Hyundai a primit aprobarea pentru a construi prima navă transportatoare de containere din lume propulsată cu reactoare nucleare mici

20 Februarie 2025, 22:35
Redacţia PiataAuto.md
Navele mari, transportatoare de containere, sunt printre cei mai mari poluanţi de lume, cu milioane de tone de CO2 emise de o singură asemenea navă. Industria transporturilor maritime e într-o cursă contra cronometru în a găsi soluţii de a-şi reduce drastic aceste emisii în următorii ani, până când vor intra în vigoare viitoare restricţii. Ca alternative sunt explorate mai multe căi de a asigura propulsia, unele din ele cu asistenţă parţială, precum velele, iar cea mai viabilă şi intens dezvoltată în prezent e cea cu combustia amoniacului verde, adică produs prin energie regenerabilă. În acelaşi timp, omenirea are de mult timp tehnologie propulsiei nucleare pentru nave şi submarine, care are zero emisii şi care asigură autonomii excepţional de mari. Până acum, însă, doar entităţile de stat puteau folosi această tehnologie. Însă acest lucru e pe cale să se schimbe, iar propulsia nucleară va ajunge cu siguranţă şi în zona navelor comerciale, odată cu obţinerea de către Hyundai a aprobării de acum a construcţiei primei nave transportatoare de containere din lume, propulsată astfel.
Foto: Schiţa noii nave nucleare Hyundai

Grupul industrial Hyundai e unul din cei mai mari constructori navali din lume, cu multiple şantiere în Coreea de Sud, iar noi anunţam încă vara trecută că cei de la Hyundai au încheiat un acord cu compania TerraPower, fondată de Bill Gates, care are deja tehnologii de reactoare mici modulare SMR şi care construieşte o centrală nucleară bazată pe ele în statul Wyoming, SUA.
Foto: Centrala din Wyoming, construită de TerraPower

Coreenii confirmă că această colaborare avansează cu paşi rapizi, iar soluţia pentru propulsia nucleară sunt reactoarele cu clorură topită, numite MCFR, sarea topită fiind stocată în rezervoare speciale, ce permit ajustarea intensităţii funcţionării reactorului după puterea dorită. Clorura topită e folosită şi drept combustibil nuclear, fiind amestecată cu clorura de uraniu sau plutoniu, dar şi ca agent de răcire. Datorită amestecării acesteia în combustibil, reacţia de fisiune poate avea loc la temperaturi mai înalte şi la presiune mai joasă, cu o viteză mai mare a atomilor, iar asta simplifică designul reactorului, necesitând pereţi mai subţiri de protecţie.
Foto: Designul reactorului cu clorură topită

În mod normal, pentru o navă transportatoare de containere din cele mai mari, ar fi suficientă o putere între 60 şi 100 MW putere, ceea ce e de 4-6 ori mai puţin decât puterea reactorului din centrala din Wyoming, spre exemplu. Însă sud-coreenii mai vin cu o inovaţie şi pe partea de propulsie.
În mod normal, o centrală nucleară încălzeşte un circuit de abur prin temperaturile reacţiilor sale, iar acel abur propulsează o turbină. Sud-coreenii vor folosi CO2 în acel circuit, însă, şi vor jongla cu calităţile unice supercritice ale acestuia, care-l fac mai eficient din punct de vedere termodinamic. Pe total randamentul de transformare a căldurii generate de reactorul nuclear în electricitate a creşte cu 5 puncte procentuale, ceea ce e un progres imens la acest capitol. Meritul acestui sistem îi revine companiei americane Baker Hughes.
Această primă navă nucleară a celor de la Hyundai va avea o capacitate de 15.000 TEU, deci echivalentul a 15.000 de containere standard. Nava şi-a eficientizat spaţiul folosind inclusiv acele zone ocupate de obicei de motoare mari cu combustie, care vor lipsi aici. De asemenea, nava nu are nevoie nici de ţevi imense de eşapament, aşa că a putut eficientiza folosirea spaţiului şi mai mult.
Reactorul pentru această navă e deja în proces de construcţie în SUA, iar apoi va fi livrat şi testat la un şantier din Coreea de Sud. Acum, odată cu aprobarea, e pregătit şi startul construcţie navei propriu-zise, iar în următorii 3 ani nava ar trebui să devină operaţională. După asta, în 2030, Hyundai planifică să poată spune oficial că e gata să construiască şi să livreze nave cu propulsie nucleară pentru toţi clienţii mari care pot obţine autorizările necesare de siguranţă.
3
2,530
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!