Mercedes anunţă că roboţii cu inteligenţă artificială vor munci în uzinele sale la producţia de automobile
19 Martie 2025, 16:07 Ilie Toma
În ultimul an am scris despre noi şi noi lansări de roboţi umanoizi, această industrie luându-şi un avânt imens, iar marea miză e ca aceşti roboţi să ajungă să muncească în uzine, pe liniile de producţie, în locul oamenilor. Boston Dynamics, unul din pionierii acestor roboţi, a fost cumpărat de Hyundai şi ultimele lor iteraţii de roboţi umanoizi sunt pregătiţi pentru a munci în acele fabrici, BMW are un parteneriat cu cei de la Figure, iar roboţii acestora sunt testaţi deja în fabricile BMW. Acum şi cei de la Mercedes anunţă un program major de implementare a roboţilor umanoizi cu inteligenţă artificială în uzinele lor, la producţia de automobile.
Cei de la Mercedes vor prelua roboţii umanoizi de la compania americană Apptronik, iar acest lucru va deveni posibil în cadrul unui parteneriat, prin care Mercedes va investi câteva zeci de milioane de euro în compania producătoare de roboţi.
Aceşti roboţi vor fi testaţi iniţial în fabrica din Rastatt, Germania, acolo unde va demara producţia noului Mercedes CLA, prezentat de curând. Funcţiile iniţiale pe care aceştia le vor face în perioada de testare vor ţine de intralogistică, deci de a mişca obiecte dintr-o parte în alta în interiorul fabricii, pentru a uşura procesele de producţie. Scopul e mai mult să se urmărească precizia şi calitatea îndeplinirii acestor sarcini, înainte de a lăsa roboţii să muncească direct la producţia de maşini.
Roboţii Apptronik vor folosi inteligenţă artificială creată împreună cu echipa responsabilă de DeepMind de a Google, graţie unui parteneriat pe care cele două companii l-au anunţat în decembrie. Deci, prin noua investiţie, Mercedes îşi cumpără un bilet de participare şi beneficiu dintr-o echipă care e cu mâna pe pulsul capacităţilor tehnologice actuale de vârf în acest domeniu.
Procesele de producţie în fabrică vor fi gestionate tot prin inteligenţă artificială, capabilă de managementul utilajelor şi al roboţilor cu inteligenţă artificială. Spre exemplu, acest sistem centralizat va analiza statistici minuţioase şi va putea identifica rapid devierile de calitate, găsind cauzele posibile mult mai rapid şi delegând roboţilor umanoizi sarcinile de a inspecta vizual anumite utilaje sau mecanisme de producţie. Deci, se va ajunge şi aici la un sistem integrat de inteligenţă artificială, care poate dirija alţi agenţi, într-o muncă de echipă.
Mai mult ca atât, de acum înainte Mercedes va planifica şi etapele procesului de producţie tot cu ajutorul inteligenţei artificiale. Deci, cu ajutorul ei se vor determina care ar fi cele ai optice procese de producţie.
Iar asta e deja aplicat acum la fabrica Marienfelde, care va începe din anul viitor fabricarea unui nou electromotor inovativ cu flux axial. Datorită inteligenţei artificiale, etapele de producţie sunt mult mai diferite decât cele care ar fi fost aplicate în mod normal. Spre exemplu, la sugestia inteligenţei artificiale, operaţiunea de contopire a pieselor cu adeziv a fost combinată cu tehnologia laser pentru prima dată.
De fapt, întregul proces de fabricare cuprinde 65 de paşi la noile electromotoare, 35 dintre care sunt absolut noi pentru industrie. Toate astea ar trebui să ofere un randament nemaivăzut în materie de timp, cost şi eficienţă, dar şi să facă posibilă producţia motoarelor doar cu utilaje automatizate şi roboţi umanoizi.
La început, angajaţii din fabrici vor începe tot mai mult a avea roluri de supraveghere sau sarcini mai uşoare sau foarte specifice. Dar, bineînţeles, pe măsură ce aceşti roboţi vor avansa şi-şi vor dovedi eficienţa şi calitatea muncii lor, ei vor prelua tot mai mult din sarcinile din fabrică, şi inevitabil se va ajunge într-un moment în care producţia de automobile va fi asigurată în raport de 95-99% de asemenea roboţi, dacă vorbim de fabricile automatizate.
Cei de la Mercedes au apucat-o cu foarte multă terminare pe acest drum. Iar aceste schimbări majore nu sunt despre un viitor foarte îndepărtat, de decenii înainte, ci despre lucruri care vor fi implementate începând din acest an sub formă de teste şi începând de anul viitor cu primele procese în primele fabrici Mercedes din Germania. Deci, acel viitor science fiction cu roboţi umanoizi în număr mare, care muncesc împreună, începe deja a fi parte din prezent.