(VIDEO) Aceste trei modele geniale din istorie de la Lancia, Saab şi Alfa Romeo ascund un substrat tehnic comun cu parametri fascinanţi

15 Februarie 2025, 17:19
Redacţia PiataAuto.md
Istoria lumii auto cunoaşte multe modele geniale cu istorii atipice, curioase şi aproape incredibile când le auzim în zilele noastre. Şi chiar dacă azi tratăm cu pesimism folosirea aceloraşi platforme tehnice pe o mulţime de modele de la diferite mărci, în istorie există şi mai multe de exemple, care ne pot surprinde azi. Trei dintre modelele legendare neaşteptate care foloseau acelaşi substrat tehnic vin de la Lancia, Alfa Romeo şi Saab şi au parametri fascinanţi.
Cele trei modele sunt Alfa Romeo 164 Q, Saab 900 Aero Turbo şi Lancia Thema 8.32, iar surprinderea poate veni şi din faptul că toate cele 3 maşini au motoare foarte diferite, toate pline de caracter, care le-au adus notorietate fiecărui model în parte şi au făcut publicul să uite de substratul comun dintre cele trei.
Despre o Lancia Thema 8.32 noi scriam încă acum mai bine de 3 ani şi menţionam că principala sa calitate era motorul V8 de Ferrari de sub capotă! Da, un motor V8 de Ferrari pus pe o maşină cu tracţiune faţă!
Saab eşuase într-un proces de discuţii cu Volvo, prin care Volvo trebuia să preia compania. Aflată în dificultăţi financiare, Saab trebuia să găsească o soluţie pentru a crea un model cu potenţial mai mare de vânzări, iar un sedan cu tracţiune faţă era văzut drept soluţia salvatoare. Lancia era şi ea în prag de faliment şi ambele companii au decis să-şi unească forţele în dezvoltarea unui model comun.
Între timp, Lancia fuseseră preluată de Fiat, iar vremurile tensionate din industria italiană au motivat muncitorii să protesteze faţă de alianţa cu Saab, aşa că suedezii au fost daţi la o parte din procesul de proiectare, iar Lancia a primit o platformă de la Fiat, care trebuia uşor adaptată să devină modelul dorit de Lancia.
În spiritul respectării promisiunilor anterioare, italienii le-au oferit şi suedezilor platforma, doar că cei de la Saab şi-au pus mâinile în cap când au încercat să vadă cât de bine e proiectată. În testele de siguranţă maşina aproape că se dezintegra şi şansele de tragedii erau aproape garantate. Suedezii voiau să vândă maşina şi în SUA, iar standardele de siguranţă erau mult mai stricte acolo.
Aşa că suedezii s-au pus pe treabă să perfecţioneze totul, inclusiv scheletul construcţiei acestei maşini. Au schimbat până şi suspensia spate cu una mai simplă, dar verificată în timp de Saab.
Maşina a primit şi un motor Saab cu 16 supape, turbo, cu intercooler şi cu un sistem sofisticat de management al turbinei, extrem de rar în industrie la acea vreme. La acea vreme, după o lună de condus a acestei maşini, publicaţia Car and Driver a declarat acel propulsor drept motorul anului, iar maşina drept una din zece cele mai bune lansate în acel an.
Maşina a reuşit să parcurgă 100.000 km cu o viteză medie de 213,3 km/h timp de 20 de zile şi nopţi neîntrerupte, cu schimburi de piloţi şi realimentare.
Cea mai puternică ipostază a ajuns la 225 CP şi era mai rapidă decât orice alt sedan cu tracţiune faţă din lume, prinzând 60 mile la oră în 6,2 secunde. De fapt singurul sedan mai rapid din lume era BMW M5 la acea vreme, care costa de două ori mai mult!
Lancia Thema a fost lansată câteva luni mai târziu şi avea mai multe opţiuni de motorizări, inclusiv un V6, iar V8-ele e la Ferrari a venit mai târziu, după ce italienii au descoperit că motorul de 2,9 litri 8 de pe Ferrari 308 ar putea încăpea de minune, livrând 215 CP.
Maşina era atât de rapidă, încât a aplicat primul spoiler activ din lume pe uşa portbagajului!
Iar habitaclul era ultra luxos, cu piele din belşug şi cu lemn. Şi maşina costa de două ori mai mult decât următoarea versiune în ierarhie. Chiar şi Enzo Ferrari a început a folosi una.
Când a venit vremea celor de la Alfa Romeo să-şi dezvolte propria maşina, aceştia nu aveau bani să facă una cu tracţiune spate, cum îşi doreau, aşa că au decis să folosească aceeaşi platformă, dar au remodelat zona centrală pentru proporţii mai plăcute ochiului şi au reconceput şi suspensia faţă pentru a putea avea o linie mai joasă a capotei.
Iar sub capotă a fost pus legendarul motor Busso V6 de la Alfa Romeo! Împreună cu o direcţie impecabilă, maşina era de-a dreptul superbă, deşi avea mici probleme la sunetele scoate de pompa de servodirecţie şi la partea electrică.
Actualizarea de mijloc de carieră a rezolvat o bună parte din ele şi a adus mai multă putere motorului, ajungând la 230 CP. Şi maşina avea şi tracţiune integrală! Acest sistem a fost dezvoltat împreună cu compania austriacă, care a creat sistemul 4x4 de pe G-Class.
Dezvoltarea comună a celor 3 modele nu le-a economisit bani celor 3 companii, şi nici nu avea cum, la atât de multe motoare diferite. Dar le-a dat imboldul necesar ca aceste maşini să poată apărea, după care fiecare a luat-o pe calea propriu, cu un caracter atât de distinct, încât muţi dintre pasionaţi şi chiar proprietarii lor nici nu ştiu de istoria lor comună.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
4,241
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!