Camioanele electrice Volvo continuă a fi cele mai vândute din lume, dar cifrele sunt încă foarte mici, semn al unei tranziţii lente

4 Martie 2025, 12:51
Ilie Toma
Volvo a anunţat astăzi cifre interesante din totalurile de vânzări ale camioanelor sale electrice, care arată că acestea continuă a fi cele mai vândute din lume, cu cele mai mari cote de piaţă în toate regiunile lumii unde camioanele electrice înregistrează vânzări notabile. Totuşi, raportate la contextul general al vânzărilor de camioane, aceste cifre sunt încă foarte mici, fiind un indicator clar al unei tranziţii lente de la camioanele diesel la cele electrice.
Volvo e foarte selectiv în ceea ce anunţă, scoţând în mod evident în faţă cifrele cele mai frumoase şi lăsând nespuse unele cifre care ar da un context mai clar. Însă noi am găsit şi acele cifre în rapoartele financiare ale grupului Volvo, grup care deţine mărci de camioane precum Volvo, Renault şi Mack în America de Nord.
Foto: Camion Volvo în America de Nord

Din ceea ce a anunţat Volvo azi, aflăm că modelele sale electrice de camioane sunt cele mai vândute din lume, cu o cotă de piaţă de 47% în segmentul camioanelor mari, de peste 16 tone, în Europa şi cu o cotă de peste 40% pentru camioanele Volvo printre toate camioanele electrice grele vândute în SUA.
Volvo anunţă şi numărul de camioane electrice pe care le-a vândut, însă doar pentru Europa, cifră care a fost de 1.970 camioane în anul 2024. Cele mai mari pieţe pentru camioanele electrice Volvo au fost Germania, Olanda, Suedia, Norvegia şi Elveţia.
Volvo nu anunţă însă cifra de vânzări pentru America de Nord şi, cel mai important, nu anunţă cifra de vânzări totale de camioane electrice la nivel global în 2024. În raportul financiar al grupului Volvo se menţionează, însă, o cifră de 1.945 camioane electrice Volvo livrate în total în 2024, cu o creştere uşoară faţă de anul anterior. Doar că această cifră e mai mică decât cea anunţată acum de Volvo doar pentru Europa, ceea ce e o neconcordanţă clară şi probabil vizează diverse metode de a lua în calcul comenzi sau livrări, dar totodată înseamnă şi faptul că vânzările pentru restul lumii, în afara Europei, sunt infime, inclusiv America de Nord. Am solicitat de la Volvo o cifră clară a vânzărilor totale de camioane electrice pentru 2024, dar până în momentul publicării acestui articol nu primit-o deocamdată.
Şi la nivel global, dacă raportăm cifra de 1.945 camioane electrice Volvo la totalul de 134.000 camioane livrate de suedezi, ajungem la o cotă 1,45% din total, şi asta se întâmplă în cazul mărcii care are 8 modele de camioane electrice şi cele mai bune vânzări!
De fapt, Volvo recunoaşte că la nivelul pieţei europene, cota generală camioanelor electrice, ale tuturor producătorilor raportată cumulativ la vânzările pieţei, e de doar 1,3 %. Deci e cât se poate de clar că această tranziţie e extraordinar de lentă la camioane, cu mult în urma autoturismelor electrice.
Totuşi, Volvo spune că în ultimii doi ani lucrurile au evoluat mult şi publică o hartă comparativă cu activităţile şi locaţiile de operare ale camioanelor sale electrice de la începutul anului 2023 comparativ cu a doua jumătate a anului 2024.
Însă nu putem să nu observăm că vânzările totale ale camioanelor Volvo au scăzut semnificativ în 2024, de la 145.395 camioane în 2023 la 134.000 în 2024, ceea ce înseamnă o scădere de 11.395 camioane, sau -7,8%, mai ales că Volvo vânduse şi în 2022 tot 145 mii camioane. Prin urmare, cifra totală nu e foarte îmbucurătoare pentru Volvo, dar măcar modelele electrice au înregistrat o relativă stabilitate.
Volvo mai spune că numărul total de kilometri parcurşi de toate camioanele electrice pe care le-a livrat până acum a ajuns la 140 milioane, fiind acumulată astfel cea mai mare experienţă şi cel mai mare volum de date din toţi producătorii. Aceste camioane sunt fiabile, iar acum Volvo are deja şi un camion electric de distanţe lungi care şi-a crescut autonomia de la 300 km la 600 km odată cu ultima actualizare, fiind vorba de noul model FH Electric.
Ei bine, Volvo anunţă şi numărul total de camioane pe care le-a vândut până acum, de când a început să producă asemenea modele: 4.800 de unităţi. Anul trecut, la sfârşit de iunie, Volvo menţiona că acelaşi indicator ajunsese la peste 3.500 camioane. Deci, în ceva mai mult de jumătate de an, Volvo a mai vândut aproape 1.300 camioane electrice, din cele 1.945 raportate pentru întreg anul, dar e foarte posibil ca cifra de 4.800 de unităţi totale să includă şi livrările de la începutul anului 2025.
Anul trecut noi constatasem prin calcule profunde că o navă mare transportatoare de containere emite anual circa 235.200 tone CO2 în cel mai optimist şi lejer scenariu de exploatare. Volvo menţiona atunci că cele 3.500 camioane electrice au ajutat la emiterea a 68.000 tone CO2 împreună, în toţi anii de când circulă. Chiar dacă ar fi să mărim proporţional această cotă în cel mai optimist mod, raportând-o deja la 4.800 camioane electrice vândute, am ajunge la o evitare a emisiilor de 93.000 tone de CO2. E semnificativ, desigur, dar încă e abia la 40% din cât emite o singură navă mare transportatoare de containere într-un singur an. Tocmai de asta, toată munca de aici, din domeniul camioanelor, pare una sisifică în raport cu impactul pe care l-a genera trecerea a 10 nave imense de la arderea de combustibil marin la cea de amoniac, metanol, sau eventual la trecerea pe bază de reactoare nucleare, aşa cum pregăteşte Hyundai.
0
2,090
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!