(VIDEO) Maşina preşedintelui Serbiei şi-a pierdut o roată pe drum, aparent din cauza unei gropi în asfalt

10 Februarie 2025, 09:02
Redacţia PiataAuto.md
Un incident neobişnuit a avut loc cu limuzina preşedintelui Serbiei, Aleksandar Vucic, când aceasta şi-a pierdut o roată în timp ce rula cu mare viteză pe un drum denivelat în apropiere de orăşelul Mokrin din nordul ţării. Aparent, acel Audi A8L ar fi dat cu roata stângă spate într-o groapă mare din asfalt, ceea ce ar fi provocat căderea roţii. Din fericire, şoferul, ajutat de sistemele de siguranţă ale maşinii, a putut stabiliza traiectoria acesteia şi a putut opri vehiculul în siguranţă.
Imaginile cu acest incident au fost publicate sâmbătă şi în ele maşina poate fi văzută abordând o zonă cu denivelări mai mari, după care se poate observa un şoc vizibil în zona stângă spate. Imediat după asta maşina pare destabilizată de rezistenţa roţii stânga spate, după care aceasta se desprinde şi cade.
Din fericire, maşina şi-a putut menţine un echilibru decent, probabil ajutată şi se sistemul ESC, dar şi de suspensia pneumatică. Din informaţiile vehiculate în presa sârbă, maşina era una blindată, aşa că şi centrarea greutăţii poate fi diferită. Cert e că maşina a oprit repede şi nu a părăsit zona carosabilă a drumului, or, în asemenea cazuri scenarii pot fi multiple, de la răsturnări subite până la ieşiri în decor.
Desigur, apare şi întrebarea inevitabilă cum a putut cădea o roată, chiar şi de la o groapă, în contextul unei gropi. De obicei, efectul aşteptat ar fi fost tăierea unei anvelope şi deteriorarea jantei, dar nu desprinderea buloanelor şi căderea roţilor.
Dar adevărul e că o asemenea roată căzută nu e neapărat rezultatul desprinderii buloanelor de pe butuc, ci poate fi rezultatul ruperii spiţelor jante din zona centrală, lăsând centrul cu buloane încă pe maşină, iar restul circumferinţei, cu tot cu rămăşiţele anvelopei desprinzându-se de ea.
Poză simbol

Autorităţile sârbe au iniţiat şi o investigaţie detaliată pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, prin versiunile analizat fiind şi o anvelopă mai uzată decât ar fi trebuit, şi o componente neconforme în mentenanţa maşinii, dar şi eventuale acţiuni intenţionate. Totuşi, preşedintele Serbiei şi-a menţionat şoferul ca omul care a salvat situaţia şi a evitat orice deznodământ mai trist, care ar fi putut avea loc într-un asemenea incident.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
2
2,580
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!