Suedezii de la Saab au modernizat submarinul HMS Halland, păstrând motoarele Stirling pe el, genial de simple, dar care-i dau capacităţi fascinante

Suedezii de la Saab au finalizat modernizarea submarinului HMS Halland, păstrând motoarele Stirling pe el, genial de simple, dar care conferă acestui capacităţi fascinante de operare. Inaugurarea oficială a avut loc la 13 februarie la şantierul naval de la Karlskrona, Suedia, reamintind totodată cât de importantă a fost decizia de cândva a autorităţilor suedeze de a readuce şantierele navale constructoare de submarine în proprietate suedeză.

Submarinul HMS Halland a fost construit şi lansat la apă în 1996 şi face parte din clasa de submarine Gotland, care mai conţine alte două submarine — Gotland şi Uppland, ambele construite în 1995 şi lansate în 1996. Celelalte două submarine, fiind construite mai devreme, au fost deja modernizate, iar Halland era ultimul dintre cele trei, contractul pentru modernizarea lui fiind semnat în martie 2022.

Submarinul Halland, la fel ca şi celelalte două din clasa sa, e unul diesel electric în esenţă, dar e dotat şi cu motoare Stirling pentru a putea beneficia de propulsie silenţioasă.

Motorul Stirling e unul extrem de simplu în principiul de operare, având un cilindru cu conţinut gazos în interior, iar cilindrul e încălzit din orice sursă de căldură, inclusiv pe bază electrică. Odată ce pereţii cilindrului sunt încălziţi, gazul se dilată în volum şi propulsează un piston conectat printr-un levier la un arbore ce cumulează mişcarea rotativă finală. Odată cu mişcarea pistonului, gazul e evacuat mai departe în circuit, în cilindru intrând o nouă cantitate de gaz care a fost folosită anterior şi care nu mai e la fel de fierbinte, dar care e încălzită din nou de pereţi fierbinţi ai cilindrului.

Foto: Construcţia de bază a motorului Stirling, care e dusă la un nivel mult mai complex pe submarine, cu două pistoane şi cu recuperare avasată

Astfel, acelaşi gaz e recirculat în permanenţă, iar căldura e menţinută de cilindru, fără a fi evacuată şi folosită. Nu există scântei şi combustie, iar în lipsa acestor explozii, motorul e silenţios în operarea sa. Mai mult ca atât, acelaşi motor poate funcţiona şi în ciclu invers, teoretic, recuperând energia rotativă şi comprimând gazul în cilindru, creând căldură prin presiune şi acţionând în mod similar unei pompe de căldură.

Foto: Construcţia mai complexă a motoarelor Stirling de pe submarinele suedeze

Astfel, la suprafaţă submarinul e propulsat de motoare electrice, alimentare de două motoare diesel MTU, încărcând totodată şi bateriile. Odată scufundat, poate continua propulsia pe bază de baterii, dar poate folosi şi cele două motoare Stirling pe care le are, care au rol de generator, producând fiecare o putere electrică de 75 kW, pentru a alimenta direct propulsia sau a încărca bateriile.

Viteza maximă a submarinului e de 11 noduri la suprafaţă, sau 20 km/h, iar în apă e de 20 noduri sau 37 km/h dacă motoarele sunt alimentate din baterii şi 5 noduri sau 9,3 km/h dacă sunt alimentate direct de la energia produsă de motoarele Stirling.

Autonomia sub apă poate fi de câteva săptămâni, ceea ce e imposibil de atins de obicei de submarinele obişnuite diesel electrice. Acest model suedez de submarin e calificat drept unul din cele mai silenţioase şi greu detectabile din lume. De asemenea, construcţia sa îi permite o manevrabilitate excepţională, cu viraje strânse executate cu precizie. Iar amprenta sa magnetică a neutralizată de 27 de electromagneţi, poziţionaţi astfel încât să ecraneze până şi cele mai mici câmpuri magnetice emise de dispozitivele din interior spre exterior.

