VW a prefaţat noul său model electric la preţ de 20.000 euro, dar mai are nevoie de timp pentru a-l pregăti de producţia de serie

6 Februarie 2025, 12:51
Redacţia PiataAuto.md
VW a tot jonglat cu ideea de a lansa o maşină electrică accesibilă, care să pornească de la 20.000 euro în Europa, făcând şi în noua epocă a maşinilor electrice ceea ce ştia cândva să facă mai bine — adică să producă maşini bune şi accesibile unui public larg. Dar apoi, cu criza semiconductoarelor şi cu rânduri de aşteptare pentru multe modele, VW a ezitat să pună în aplicare această idee, profitul mai mic per unitate la o asemenea maşină fiind mai puţin atractiv decât cel scos de pe un ID.7 la preţ de 60-70 mii euro. Contextul de piaţă s-a schimbat brusc, însă, iar VW e în căutare de soluţii miraculoase de a-şi salva viitorul. Ca întotdeauna, revenirea la ideea de a produce maşini accesibile, care să poată fi cumpărate mai uşor, dar de mult mai mulţi oameni, se dovedeşte a fi cea mai sigură. În vremuri mai tulburi nu mai contează că profitul per unitate va fi mai mic, VW nu se mai poate alinta cum a făcut-o acum câţiva ani. Aşa că acum, germanii au prefaţat acest nou model electric.
Ca să-şi arate aprecierea faţă de angajaţi, după discuţii grele despre concedierea a 35.000 dintre ei, şi ca să arate că cei de la şefia VW pregătesc soluţii de revigorare a companiei, noul model a fost arătat în primul rând angajaţilor de la fabrica din Wolfsburg.
Dar există şi informaţii foarte curioase, care arată o regândire a strategiei. VW spune că în 2026 va lansat în producţie a conceptului ID.2all, iar acea maşină va fi bazată pe o versiune remodelată a platformei MEB, urmând să pornească de la 25.000 euro. Abia după asta va apărea şi noul model entry-level de 20.000 euro, deci e foarte probabil ca acesta să fie mai compact şi să aibă un nume de ID.1 sau o formă derivată a lui.
Foto: VW ID.2all concept

VW a depus o cerere de înregistrare a mărcii ID.EVERY1 în Europa, deci e foarte posibil ca anume acesta să fie numele viitorului model, iar cifra 1 va sugera astfel plasarea ierarhică sub ID.2all. Judecând după faptul că ID.2all era deja o maşină foarte compactă, nu ne-am mira dacă viitorul ID.1 va fi o maşinuţă ultra-compactă, de genul lui VW up! electric de cândva.
Foto: O ipostază procesată a imaginii publicate de VW cu viitoarea maşină de 20.000 euro, care îi arată mai multe linii în partea faţă

Dacă va merge atât de departe în dimensiuni compacte, însă, nici preţul de 20.000 euro ar putea să nu o salveze, întrucât va lăsat oricum senzaţia de maşină scumpă raportată la ce oferă.
Cert e că VW sugerează că cele două modele, ID.2alll şi ID.EVERY1, vor fi relaţionate mecanic, deci vor împărtăşi aceeaşi platformă MEB, într-o formă scurtată. Iar întrucât această platformă există, iar VW a tot cochetat cu ideea de a crea aceste modele compacte, e de mirare de ce mai e nevoie de doi ani pentru a pune în producţie acest model. E un semn clar, deci, că VW a vorbit până acum doar teoretic despre aceste modele şi şi-a făcut maxim nişte simulări, în timp ce adevărata inginerie va începe abia acum.
Şi asta mai înseamnă că aceste modele noi nu vor beneficia de inginerie de la Rivian, graţie noului parteneriat dintre VW şi compania americană. Deci se va folosi aceeaşi platformă MEB de până acum, căreia îi vor fi ajustaţi unii parametri şi eventual i se a asigura doar tracţiune faţă, la un asemenea segment compact. Probabil VW a dori să caute şi o baterie LFP pentru a menţine costurile mici, or, germanii declară clar că această maşină, deşi va costa 20.000 euro, trebuie să fie un generator de profit pentru companie, ca să-i asigure revitalizarea.
2
1,611
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!