(VIDEO) Un mecanic din SUA a dezasamblat un motor de Jaguar, arătând ce se întâmplă când e prea mult ulei, dublu faţă de nivelul recomandat

23 Ianuarie 2025, 18:13
Redacţia PiataAuto.md
Motoarele cu ardere internă au nevoie de lubrifiere corectă, iar pentru asta e importantă calitatea şi vâscozitatea uleiului, schimbat la intervale corecte, dar e la fel de important ca nivelul acestuia să se afle între minimul şi maximul recomandat. Ceea ce se întâmplă cu un motor care rămâne cu prea puţin ulei e mai cunoscut, şi anume faptul că începe a nu mai fi lubrifiat în componentele sale cheie, în special în zone cuzineţilor şi a arborelui cotit, provocând uzură accelerată şi o eventuală clacare. Dar şi prea mult ulei poate distruge un motor. Un mecanic din SUA a dezasamblat un motor de Jaguar, de 3,0 litri V6 Supercharged, deci supraalimentat cu compresor mecanic, arătând ce se întâmplă atunci când un motor are parte de prea mult ulei, la un nivel dublu faţă de cel recomandat.
Motorul 3,0 litri V6 Supercharged e unu din cele mai savuroase în condus pe care le-a vreodată, şi mai mult timp în urmă noi l-am experimentat şi pe F-Pace, şi pe F-Type. Sunetul pe care-l scotea, forţa mecanică a celor 340 CP — toate astea defineau însuşi caracterul mărcii Jaguar pe atunci.
Ei bine, dar până şi un motor atât de genial poate fi distrus de un lucru atât de simplu ca turnarea de prea mult ulei în el. Mai ales când e turnată o cantitate aproape dublă, ca în acest caz.
Mecanicul a descoperit că bujiile aveau urmele combustiei de ulei pe ele, iar una avea şi urme de umiditate. Desigur, una din cele mai speciale părţi ale acestei dezasamblări e expunerea construcţiei compresorului mecanic al acestui motor, dar şi a galeriilor alăturate, unde există şi două intercooler-e, răcite cu lichid, pentru a garanta răcirea aerului de admisie.
După îndepărtarea compresorului, au ieşit la iveală depuneri majore pe supape, mult prea multe pentru un motor de doar 110 mii km parcurşi.
Arborii cu came, însă, erau neaşteptaţi de curaţi, într-o stare excelentă. E drept că accesul la unul din blocurile cilindrice e dificil din cauza unei conducte de combustibil, care trebuie îndepărtată, dar starea acestor arbori era neaşteptat de bună.
Filtrul de ulei, însă, a revelat primele probleme majore ale acestui motor, având depuneri clare de reziduuri metalice în el. E clar, deci, că undea a existat o erodare intensă.
Aceleaşi depuneri au putut fi văzute ulterior pe patinele lanţului de distribuţie. Şi pe măsură ce s-a avansat cu dezasamblarea, au fost văzute urme de eroziuni şi în interiorul cilindrilor, doi dintre care au avut probleme şi mai mare decât ceilalţi 4.
La scoaterea băii de ulei, s-au văzut bucăţi mai mari de metal, care avea bizare de parcă ar fi fost tăiate subţire cu un briceag.
Până la urmă, s-au găsit şi bucăţi mari din cuzineţi, deci diagnosticul acestui motor devenea tot mai clar.
Cantitatea de metal extrasă din baia de ulei a fost uriaşă, de parcă acest motor a tot funcţionat muşcându-şi din propriii cuzineţi în continuu până n-a mai avut ce roade.
Şi pompa de ulei abia de se mai învârtea, din cauza reziduurilor de ulei, care pătrunseseră între elementele mobile ale acesteia.
Prin urmare, nu e de mirare că toţi cuzineţii rămaşi erau erodaţi şi aveau şi urme de supraîncălzire, iar doi dintre ei nu mai existau, fiind cei de la care proveneau urmele metalice.
Deci, concluzia e clară, acest motor a cedat din cauza a prea mult ulei. Iar mecanicul aminteşte că atunci când e prea mult, arborele cotit a transforma o parte din ulei în spumă, ceea ce duce la ulei mai rarefiat în sistemul de lubrifiere, cu presiune mai joasă, iar astfel se declanşează un lanţ de probleme şi duce la uzură accelerată şi la simptome precum cele din acest motor.
Partea curioasă e că acest motor nu are o jojă de ulei, fiind proiectat să arate doar digital nivelul. Se pare că asta ar fi putut contribui la acest deznodământ.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
7,249
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!