(VIDEO) Un mecanic din SUA a dezasamblat un motor V8 de Cadillac, care a cedat la doar 6 km parcurşi, încercând să investigheze cauza

4 Februarie 2025, 17:58
Redacţia PiataAuto.md
Cadillac e renumit pentru motoarele sale V8 mari şi, deşi acestea au cifre mari de consum, de obicei sunt foarte durabile în timp, chiar indestructibile. Dar un mecanic din SUA a avut de-a face cu un caz foarte neobişnuit, al unui motor V8 de 6,2 litri, provenit de pe un Escalade, care a cedat ireversibil la doar 6 km parcurşi! Nu 6 mii, ci doar 6 km, sau 4 mile. Fireşte, un asemenea motor a stârnit curiozitatea mecanicului, care l-a dezasamblat pentru a investiga cauza care ar fi putut genera un asemenea deznodământ atât de rapid.
Mecanicul menţionează, însă, că cel de la care a primit motorul i-a spus că asemenea cazuri nu sunt unice şi că ar exista un anumit fenomen cu o rată mare de defecte cu aceste motoare în primii kilometri parcurşi, Deci, investigarea e şi mai interesantă într-un asemenea context.
Motorul a avut ulei în interior, care a fost scurt înainte de a fi transportat, deci cazul uitării de a-i turna ulei din fabrică a fost exclus.
Imediat cum a început dezasamblarea, însă, din partea inferioară a motorului a căzut o bucată de bielă, deci e clar că a avut loc o ruptură gravă, care a făcut ca şi baia de ulei să ajungă perforată.
Nu e de mirare că în procesul de dezasamblare aproape toate componentele acestuia păreau absolut noi şi neatinse, pentru că asta era, în esenţă, acest motor când a clacat — unul nou.
Arborele cu came, supapele, tijele, toate păreau în regulă, dar încă un piston avea urmele unor incizii metalice în el, provocare probabil în momentul clacării.
Deoarece biela era deja căzută prin baia de ulei, era greu de estimat în ce poziţie ar fi fost fixată ea iniţial, şi instalarea greşită era una din ipoteze.
Dar e mult mai probabil că e o problemă a nitului care fixează biela de piston, care ar fi fost instalat nepotrivit sau piesa ar fi fost neconformă, după care ar fi căzut şi ar fi compromis articulaţia acelui piston, fapt care a dus la o clacare a motorului.
O urmă a acelui nit a fost descoperită în zona arborelui cotit, deci cumva această ipoteză pare cea mai plauzibilă în acest caz. Şi e păcat că o bucată atât de mică de metal, fixată incorect, a putut distruge un întreg motor nou.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
9,815
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!