Norvegia a marcat un nou record la cota maşinilor electrice în ianuarie, dar modelele Tesla au căzut în dizgraţie şi nu mai sunt nici măcar în top 5

4 Februarie 2025, 13:18
Redacţia PiataAuto.md
Norvegia e ţara care şi-a făcut deja un renume global prin cea mai mare cotă de vânzări pentru maşinile electrice din lume. Anul 2024 a fost încheiat cu o cotă de 88,9% ce a revenit modelelor electrice în statisticile anuale, dar statisticile lunare au indicat periodic şi valori ce ajungeau la 92-94%. Luna ianuarie 2025, însă, a însemnat marcarea unui nou record istoric pentru Norvegia, în care aproape 96% din maşinile noi vândute în ţară au fost electrice.
În ianuarie, în Norvegia au fost vândute în total 9.343 automobile, ceea ce e cu +82,4% mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut, iar din ele tocmai 8.954 de maşini au fost electrice, ceea ce constituie 95,8%! Şi aici vorbim de electrice cu baterii, nu de plug-in hibride.
Norvegienii nu sunt prea cuceriţi de maşinile plug-in hibride şi au cumpărat doar 95 de exemplare cu asemenea propulsie în ianuarie, ceea ce reprezintă doar 1% din vânzări.
Paradoxul şi mai mare e că în ianuarie în Norvegia au fost vândute doar 33 de automobile cu motoare cu benzină! Asta reprezintă doar 0,4% din vânzări. Iar alte 124 de maşini au fost hibride tradiţionale, ce au şi un motor cu benzină, ceea ce corespunde cu 1,3%.
Maşinile diesel au cuantificat doar 137 exemplare, sau 1,5%. În această statistică nu se includ vânzările făcute într-o avalanşă imensă de exemplare Toyota Land Cruiser Prado diesel, despre care scriam acum câteva zile, întrucât acele maşini abia urmează a fi livrate şi înmatriculate.
Totuşi, un fapt e clar şi anume că în Norvegia doar 4,2% din maşinile noi mai au vreo formă de motor de combustie sub capotă, restul fiind pur electrice.
Foto: Repartizarea vânzărilor de maşini noi în Norvegia după tipul de propulsie în ianuarie 2025

E la fel e curios şi faptul că Tesla a căzut în dizgraţie în Norvegia, după ultimele evoluţii publice ale lui Elon Musk. Tesla era tradiţional cea mai vândută marcă, iar modelele sale, în special Model Y şi Model 3, erau în topul celor mai bine vândute modele. Acum, însă, aceste modele Tesla nu se mai află nici măcar în top 5.
Paradoxal, dar Toyota bZ4X, unul din cele mai criticate modele electrice din lume, a devenit cel mai bine vândut model electric în Norvegia, cu 1.188 exemplare livrate într-o lună. Modelul nipon e urmat de VW ID.4, Nissay Ariya, VW ID.3 şi VW ID.7, deci germanii au început şi ei a face performanţe foarte bune, dacă au 3 modele în top 5! Tesla Model Y şi Model 3 ocupă abia locurile 6 şi 7, cu cifre de peste trei ori mai mici decât ale modelului lider.
Foto: Top 10 al celor mai vândute modele în ianuarie 2025 în Norvegia

Şi mai remarcabil e că în top 50 de modele cele mai vândute din Norvegia, doar două nu sunt electrice, şi primul din ele se clasează abia pe locul 34. Deci, în Norvegia se întâmplă deja ceea la ce visau promotorii propulsiei electrice cu ani în urmă — aproape toate vânzările de maşini noi sunt electrice, şi totodată absolut toată electricitatea cu care sunt încărcate acestea, fie că e vorba de staţii publice, fie că e vorba de prizele de acasă, vine din surse regenerabile, fiind produsă cu zero CO2.
1
10,279
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!