Un aeroport din Elveţia a început implementarea autobuzelor mici conduse autonom, care vor transporta oameni pe teritoriul său, fără a se intersecta cu pistele

4 Martie 2025, 22:10
Redacţia PiataAuto.md
Tehnologia condusului autonom e aplicată într-o formă a sa în mai multe aeroporturi din lume, prin trenuri care circulă între terminale. Asemenea trenuri există în mai multe aeroporturi din lume, inclusiv în cel din Frankfurt sau Zurich, Elveţia. Acum, însă, tot aeroportul din Zurich e cel care a început implementarea unei noi forme ce condus autonom, prin autobuze mici, care să transporte oameni în zona funcţională a aeroportului, dar fără a se intersecta cu pistele de decolare şi aterizare, deocamdată.
Iniţial, două autobuze, fiecare putând transporta până la 9 oameni, vor circula autonom pe teritoriul aeroportului. Cu un asemenea număr mic de pasageri, utilitatea lor ar fi foarte mică pentru a transporta pasageri la bordul avioanelor, plus că aeroportul din Zurich operează preponderent cu galerii directe de acces spre aeronave, şi mai puţin cu autobuze. Aşa că aceste autobuze autonome vor transporta angajaţii operaţionali ai aeroportului.
Autobuzele vor face legătura între 9 zone cheie a aeroportului, iar angajaţii de acolo vor putea urca la bordul autobuzelor şi călători spre zona de muncă unde au nevoie şi invers. Autobuzele vor opri în toate aceste puncte pe o tură lineară, dus şi întors.
Responsabilii de acest proiect de la aeroportul Zurich au proiectat o rută apropiată de edificiile aeroportului, astfel încât ea să nu se intersecteze cu pistele de aterizare sau decolare, dar nici cu traiectoriile pe care avioanele rulează spre pistă şi înapoi spre porţile de debarcare. Staţia terminus e poarta 101, prin care intră personalul de pe aeroport la muncă, iar celelalte 8 staţii sunt diverse zone de muncă cu diverse specializări.
Autobuzele autonome implementate acum sunt dezvoltate de compania chineză WeRide, dar au trebuit să treacă multiple demonstraţii alături de inginerii elveţieni, ca aceştia să se convingă că ele or putea ţine cont de traficul dificil şi aglomerat din perimetrul aeroportului, pe de o parte, fără a periclita siguranţa şi fără a-i diminua din standardele exemplare de siguranţă ale acestui aeroport.
De asemenea, una din cerinţe majore a fost ca autobuzele să recunoască şi vehiculele cu multiple remorci, precum transportatoarele de bagaje, şi să urmeze corect traiectoriile şi atunci când condiţiile meteo sunt dificile, precum ninsoarea, ceaţa sau ploaia.
Elveţienii au avut încredere pentru a demara acest proiect, întrucât aeroportul din Zurich se mândreşte prin adoptarea inovaţiilor, dar în acelaşi timp aceste inovaţii trebuie verificate pentru zero rată de erori. Aşa că operatorul aeroportului a desemnat o companie de transport elveţiană, pe nume Krummen Kerzers, drept operator partener, care va urmări aceste autobuze autonome în perioada de testare.
Iniţial, în fiecare autobuz va fi prezent câte un „şofer” de siguranţă, care va urmări traiectoria şi va acţiona frâna de urgenţă dacă va exista vreo neconformitate. În paralel, autobuzele vor fi monitorizate de alţi angajaţi ai companiei dintr-un centru de comandă din aeroport. Ulterior, dacă testul va trece cu bine, autobuzele vor fi monitorizate doar de la distanţă, fără ca cineva să se afle în autobuz.
Ulterior, dacă toată funcţionarea va fi ireproşabilă, va fi luată în considerare şi extinderea acestei tehnologii pe vehicule mai mari, care să îndeplinească şi alte roluri operaţionale, dar şi pe autobuze mai mari, care să transporte pasageri spre avioane care nu pot fi conectate la galerii de acces.
Apropo, compania elveţiană Krummen Kerzers, cea care a fost desemnată de aeroportul din Zurich să urmărească implementarea acestui program de test, e aceeaşi care acum un doi ani făcuse un experiment prin care un camion electric Volvo FH cu 300 km autonomie electrică a fost trimis din Elveţia până în Spania şi înapoi, într-o călătorie de 3.000 km, şi raporta cum a fost nevoit să încarce de 20 de ori şi cât a durat acea călătorie plină de peripeţii. Datorită acelei perseverenţe, compania a fost desemnată drept una din cele mai inovatoare din domeniul transportului, iar acum această deschidere spre tehnologii noi le-a adus şi acest contract operaţional cu aeroportul din Zurich.
1
3,838
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!