Moldova are un sistem digital despre care ştiu foarte puţini, care permite verificarea istoricului de daune pentru orice automobil

26 Martie 2025, 12:53
Redacţia PiataAuto.md
Republica Moldova e adeseori un exemplu în digitalizarea serviciilor sale, unele dintre acestea fiind de-a dreptul extraordinare în utilitatea pe care o oferă cetăţenilor. Puţini ştiu, dar de ceva timp Moldova are şi un sistem digital care permite verificarea istoricului de daune pentru orice automobil înmatriculat în ţară.
În Moldova, de mai mulţi ani Banca Naţională e cea care a dezvoltat şi gestionează un sistem digital unic pentru asigurări. Asta a permis centralizarea tuturor datelor, de la toate companiile de asigurări, pentru toţi cetăţenii asiguraţi şi vehiculele asigurate. Ulterior, a fost dezvoltat şi un sistem de servicii digitale, care utilizează aceste date centralizate.
Anterior, cea mai apreciată funcţie era verificarea online a poliţei de asigurare sau calculatoare a mărimii primei de asigurări. Însă de ceva timp există şi o funcţie disponibilă public şi gratuit, care oferă informaţie preţioasă despre istoricul daunelor de asigurare ale oricărui automobil.
Foto: Captură de ecran din sistemul digital

Acest sistem digital verifică automobilele după codul de caroserie VIN, nu după numărul de înmatriculare, ceea ce permite, pe de o parte, ca doar persoanele care au tangenţă cu acest automobil şi îi cunosc codul de caroserie să efectueze verificări, iar pe de altă parte păstrează informaţiile indiferent de câte ori a fost schimbat numărul de înmatriculare de-a lungul timpului şi de câte ori a fost revândută maşina.
Astfel, la o căutare a unei maşini fie se va afişa o confirmare despre lipsa înregistrărilor, dacă maşina nu a fost implicată niciodată într-un accident rutier, fie va apărea o listă cu istoricul de daune, cu luna şi anul producerii acestor accidente, dar şi cu suma daunei.
Foto: Aşa arată o pagină cu lipsă de înregistrări despre accidente

Sistemul nu afişează rapoarte detaliate despre reparaţiile exacte făcute la maşină, dar în funcţie de sumă, de marca maşinii şi de cât de nouă era maşina la acel moment, se poate estima cu aproximaţie şi gravitatea acelei daune în accident.
Foto: Aşa arată o pagină cu înegistrări existente şi rezultate afişate

Toate daunele înregistrate ţin de poliţele RCA. Dacă şoferul acelei maşini nu era vinovat de producerea accidentului, înseamnă că dauna e indicată pentru această maşină, ca parte pătimită. Dacă şoferul acestei maşini era cel vinovat, se va vedea înregistrarea accidentului, dar fără o sumă asociată, întrucât acea sumă a fost plătită unei părţi terţe, nevinovate. Dar implicarea maşinii cu şofer vinovat în accident va apărea oricum în sistem ca o înregistrare separată.
Foto: Aşa arată o pagină cu înregistrări existente, dar fără o sumă de despăguri alocată acestei maşini

Acest sistem poate fi astfel extrem de util cumpărătorilor la mâna a doua. E una când vânzătorul îţi spune onest că maşina pe care ţi-o vinde a fost lovită odată în spate la un semafor şi a generat, spre exemplu, o reparaţie de 30 mii lei la hayon, bară de protecţie şi alte piese, care au fost înlocuite, şi apoi vezi acelaşi lucru în sistem, şi e cu totul altceva când ţi se povesteşte că maşina a fost cu care se mergea doar la magazin şi n-ar avut niciodată nici o bară vopsită, după care descoperi o listă de daune.
Deci cumpărătorii la mâna a doua pot folosi acest serviciu digital public, dezvoltat de Banca Naţională a Moldovei, deci o autoritate publică, pentru a verifica maşina pe care sunt pe cale să o cumpere, spre exemplu, luând astfel o decizie asumată.
Trebuie să mai menţionăm, însă, că reparaţiile pe bază de asigurare CASCO nu figurează în acest sistem, dacă ele au avut loc în afara unui accident. Spre exemplu, un parbriz crăpat, care a fost schimbat pe CASCO, sau o bară atinsă din neatenţie. Însă aceste reparaţii sunt de obicei minore, şi lipsa lor nu distorsionează istoricul cel mai important al unei maşini. De asemenea, nu se vor vedea eventualele reparaţii făcute în urma unor accidentări înainte de importul maşinii în Moldova, spre exemplu dacă acea maşină a fost recent importată în stare avariată şi reparată pe costul proprietarului vânzător, fără a fi implicată în vreun accident pe teritoriul Moldovei.
Sistemul digital despre care vorbim poate fi accesat pe pagina Băncii Naţionale a Moldovei, apăsându-se compartimentul „Istoricul daunelor înregistrate ale autovehiculului”.
Apropo, aceeaşi platformă digitală permite şi verificarea scorului Bonus-Malus pentru fiecare şofer, scos care se calculează în funcţie de experienţă şi lipsa accidentelor cauzate de un şofer şi care poate determina reduceri la primele de asigurare.
Aşadar, e un serviciu public digital foarte util pentru proprietarii de maşini şi pentru cumpărătorii maşinilor la mâna a doua.
2
4,385
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!