(VIDEO) Hyundai a lansat Ioniq 5N DK, un model electric creat împreună cu regele driftului din Japonia, Keiichi Tsuchiya, cel care adora modele nipone clasice cu combustie
13 Ianuarie 2025, 11:58 Redacţia PiataAuto.md
Fanii culturii JDM şi a drift-ului au un respect profund pentru Keiichi Tsuchiya, omul pe care tot el l-au întitulat regele driftului. Keiichi a contribuit enorm la menţinerea vie a acestei culturi şi a fost întotdeauna văzut conducând cu măiestrie modele japoneze de performanţă clasice, în mod special Toyota AE86. Toate aceste maşini erau cu combustie, toate puternic modificate, iar maestrul putea mai bine ca oricine doza turaţiile motoarelor, pentru a imprima acestor maşini exact doza de derapaj dorită, pentru demonstraţii superbe de drift. Acum, însă, acelaşi om legendă e absolut fascinat de o maşină electrică, iar aceasta nici măcar nu e din Japonia. Mai mult timp în urmă, cei de la Hyundai l-au invitat să conducă un Ioniq 5 N în dezvoltare pe un circuit, iar Keiichi Tsuchiya s-a declarat încă atunci încântat de el. Dar probabil nimeni n-ar fi aşteptat că acea impresie va ajunge să evolueze într-o ediţie specială Hyundai Ioniq 5N DK, creată împreună cu regele drift-ului, el participând în dezvoltarea şi calibrarea sa!
Keiichi a fost pilotul de test şi consilierul principal pentru inginerii Hyundai, la sugestiile lui fiind alese componentele corecte din ingineria modificată a maşinii, apoi tot el a condus diversele ipostaze ale acestei maşini electrice, împărtăşindu-le impresiile şi decizând împreună cu inginerii ce mai trebuie perfecţionat.
Până la urmă, maşina a fost lăsată cu suspensia controlată electronic originală, dar a primit arcuri mai scurte, pentru o gardă la sol mai mică, această combinaţie fiind cea mai bună dintre toate suspensiile specializate testate.
Au fost actualizate şi frânele, cu etriere mai mari, cu mai multe pistoane, deci mai puternice. Iar plăcuţele instalate sunt create dintr-un material special, mult mai rezistent la temperaturi înalte.
Jantele sunt forjate acum şi au 21 de ţoli, pentru a adăposti frânele mai mari şi a avea o masă inertă mai mică. Fiecare toată a devenit cu circa 2,65 kg mai uşoară.
Pe lângă asta, au apărut elemente aerodinamice din fibră de carbon, menite să asigure câteva zeci de kilograme în plus de forţă de apăsare. Toate elementele împreună contribuie cu 93 kg forţă de apăsare în plus la 140 km/h.
Keiichi Tsuchiya spune că acum această ediţie a fost adusă la gustul final pe care el îl adoră, atât pe circuit, cât şi pe drumuri publice de munte, spre exemplu, cu multe serpentine. Maşina asta a devenit calibrată astfel încât până şi cel mai profund pasionat de maşini performante cu combustie să-i aprecieze comportamentul intuitiv, predictibil şi echilibrat.
Faptul că tocmai regele driftului e cel care a conturat acest model poate părea uimitor şi poate nepotrivit pentru unii fani ai maşinilor nipone clasice. Însă dacă o maşină electrică a ajuns să fie calibrată de Keiichi Tsuchiya, probabil e semnul unei mari schimbări de atitudine. Iar cei care spun că maşinile electrice moderne sunt lipsite de emoţie vor putea privi acum mult mai atent spre acest nou Hyundai Ioniq 5N DK.
Vezi mai jos două video-uri în care Keiichi Tsuchiya îşi împărtăşeşte impresiile din dezvoltarea acestui model.