Submarinul a fost renovat, aşa cum spuneam, la şantierul naval Saab Kockums, un şantier care are sediul principal în Malmo, dar cu halele cele mai mari de construcţie în Karlskrona. Acest şantier a făcut pionierat în folosirea motoarelor Stirling pe submarine, iar datorită acestui fapt a fost salvat la timpul său de statul suedez, fiind marcat drept unul strategic. Istoria recentă a acestui şantier e una foarte tumultoasă, însă, şi poate constitui o lecţie pentru multe ţări din lume.

Şantierul a avut diverşi proprietari în istoria sa şi a fost salvat şi de stat în perioadele critice, aşa cum spuneam mai sus. În 1999, şantierul a fost vândut companiei germane HDW, constructoare de nave şi submarine. În 2005 ea a devenit parte a grupului Thyssen Krupp. Au urmat ani în care autorităţile suedeze insistau ca şantierul să dezvolte o nouă clasă modernă de submarine, cu numele de cod A26, dar proprietarii germani ai companiei calificau acest proiect drept unul cu mari riscuri de a avea depăşiri considerabile de buget. O parte din tehnologiile care trebuiau implementate erau păstrate în secret de forţele navale suedeze, iar germanii spuneau că le e imposibil să prezică aceste costuri în condiţiile când nu ştiu ce vor trebui să implementeze pe noul model de submarin. Toată această situaţie a însemnat un blocaj de câţiva ani buni, iar Thyssen Krupp a ajuns să reconsidere strategia şantierului naval suedez şi să spună că acesta ar trebui să renunţe la construcţia submarinelor mari şi să se concentreze pe cele mici. Desigur, autorităţile suedeze n-au fost fericite şi au acuzat că preluarea iniţială de către germanii de la HDW s-a făcut doar de dragul diminuării capacităţilor lui şi eliminării concurenţei.

După anexarea Crimeii în 2014, autorităţile suedeze au decis că nu pot lăsa lucrurile astfel şi că e nevoie ca şantierul să revină în proprietate suedeză, pentru a asigura apărarea strategică a ei. Autorităţile Suediei au discutat cu conglomeratul industrial Saab şi în iulie 2014 cei de la Saab semnau acordul prin care cumpărau înapoi şantierul naval de la Thyssen Krupp, şantier care e deţinut şi azi de Saab. N-a fost un acord uşor, şi la un moment dat armata suedeză a intrat în fabrică pentru a sechestra toate planurile, schiţele şi proiectele pentru viitoarele submarine, şi doar după asta germanii s-au lăsat convinşi să vândă şantierul înapoi. Dar această decizie s-a dovedit mai mult decât necesară ulterior, în contextul pe care-l avem azi în lume.

După ce şantierul a revenit în proprietate suedeză, forţele de apărare din Suedia au plasat în 2015 două comenzi pentru două submarine din clasa A26, care a fost numită clasa Blekinge. Aceste două submarine sunt construite în prezent, întrucât au necesitat timp de definitivare a proiectării lor de către cei de la Saab, iar apoi lucrările au avut şi perioade de suspendări în intervalul anilor 2020-2021. Primul submarin, numit Blekinge, e deja construit în structura sa şi e aşteptat să fie complet operaţional în 2027, iar cel de-al doilea, Skane, e aşteptat în 2028.

Submarinul Halland, modernizat acum, conţine tehnologii care sunt implementate şi pe cele două submarine aflate în construcţie, din clasa Blekinge, cuprinzând peste 20 de sisteme, inclusiv senzori şi sisteme de comandă.

Actualizarea de acum completează modernizarea submarinelor actuale suedeze şi fortifică semnificativ capacitatea de apărare a acestei ţări. Însă, dacă nu erau luate acele decizii critice în 2014, azi şantierele suedeze puteau rămâne doar la construcţia unor submarine mici şi irelevante pentru scopurile strategice mari.