Chinezii au suspendat lansarea uzinei BYD din Mexic din cauza fricii că tehnologia lor s-ar putea scurge în SUA

20 Martie 2025, 10:02
Redacţia PiataAuto.md
Dacă acum 10-20 de ani se vorbea frecvent despre cazuri când producătorii auto chinezi clonau modele occidentale şi preluau tehnologii nu tocmai într-un mod autorizat, situaţia e cu totul alta în zilele noastre. Am ajuns acum la un moment când chinezii au suspendat lansarea uzinei BYD pe care au construit-o în Mexic, din cauza fricii că tehnologia lor s-ar putea scurte în SUA, după cum informează publicaţia Financial Times.
BYD şi-a anunţat intenţiile de a construi o fabrică în Mexic în martie 2023, şi în acelaşi ani au fost demarate şi construcţiile fabricilor din Ungaria, Indonezia şi Brazilia. Uzina mexicană trebuia să producă iniţial maşini pentru piaţa locală, iar ulterior maşinile de acolo ar fi urmat să ajungă şi în ţări precum SUA şi Canada, deşi BYD era întotdeauna foarte atent cu promisiunile faţă de piaţa SUA, ezitând să facă pronosticuri exacte şi promisiuni. Totuşi, uzina din Mexic trebuia să ofere 10.000 locuri de muncă şi să ajungă la un ritm de producţie de 150.000 de automobile anual.
Pick-up-ul BYD Shark ar fi trebuit să fie primul model produs, întrucât e foarte adaptat pentru piaţa din Mexic şi SUA. E un pick-up cu propulsie electrică, asistat şi de un motor cu combustie, iar chinezii l-au şi lansat în Mexic, doar că deocamdată în produc în China şi-l exportă spre Mexic, până e gata uzina.
Acum, însă, deşi această uzină din Mexic e la etapa finală a construcţiei sale, autorităţile chineze au suspendat efectiv inaugurarea acesteia. Pentru a produce automobile în afara Chinei, toţi producătorii chinezi au nevoie de o aprobare de la ministerul chinez de comerţ. Acum acel minister a suspendat eliberarea unei asemenea aprobări pentru uzina BYD din Mexic, din considerentele că tehnologia BYD ar putea ajunge să fie scursă în SUA.
Autorităţile chineze spun că legislaţia din Mexic le permite autorităţilor de acolo un acces aproape nelimitat la tehnologiile produselor fabricate în acea ţară, iar proximitatea faţă de SUA îi face să creadă că există un risc major ca această tehnologie să ajungă rapid în SUA.
Adevărul e că BYD are tehnologii cu adevărat avansate, care sunt deja cu mult înaintea celor de pe Tesla, spre exemplu. Până de curând, principalul avantaj al celor de la BYD erau bateriile LFP din seria Blade, care permiteau costuri de producţie mult mai mici, cu parametri decenţi şi un design foarte compact.
Dar la începutul acestui an BYD a lansat deja un sistem universal de tehnologii avansate de siguranţă, numit God’s Eye, care a ajunge într-o formă foarte generoasă până şi pe cele mai accesibile modele ale sale, pregătindu-le şi pe posibile actualizări viitoare pentru condusul autonom.
Cel mai mare salt tehnologic, însă, BYD l-a făcut în această săptămână, când a anunţat arhitectura de 1.000 volţi, 1.000 Amperi şi 1.000 kW, care permite o încărcarea bateriilor cu puteri de până la 10C, astfel încât 400 km de autonomie sunt încărcate în doar 5 minute. În cadrul aceleiaşi lansări a fost dezvăluit şi un nou electromotor ce poate depăşi 30.000 rpm, datorită căruia două modele BYD pot atinge 287 km/h şi, respectiv, 305 km/h, fără a avea nevoie de o cutie de viteze!
Aceste tehnologii sunt cu mult mai avansate decât cele cu care operează Tesla, spre exemplu, deşi şi Cybertruck a trecut deja la o arhitectură mai modernă. BYD are, însă, avantajul scalării uriaşe, iar odată cu ultimul său salt în tehnologie, a lansat şi staţii de încărcare de 1.000 kW în China, care sunt dublu mai puternice decât ultima versiune de Tesla Superchargher.
Şi în domeniul centralelor mari de baterii, pentru reţelele electrice, BYD amintea chiar de curând, când au primit în Arabia Saudită cea mai mare comandă din istoria lor, că ei dezvoltă şi produc baterii de reţea încă înainte de apariţia lui Tesla Megapack.
Şi deoarece în ultimele trimestre s-a dat o luptă crâncenă între cifrele de vânzări ale BYD în maşinile pur electrice şi cele ale Tesla, iar noi estimam de curând că în acest prim trimestru al anului 2025 există mari şanse ca BYD să devanseze extraordinar de mult Tesla, concurenţa dintre cele două companii e tot mai strânsă.
Şeful Tesla, însă, e şi parte din administraţia americană acum, iar BYD are astfel motive mai fondate să fie foarte atent cu ceea ce produce lângă SUA. Pe lângă asta, haosul de taxe de import anunţat de SUA pentru Mexic şi China, la fel ca şi pentru multe alte ţări, îi face şi pe chinezi să fie mai prudenţi cu asemenea decizii economie. În dorinţa sa de a fi pe placul SUA, cei din Mexic au introdus recent taxe de import pentru textilele chineze importate în ţara lor, iar asta a nemulţumit Beijingul.
Aşadar, tot acest context a dus la suspendarea uzinei BYD din Mexic acum. Pentru Mexic, asta înseamnă că cele 10.000 locuri de muncă vor mai avea de aşteptat. Pentru BYD, e o investiţie pusă pe pauză, care nu e tocmai plăcută, dar, atât timp cât autorităţile chineze nu vor considera că e oportună aprobarea acestei uzine din Mexic, BYD va trebui să se împace cu această poziţie şi să aştepte circumstanţe mai favorabile. Vânzările sale globale, însă, cresc oricum cu ritmuri record, iar la cum arată tabloul acum, primele zile ale unii aprilie, când vor fi publicate cifrele de vânzări pentru Tesla şi BYD, au mari şanse să arate un tablou foarte sumbru pentru Tesla, care s-ar putea pomeni nu doar devansată la câteva mii de unităţi de BYD, cum s-a mai întâmplat în trecut, ci lăsată departe în urmă de cei de la BYD.
4
1,644
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!