VW face din nou ce ştie mai bine şi lansează motoare noi cu combustie, mai puternice, pe Passat, Tiguan şi Tayron, fără sisteme hibride

12 Februarie 2025, 09:17
Redacţia PiataAuto.md
VW e într-o situaţie critică în Germania, cu concedieri de 35.000 de angajaţi negociate pentru acest an, cu vânzări bune de maşini electrice în Germania, dar slabe în multe alte regiuni ale lumii, cu probleme mari la softul şi construcţia maşinilor electrice din cauza cărora a apelat la un parteneriat cu Rivian pentru a prelua de acolo tehnologii şi componente şi cu decizia de a muta producţia lui VW Golf din Germania în Mexic, după ce anterior şi Polo a fost scos din producţia europeană, fiind importat din Africa de Sud. E o perioadă de debusolare completă pentru VW, iar acum câteva zile şefii VW au anunţat şi planurile pentru două modele electrice compacte, unul dintre care va costa sub 20.000 euro, în încercarea de a cuceri din nou publicul vast prin preţuri accesibile. La toată această debusolare se adaugă şi riscul unor amenzi uriaşe impuse din cauza ratării ţintelor de vânzări pentru maşini electrice. Şi în tot acest context, acum VW a făcut un anunţ care pare să meargă exact împotriva tendinţelor, prin lansarea unor noi motoare cu combustie, mai puternice, pe Passat, Tiguan şi Tayron, fără sisteme hibride pe ele!
Se pare că VW a decis că dacă tot există riscul să plătească amenzi pentru ratarea ţintelor de vânzări pentru maşini electrice, măcar să poată vinde suficient de multe maşini cu combustie ca să poată plăti aceste amenzi, ori ştiu cei de la VW ceva despre o eventuală aprobare a unei clemenţe pentru producătorii auto europeni pentru aceste amenzi, care se tot discută în birourile centrale din UE acum.
Un fapt este absolut clar: VW a introdus acum motoare turbo pe benzină mai puternice pe trei din cele mai vândute modele ale sale în Europa — Passat, Tiguan şi Tayron, ultimul model fiind o paralelă a lui Skoda Kodiaq la nivel de dimensiuni şi platformă, pentru cei ce au uitat de acest model.
Foto: VW Tayron

Unul din aceste motoare noi e un 2,0 TSI de 204 CP, cuplat standard cu un sistem de tracţiune integrală 4MOTION. Passat are, spre exemplu, o motorizare plug-in hibridă de 204 CP, ce conţine un motor de 1,5 litri TSI şi un electromotor. Însă acum vorbim despre un propulsor pe benzină de 2,0 litri, fără un sistem hibrid asociat.
Germanii au anunţat despre acest motor, împreună cu unul de 265 CP, încă în momentul lansării lui Passat Variant de generaţie actuală, dar limitele de emisii şi ratarea cifrelor de vânzări pentru maşinile electrice au pus pe pauză lansarea de facto a acestora în producţie şi vânzări. Acum acest motor de 2,0 litri şi 204 CP va veni sub capota tuturor lui Tiguan şi Tayron, însă nu şi sub capota lui Passat, pentru că Passat are rezervat un motor şi mai puternic pentru el.
Şi asta deoarece tot acum apare şi un al doilea motor, tot 2,0 TSI, dar de 265 CP, cuplat de asemenea standard cu tracţiune integrală 4MOTION. Acesta va fi disponibil pe toate cele 3 modele — Passat, Tiguan şi Tayron. Este, de fapt, acelaşi motor de pe Golf GTI şi e o evoluţie a precedentului motor de 272 CP care se mai regăsea pe modelele grupului anterior. Însă datorită lui acum şi aceste modele cu vânzări mari vor oferi cumpărătorilor opţiunea unui motor cu combustie de putere mare, fără obligativitatea de a opta pentru o versiune plug-in hibridă grea, pentru a avea putere mare.
Datorită noului propulsor de 265 CP, modelele Passat şi Tiguan vor putea tracta după ele remorci de până la 2.200 kg, iar sistemul 4MOTION va identifica regimul de tractare şi va menţine tracţiunea pe puntea spate cuplată mai mult timp, într-un raport mai mare pe puntea spate decât la o rulare obişnuită fără remorcă. Cu acelaşi motor, SUV-ul Tayron va putea tracta 2.500 kg.
Aşadar, Passat primeşte acum doar motorul de 265 CP, în timp ce Tiguan şi Tayron beneficiază de ambele ipostaze, de 204 CP şi de 265 CP. Şi un Passat 2,0 TSI 4MOTION de 265 CP va porni acum în Germania de la 62.990 euro, cam cât costă şi modelul electric ID.7. Iar cu un asemenea motor cu combustie, Passat va accelera de la 0 la 100 km/h în doar 5,8 secunde şi va avea o viteză maximă limitată al 250 km/h. Asemenea caracteristici ne sugerează că există va exista o mare cerere pentru acesta mai ales printre cumpărătorii din Germania.
2
50,874
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!