritatea absolută a fabricilor din Italia revin azi grupului Stellantis.
Iar cifrele Stellantis marchează o scădere a producţiei de automobile în Italia de la 751.384 unităţi în anul 2023 la doar 475.090 automobile în anul 2024, ceea ce constituie o scădere de 36,8%. În aceste cifre sunt incluse şi dubiţele uşoare utilitare, iar ele au scăzut mai puţin, întrucât fără ele, producţia de autoturisme în Italia a scăzut şi mai mult în 2024, cu tocmai 46%!
Fabrica din Mirafiori, convertită la producţia de maşini electrice cu investiţii imense, a avut de suferit cel mai mult. Acolo se asamblează în prezent Fiat 500e, dar şi modelele electrice Maserati, iar producţia a scăzut cu 70% în 2024. Despre suspendarea repetată a producţiei la această fabrică am relatat de cel puţin 4 ori în ultima jumătate de an.
Stellantis să plânge pe cererea slabă pentru maşinile electrice pe care le fabrică în Italia şi să vina pe politicile restrictive privind emisiile CO2 impuse producătorilor auto şi pe forţarea pieţei spre maşini electrice, chiar dacă această schimbare nu întâmpină cerere pe piaţă. Însă Stellantis nu menţionează că mulţi alţi producători au rezultate mult mai bune de vânzări, inclusiv în electrice, precum BMW sau Volvo, chiar şi într-un asemenea context de piaţă.
De asemenea, Stellantis nu pare să vadă o problemă în propriile acţiuni prin care a ales să investească 1,5 miliarde de euro în aducerea în Europa a producătorului chinez Leapmotor, în loc să investească în modele proprii mai atractive pentru cumpărători.
Fiat 500e era drăguţ şi atractiv acum 10 ani, însă cerinţele pentru maşini electrice au evoluat, şi dacă azi designul acestui e încă frumos, atunci parametrii tehnici nu au fost substanţial îmbunătăţiţi de noua generaţie şi sunt foarte palizi faţă de pot oferi alte modele electrice. Noţiuni ca management termic al bateriei, pompă de căldură, recuperare de căldură, sunt încă străine multor modele electrice Stellantis. Iar cumpărătorii de azi au învăţat deja să facă distincţie între ingineria şi parametrii maşinilor electrice, studiind mai profund ce oferă acestea dincolo de eticheta de electrică.
Acum, după plecarea lui Carlos Tavarez, Stellantis pare să fi pornit pe o cale de reconciliere cu guvernul italian şi a declarat că e gata să investească până la 2 miliarde de euro în creşterea producţiei în Italia, dezvoltând inclusiv modele hibride, însă doar cu condiţia că va beneficia de fonduri generoase şi din partea statului pentru a nu recurge la concedieri şi închideri de fabrici.