Producătorul de motoare diesel Cummins a lansat primul său motor cu benzină din istoria modernă, destinat camioanelor

16 Martie 2025, 17:06
Redacţia PiataAuto.md
Cummins e unul din producătorii cei mai asociaţi cu propulsia diesel, numele acestui însemnând aproape inevitabil că motorul care poartă această emblemă e unul diesel, şi asta a fost valabil în aproape toată istoria de peste 100 de ani a acestuia, cu excepţia unor prime încercări de la începutul său. Propulsoarele Cummins motorizează atât pick-up-uri şi camioane de toate taliile, cât şi locomotive sau nave, pentru domeniul naval cei de la Cummins mai având câteva încercări moderne de a crea şi versiuni cu propulsie cu hidrogen sau metanol, derivate din motoarele diesel. Dar acum, Cummins a lansat şi primul motor cu benzină din istoria sa modernă, numit B6.7 Octane, şi paradoxul e că acesta e destinat tot camioanelor.
Cei de la Cummins l-au conceput pentru camioanele de talie medie, deci ar trebui să vedem din nou camioane medii operând cu motoare cu benzină, ca în timpurile de demult.
Noul motor Cummins are 6 cilindri în linie şi a fost conceput pentru a prelua toate avantajele unui motor diesel, inclusiv durabilitatea şi cuplul mare. De fapt, propulsorul a fost anunţat în dezvoltare încă în anul 2022 şi a fost dezvoltat direct pe baza familiei de motoare diesel B6.7.
Noul motor are o turbină şi poate livra până la 300 CP din cei 6,7 litri ai săi, ceea rezultă într-o putere de doar 44,77 CP/litru, cu mult sub cifrele atinse de motoarele turbo ale automobilelor. De fapt, Mercedes are motoare turbo de 2 litri de peste 470 CP, ceea ce ar fi mai mult decât scoate acest motor uriaş.
Însă acest propulsor Cummins e conceput pentru cuplu mare şi pentru durabilitate în condiţii dificile de exploatare. Cuplul său ajunge la 895 Nm.
Şi acest cuplu e setat să ajungă la valoarea maximă la 1.800 rpm şi să rămână aşa până spre 2.400 rpm, după care se poate trece în treapta următoare, într-un stil specific al condusului de camioane. Turaţiile maxime recomandate sunt de doar 3.200 rpm, deci se simte originea de propulsor diesel.
Foto: Linia roşie continuă reprezintă noul motor pe benzină, comparati cu alte linii la motoare diesel

Noul motor va folosi benzină de cifră octanică 87 în America de Nord, şi a fi cu circa 10% mai eficient decât un motor pe benzină comparabil, de aceeaşi cilindree, datorită ratei de compresie mai mare şi abordării sale de propulsor diesel.
Totuşi, marea întrebare e de ce ar lansa un producător de motoare un motor pe benzină pentru camioane în anul 2025, dacă e oarecum unanim acceptat că propulsoarele diesel sunt mult mai eficiente în acest segment şi dacă producătorii de camioane lansează deja camioane electrice?
Răspunsul e în sistemul de tratare cu AdBlue al motoarelor diesel. Se pare că există un număr foarte mare de şoferi de camion în SUA, care sunt atât de revoltaţi de faptul că trebuie să aibă grijă de adăugarea lichidului AdBlue în acest sistem şi se plâng atât de mult pe capriciile acestuia, încă solicită motoare care să nu aibă acest sistem. Iar Cummins a găsit soluţia sub forma unui motor pe benzină, care va consuma mai mult decât cel diesel, dar întrucât combustia benzinei generează un nivel mult mai mic de noxe, nu mai e nevoie de sistemul de tratare cu AdBlue şi asta aduce o simplitate multaşteptată pentru aceste camioane.
Primele camioane care ar urma să primească noul motor pe benzină ar fi modelele Kenworth T180, T280, T380 şi T480. Ulterior acest motor ar urma să ajungă şi pe alte camioane, inclusiv ale altor mărci.
1
36,080
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!