(VIDEO) Cel mai puţin puternic Porsche 911 a învins cu lejeritate un Shelby Mustang cu peste 200 CP mai puternic decât el

10 Februarie 2025, 14:57
Redacţia PiataAuto.md
Despre Porsche 911 se spune adeseori că e maestrul absolut în a transpune pe asfalt caii-putere pe care-i dezvoltă motorul, astfel încât nimic să nu se piardă, iar precizia articulaţiilor suspensiei, a diferenţialelor şi a tracţiunii să muncească în unison pentru cel mai bun rezultat. Ford Mustang e exact la polul opus, de obicei, fiind renumit pentru capacitatea sa de a demara cu derapaje, topind anvelope şi scoţând sunete superbe, fără a privi la cronometru şi la precizia accelerării. Mustangul de generaţie precedentă, însă, a fost primul lansat cu suspensie spate multilink, care trebuia să rezolve o mare parte din aderenţa spate şi ţinuta de drum. Dar maşina a rămas oricum fidelă acestei reputaţii ale sale, iar o cursă organizată de curând de cei de la carwow demonstrează elocvent asta.
Britanicii au luat cea mai puţin puternică versiune a lui Porsche 911, Carrera, care scoate 394 CP din motorul său de 3,0 litri twin turbo, cu 6 cilindri, poziţionaţi opoziţional. Cu o asemenea putere, maşina cântăreşte doar 1.520 kg, deci e super agilă.
Ford Mustang GT 350, adus alături, e într-o interpretare Shelby GT 350, care are sub capotă un V8 imens, de 5,2 litri aspirat, care scoate 526 CP. Însă în acest caz modelul a beneficiat de modificări, care i-au adus puterea la 600 CP. Maşina e cu 160 kg mai grea decât Porsche 911, dar are cu 204 CP în plus.
Mai există o diferenţă mare între cele două maşini — Sheby are o cutie manuală, în timp ce Porsche 911 are renumita sa cutie PDK cu 8 trepte, care va schimba mult mai propt şi des dreptele.
Deci, probabil deja mulţi dintre noi am putea intui că Porsche ar avea şanse mari de a învinge. Dar puţini am putea să intuim o diferenţă atât de mare între cele două maşini, chiar din primele secunde de la start.
Diferenţa a fost uriaşă până la final. Şi s-a repetat şi la următoarea încercare, Fordul având probleme majore cu aderenţă nu doar la pornire şi nu doar în treapta 1.
În cea de-a treia cursă, Mustang a fost mai aproape şi a început a ţine pasul la un moment dat, dar n-a putut să se apropie până la final.
Nici măcar o distanţă de 1/2 milă cu start de pe loc n-a salvat Mustangul, deşi erau aproape la final.
Doar atunci când startul a fost din mişcare, la aproximativ 50 km/h, s-a produs şi minunea prin care Mustang a putut învinge Porsche.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
4,355
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!