Vânzările Tesla în Europa s-au prăbuşit în ianuarie, cu scăderi de -40%, -60% şi chiar -75% în unele ţări
6 Februarie 2025, 15:31 Redacţia PiataAuto.md
Vânzările Tesla s-au prăbuşit de-a binelea pe cele mai importante ţări ale Europei. Dacă acum două zile scriam că statisticile din Norvegia arătau că Tesla a căzut în dizgraţie, iar modelele acestei mărci nu se mai regăsesc nici măcar în top 5, deşi cândva erau cele mai bine vândute în această ţară cu cea mai mare cotă de maşini electrice, acum a devenit cunoscut că situaţia e una simptomatică pentru aproape toate pieţele mari din Europa, scăderile ajungând la -40%, -60% şi chiar -75%!
Germania, cea mai mare piaţă europeană pentru maşini electrice cândva, a generat pentru Tesla vânzări de doar 1.277 exemplare, faţă de 3.150 exemplare anul trecut, scăderea fiind de -59,5%. Şi asta în timp ce vânzările totale pe piaţă au crescut cu 54% în această ţară! Germanii au făcut şi un sondaj de opinie la care fac referire, iar acesta arată că părerea publicului despre fondatorului Tesla, Elon Musk, s-a înrăutăţit brusc în contextul activităţii sale din ultimele luni, care au vizat adeseori exprimări şi recomandări pentru Germania.
Marea Britanie, ţara care a devenit anul trecut piaţa cea mai mare pentru electrice şi a devansat Germania, are o scădere mai mică pentru Tesla, de doar -18,2%, până la 1.291 unităţi.
Danemarca, o ţară vizată în ultimul timp în contextul pretenţiilor asupra Groenlandei, a avut scădere de -40,9% pentru vânzările Tesla, până la doar 451 unităţi.
Suedia, ţara unde Tesla are încă un conflict nerezolvat cu sindicatele, a indicat o scădere de -46,0% pentru marca americană, până la doar 394 maşini.
În Olanda, Tesla are o scădere de -42,5%, iar în Franţa, o piaţă mult mai mare, unde Tesla a vândut în ianuarie anul trecut 3.118 automobile, acum a generat vânzări de doar 1.141 unităţi, ceea ce înseamnă o scădere de -63,4% pentru Tesla!
Recordul absolut la scădere, însă, Tesla l-a înregistrat în Spania, unde vânzările au scăzut cu -75,4%, de la 1.094 exemplare în ianuarie 2024 la doar 269 exemplare în ianuarie 2025.
Per total, doar pe aceste pieţe, la care se mai adaugă şi Portugalia cu -31%, Tesla a pierdut 50% din vânzările sale lunare în Europa.
Trebuie să menţionăm, însă, că aici s-au suprapus două cauza, una fiind cea evidentă a ingerinţelor lui Musk spre Europa, iar alta fiind schimbarea lui Model Y cu versiunea facelift. Model Y era cel mai popular model în foarte multe pieţe europene şi cuantifica până spre 40-50% din vânzări, deci o scădere în ianuarie de această anvergură poate fi pusă, în mare parte, şi pe acest moment al schimbării de generaţii. Totuşi, de obicei trecerea la un facelift nu înseamnă o scădere de vânzări exact cu cifrele care îi erau atribuite acelui model, întrucât există şi o inerţie de vânzări şi livrări. Deci, cel mai probabil, aici e vorba de o cumulare de factori, iar anvergura adevărată a unei scădere nete va fi putea fi observată în următoarele luni, când Model Y Juniper va fi deja în producţie şi livrări la volume normale. Iar dacă judecăm după situaţia Norvegiei, unde aveam cifre mai detaliate defalcate pe modele, acolo scăderea şi căderea în dizgraţie a afectat şi Model 3, care are deja un an decât e trecut prin facelift şi care era aproape identic de popular ca şi Model Y anterior.