(VIDEO) BMW M4 CS, cu un motor twin turbo de 6 cilindri, l-a putut învinge detaşat pe Lamborghini Huracan cu motor V10
11 Februarie 2025, 15:47 Redacţia PiataAuto.md
Despre actuala generaţie a modelelor M3 şi M4 spunem adeseori că sunt absolut geniale în ingineria lor, fiind unele dintre ultimele modele din lume concepute cu overengineering, pentru plăcere pură în condus, cu o precizie formidabilă, şi totodată fără vreun sistem hibrid sau mild hibrid pe ele. Iar datorită sistemului de tracţiune integrală pe care-l pot avea şi a unei cutii superbe cu launch control bine calibrat, aceste BMW-uri sunt şi fulgerător de rapide în acceleraţii. Ei bine, se pare că ingineria acestor modele e atât de genială, încât a putut învinge un Lamborghini Huracan Sterrato într-o întrecere a celor de la carwow, cu motor V10, care e mai puternic şi mai uşor!
BMW M4 CS adus de britanici la linia de start e unul de după facelift, dar spre deosebire de versiunea Competition xDrive, care şi-a crescut puterea de la 510 la 530 CP odată cu facelift-ul, versiunea CS şi-a păstrat puterea nemodificată la 550 CP.
Puterea scoasă din genialul motor S58, cu două turbine, de 3,0 litri, cu 6 cilindri în linie. Toată puterea e trimisă tuturor celor patru roţi, printr-un sistem de tracţiune integrală ce poate fi şi decuplat atunci când vrei o maşină cu comportament de tracţiune spate. Maşina cântăreşte 1.760 kg.
Lamborghini Huracan Sterrato, adică versiunea un pic mai aventuroasă a lui Huracan, are un motor V10 de 5,2 litri, aspirat, poziţionat median. Acesta scoate 610 CP, deci cu 60 CP mai mult decât BMW M4 CS, fiind echipată cu un sistem de tracţiune integrală şi cântărind mai puţin, la circa 1.570 kg masă proprie cu tot cu lichide în motor. Iar asta înseamnă că Lamborghini e cu aproape 200 kg mai uşor!
Toate indicau spre faptul că Lamborghini ar trebui să învingă, poate doar cu excepţia anvelopelor un pic mai pregătite de aventură. Dar ceea ce s-a întâmplat în realitate a fost exact la polul opus faţă de aceste previziuni.
BMW M4 CS şi-a catapultat startul — într-atât de ferm şi precis porneşte de pe loc — şi l-a lăsat departe în urmă pe Lamborghini încă din primele două secunde de la start. Pur şi simplu diferenţa de transpunere a puterii pe asfalt e la o diferenţă uriaşă!
Lui Lambo i-a luat mult prea mult timp ca să poată să oprească creşterea decalajului şi abia când începea să mai recupereze din el, venise linia de finiş.
Următorul start n-a fost foarte diferit, deşi Huracan părea că a pornit prompt. Însă BMW a făcut-o şi mai bine, absolut instantaneu, şi a fost plecat din nou cu mult în faţă.
Diferenţa până la final a fost un pic mai mică, dar oricum a fost o victorie clară pentru BMW M4 CS în faţa lui Lamborghini Huracan Sterrato.
Cifrele lui BMW au fost atât de bune, încât accelerarea de la 0 la 60 mph, adică 96 km/h, a luat doar 2,9 secunde! Proprietarul maşinii a fost invitat să confirme că ea nu e modificată în niciun fel, lucru care a şi fost confirmat, iar el spune că a atins şi 2,8 secunde în timp de acceleraţie.
Lamborghini şi-a luat revanşa la cursele cu start din mişcare, unde puterea mai mare a putut fi transpusă mai uşor pe asfalt. Dar apoi a pierdut şi la testul de frânare.