Un norvegian a cumpărat un SUV electric chinezesc, care are tracţiune integrală doar pentru deplasarea înainte, nu şi în marşarier, iar acum instanţa a emis un verdict
14 Februarie 2025, 11:24 Redacţia PiataAuto.md
Norvegienii sunt printre cei mai pasionaţi cumpărători de maşini electrice din lume, or, cota vânzărilor de modele electrice dintre maşinile noi a ajuns să se apropie de 95% în prezent. Aceste maşini sunt cumpărate inclusiv de oameni ce locuiesc în regiuni mai izolate ale ţării, iar în noiembrie scriam că în 86 de localităţi din Norvegia, inclusiv cele situate după Cercul Polar, 100% din maşinile noi vândute au fost electrice. Prin urmare, cumpărătorii au încredere în ele inclusiv ca acestea să înainteze prin zăpadă şi condiţii scandinave dificile. Dar un norvegian pe nume Ole Roar Næss, s-a pomenit într-o situaţie uluitoare, când a cumpărat un SUV electric chinezesc cu tracţiune integrală, şi a constatat că nu poate ieşi din curtea casei sale de vacanţă mai izolate pentru că acesta are tracţiune integrală doar pentru deplasarea înainte, dar nu şi în marşarier.
Foto: Ole Roar Næss şi SUV-ul său electric chinezesc
Modelul de SUV electric e MG Marvel R, care are două electromotoare, câte unul pe fiecare punte, aşa cum se întâmplă la multe modele electrice în lume. Doar că atunci când e cuplat marşarierul maşinii, doar electromotorul punţii spate propulsează maşina, cel din faţă fiind absolut inert.
Situaţia e atât de atipică, încât nici măcar jurnaliştii care au testat maşina nu au observat acest aspect, iar maşina era promovată ca una cu tracţiune integrală, având menţionată puntea motrice spate în marşarier cu text mărunt şi abia vizibil doar într-o zonă greu de observat a cărţii sale şi a broşurilor.
Norvegianul, însă, şi-a cumpărat o maşină cu tracţiune integrală tocmai pentru că are o casă de vacanţă la altitudine mai mare, unde drumurile sunt înzăpezite şi unde ieşirea din curte trebuie făcută în marşarier, în pantă.
Anume aşa a observat că nu poate ieşi de acolo cu SUV-ul său la cea mai mică acoperire a curţii cu zăpadă sau gheaţă. Analizând apoi manualul de utilizarea al maşinii, şi-a dat seama că are o maşină care a fost proiectată într-un asemenea fel bizar de chinezi, care nu s-au obosit să dirijeze şi electromotorul din faţă, ca acesta să poată învârti roţile în direcţie inversă, deşi la un electromotor acest lucru e extrem de simplu de făcut.
Norvegianul Ole a depus o reclamaţie la dealerul MG de a care a cumpărat maşina, spunând că maşina are un neajuns grav, care e atât de atipic, încât el trebuia informat explicit. Dealer-ul i-a refuzat reclamaţia, dar a modificat imediat site-ul său şi broşurile din showroom, indicând cu text mai mare şi mai vizibil această caracteristică a maşinii. Ole i-a dat în judecată şi în vara anului trecut scriam că prima instanţă i-a dat dreptate dealer-ului, acceptând justificările acestuia că asemenea menţiuni existau în cartea de utilizator şi în broşuri, chiar dacă erau cu text mărunt. Dar norvegianul a promis atunci că va contesta decizia la instanţa superioară.
Ei bine, acum a venit şi verdictul instanţei superioare, iar Curtea de Apel a decis că lipsa tracţiunii integrale în marşarier pentru o maşină care are tracţiune integrală pentru deplasarea înainte şi se promovează ca atare e o deficienţă semnificativă, întrucât marşarierul e o parte esenţială din funcţionalitatea unui automobil, după cum a stipulat curtea în hotărârea sa.
Foto: Ole Roar Næss în instanţa de judecată
Instanţa a dispus că Ole Roar Næss va întoarce SUV-ul electric chinezesc înapoi dealer-ului în starea sa actuală, iar dealer-ul va fi obligat să-i ramburseze preţul integral pe care l-a plătit iniţial Ole la cumpărarea maşinii noi, de 497.000 coroane norvegiene, echivalentul a circa 42.700 euro. Pe lângă asta, instanţa a dispus ca dealer-ul să-i plătească lui Ole şi o dobândă pentru această perioadă de timp, care cumulează o sumă de 125.000 coroane, echivalentul a 10.700 euro. Şi, bineînţeles, dealer-ul îi va rambursa lui Ole şi cheltuielile de judecată, care sunt cuantificare la 250 mii coroane, deci încă aproximativ 21.500 euro.
Instanţa a hotărât că dealer-ul n-a oferit o informaţie suficientă şi clară despre această caracteristică a maşinii, iar ea fiind atât de rară, e firesc ca toţi cumpărătorii să aştepte că tracţiunea integrală e prezentă şi în marşarier, nu doar pentru deplasarea înainte, astfel că o particularitate atât de rară trebuia notificată separat, clar şi explicit cumpărătorului, eventual cu un act adiţional prin care cumpărătorul confirmă că e conştient de asta. Justificările dealer-ului n-au fost admise, întrucât atunci când Ole a mers prima dată la service să le spună despre asta, până şi angajaţii dealer-ului au rămas surprinşi să afle despre o asemenea particularitate a maşinii pe care tot el o vând, deci nu au cum să invoce că l-ar fi informat verbal pe Ole la achiziţie.
Acum norvegianul spune că se simte în sfârşit îndreptăţit, iar cazul său va aduce o practică mai corectă a dealer-ilor faţă de cumpărătorii din ţara sa, iar cumpărătorii, a rândul lor, vor fi mai atenţi la ceea ce achiziţionează, mai ales în cazul unor asemenea mărci noi chinezeşti cu practici atipice faţă de cele ale producătorilor europeni sau niponi, cu care cumpărătorii norvegieni sunt mai obişnuiţi.