Clarkson, Hammond şi May ar putea reveni cu show-ul The Not Very Grand Tour, celebrând motoarele cu combustie, conform agenţiei britanice de clasificare a producţiilor
16 Martie 2025, 10:14 Redacţia PiataAuto.md
O informaţie proaspăt apărută în mediul online şi venită iniţial de la agenţia britanică BBFC, de clasificare a producţiilor audiovizuale cu rating-ul potrivit categoriilor de vârstei, le-a adus suspansul pasionaţilor auto din întreaga lume. Deşi în toamna anului trecut, renumitul trio format din Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May şi-a luat adio de la telespectatori într-un ultim episod al show-ului The Grand Tour, informaţiile de acum sugerează că cei trei ar putea reveni cu alt show, numit The Not Very Grand Tour, produs tot de Amazon, conform publicaţiei britanice RadioTimes.
RadioTimes e o publicaţie cu reputaţie în domeniul audiovizual în Marea Britanie şi operează adeseori şi cu surse din interiorul industriei. Acum publicaţia menţionează că pe pagina agenţiei de rating BBFC a apărut show-ul The Not Very Grand Tour, cu un singur episod integrat acolo şi cu renumitul trio inclus în lista prezentatorilor. De asemenea, regizorul e menţionat ca fiind Phil Chuchward, cel care a lucrat cu aceeaşi echipă şi în perioada show-ului Top Gear, şi The Grand Tour.
Pe aceeaşi pagină BBFC, dedicată show-ului, se menţionează că show-ul e un documentar cu elemente de comedie, iar în primul episod echipa celebrează motoarele cu combustie, cu o retrospectivă a aventurilor trecute şi testelor drive.
Asta poate sugera, de fapt, nu o revenire completă cu o nouă emisiune, ci un singur film documentar ce ar rezuma memoriile celor trei, eventual cu nişte comentarii proaspete din partea lor, şi noi credem că această ultimă versiune e mut mai probabilă, întrucât o revenire completă ar fi beneficiat de un val de anunţuri oficiale grandioase, nu de o simplă pagină pe site-ul agenţiei de rating britanice. În acelaşi timp, prezenţa pe acest site se face după o aplicare oficială pentru rating din partea creatorilor, deci înseamnă că a existat o asemenea aplicare.
Show-ul e menţionat ca fiind produs în 2024 şi include atenţionări despre expresii ce-l încadrează la categoriile corespunzătoare de rating de vârstă, fiind menţionate exprimări precum faptul că poliţia franceză îţi smulge unghiile dacă te prinde depăşind viteza, dar şi alte exprimări care dau o senzaţie de deja-vu că au fost prezente în episoadele anterioare.
RadioTimes menţionează că Amazon ar fi anunţat acest show în lista producţiilor din următoarea lună, iar el ar urma să fie difuzat pe 18 Aprilie 2025. Noi am verificat comunicatele oficiale ale Amazon Prime Video şi listele de show-uri anunţate la nivel global şi în Marea Britanie şi nu am putut găsi show-ul The Not Very Grand Tour în nicio listă.
Prin urmare, informaţiile despre acest nou show sunt încă destul de rarefiate şi e probabil să avem de-a face cu un soi de documentar de retrospectivă despre impactul pe care l-a avut echipa şi show-urile ei pentru pasionaţii auto. Desigur, probabil toţi pasionaţii auto din lume şi-ar dori o revenire completă, fie ea şi reinventată, a celor trei, dar deocamdată există doar mici sugestii, nu foarte clar conturate, că acest lucru ar putea fi posibil. În următoarele săptămâni, lucrurile ar urma să devină mai clare, însă.
Vezi mai jos şi video-ul cu scena de încheiere, din ultimul episod de adio al The Grand Tour. După o asemenea scenă, e greu să mai echivalezi cu orice altceva.