Mercedes testează primele camioane cu hidrogen lichid şi autonomie de până la 1.700 km în Alpii Elveţiei, pe drumuri cu declivitate pronunţată
24 Martie 2025, 21:11 Redacţia PiataAuto.md
Mercedes are în producţia de serie un camion electric cu baterii, cu inginerie avansată, arhitectură de 800 volţi, şi autonomie de circa 500 km, numit eActros 600. Dar între timp, germanii n-au renunţat la ideea lor de a dezvolta şi un camion de talie similară cu hidrogen, iar o mare parte din sistemul de propulsie al acestuia dezvoltat în parteneriat cu Volvo Trucks. Acum germanii anunţă că testează primele prototipuri pre-producţie cu hidrogen în Alpii Elveţiei, punându-le la încercare pe drumuri cu declivitate mare şi altitudine, acolo unde sarcina de a tracta o remorcă plină devine foarte solicitantă.
Inginerii germani şi-au instalat o bază temporară în cantonul Valais din Elveţia, unul care are cam cei mai înalţi munţi din Elveţia. Au adus acolo două camioane de test, iar rutele acestora au cuprins traseele montane din jur şi în mod special Pasul Simplon, care duce din cantonul Valais spre Italia.
Traseul acestui pas montat ajunge la o altitudine de 2.000 metri. Fiind înconjurat de munţi mult mai înalţi de atât, pasul e recunoscut pentru clima foarte dură de aici. E mediul perfect pentru a testa o tehnologie absolută nouă pentru camioanele Mercedes, deci.
Şi zicem că e absolut nouă, pentru că inginerii Mercedes menţionează pentru prima dată acum un fapt important despre camionul lor, şi anume că acesta va opera cu hidrogen lichid! Asta schimbă radical ecuaţia a cât de funcţional poate fi acest camion, datorită proprietăţilor foarte diferite a hidrogenului lichid faţă de cel gazos.
Dacă am presupune că un asemenea camion cu hidrogen ar avea două rezervoare de doar 900 litri volum fiecare, similare rezervoarelor diesel, el ar putea stoca în fiecare in ele 63,77 kg de hidrogen, deci 127,54 kg de hidrogen. Un camion cu hidrogen precum Nikola consuma în viaţa reală cam 8 kg/100 km. Dacă presupunem că Mercedes a fi simţitor mai eficient şi a indica un consum de 7,5 kg/100 km, atunci cei 127,54 kg i-ar ajunge pentru o autonomie de 1.700 km! Chiar dacă Mercedes ar decide să instaleze volume ceva mai mici, autonomia tot ar fi în jur de 1.400-1.500 km.
Dacă eficienţa de consum ar fi şi mai mare, sau rezervoarele mai mari, atunci autonomia ar putea ajunge şi la 1.800-2.000 km, dar, probabil şi 1.700 km e absolut suficient. Trebuie să ţinem cont, însă, că păstrarea hidrogenului în formă lichidă necesită rezervoare izolate termic, cu un sistem criogenic, care să păstreze o temperatură de -253 grade Celsius. Acest sistem probabil ar consuma câteva kilograme de hidrogen pentru consumul propriu pe durata epuizării rezervorului.
Însă avantajele vin în primul rând din volum. Dacă acelaşi camion ar stoca hidrogenul în formă gazoasă, la 700 bari şi cu un sistem care să asigure măcar -25 grade, volumul necesar la aceeaşi autonomie ar fi de 3.000-3.750 litri în total. Iar dacă s-ar stoca în formă gazoasă la temperatură atmosferică şi 250 bari presiune, atunci se ajunge la un volum uriaş de până la 11.000 litri. Aceste volum n-ar fi viabil pentru un cap tractor, tocmai de asta decizia inginerilor Mercedes de a trece la hidrogen lichid pare foarte potrivită, ţinând cont şi de ritmul de exploatare al camioanelor. Iar cu o autonomie de 1.700-2.000 km, nici măcar numărul mic de staţii de hidrogen n-ar fi o problemă prea mare.
Pe partea de propulsie electrică, noul camion va prelua multe din principiile lui e-Actros şi va avea şi o baterie mică pentru tamponare puterii necesare electromotoarelor. Pe lângă asta, vor exista pile de combustie care vor folos hidrogenul pentru a genera electricitate. Aceste pile au fost învăţate acum, în Elveţia, să funcţioneze în tandem cu cruise-controlul adaptiv, care ştie că or urma zona cu gradient mare de urcare, spre exemplu, şi le măreşte în avans puterea, pentru a livra mai multă electricitate.
Camioanele testate în Elveţia au fost încărcate până la 40 tone masă totală pe aceste drumuri alpine, iar declivitatea urcărilor a ajuns şi la 12% şi, corespunzător, şi coborârile au fost similare.
Cele două camioane au parcurs cu bine 6.500 km prin Alpi, timp e două săptămâni de teste, acumulând urcări de altitudine în sumă de 83.000 metri. Ele au fost alimentate cu hidrogen de la o staţie mobilă, instalată temporar la baza inginerilor, din Valais.
Noul camion Mercedes cu hidrogen ar urma să ajungă în producţia de serie anul viitor, în 2026.