Unul din patru exemplare Tesla Model 3 nu trece inspecţia tehnică periodică în Danemarca, fiind respins din cauza ratei mare de defecţiuni

10 Martie 2025, 10:11
Redacţia PiataAuto.md
Maşinile electrice ar trebui să fie poate chiar mai fiabile decât cele cu combustie, inclusiv în componentele esenţiale ce vizează siguranţa deplasării, care sunt examinate de obicei în cadrul inspecţiilor tehnice periodice obligatorii. Dar Federaţia Daneză a Motoriştilor, abreviată ca FDM, cea care deţine şi unităţile ITP din ţară, a raportat de curând o statistică uluitoare, prin care Tesla Model 3 are cea mai mare rată de respingere la inspecţii, aproape 1 din 4 maşini eşuând să treacă ITP-ul.
Maşinile electrice au prins o popularitate tot mai mare în ultimii ani şi în Danemarca, acolo unde în vânzările de maşini noi acestea au ajuns să cuantifice aproape jumătate. Nu e a fel de mult ca în Norvegia, dar totuşi e cu mult peste media europeană.
În 2024, în perioada de la 1 ianuarie până la 21 noiembrie, perioadă care e inclusă în raportul FDM, au venit să treacă ITP-ul circa 28.000 maşini electrice, iar reglementările daneze spun că primul ITP cuprinzător se face abia la vârsta de 4 ani a maşinii, până atunci considerându-se că maşinile sunt încă aproape noi şi au şanse infime de a avea defecte. O vizită anuală la un service obişnuit e suficientă pentru acele maşini pentru a se garanta starea lor bună, de obicei.
Tesla Model 3 a avut vânzările lansate în Danemarca în 2019, dar primul an complet a fost 2020. Respectiv, maşinile care au împlinit 4 ani au trebuit să vină deja la primul ITP pe parcursul anului 2024. Tesla Model 3 e un model foarte popular în Danemarca, în total fiind înmatriculate peste 35.000 exemplare în ţară.
În perioada vizată a anului trecut, 4.668 de exemplare Tesla Model 3, fabricate preponderent în 2020, au venit să treacă ITP-ul pentru prima dată. Din ele, 1.051 exemplare au fost respinse, ceea ce constituie o rată de 22,51%, cifră care e calificată oficial ca 23% în raportul FDM.
Cei de la FDM spun că rata de 23% e una revoltător de mare pentru orice automobil de 4 ani, indicând că rata medie de respingere a altor maşini electrice a fost de 9% în 2024.
Foto: Rata medie de respindere la Tesla Model 3 (stânga) faţă de alte maşini electice (dreapta) la ITP-urile din Danemarca în 2024

De asemenea, rata medie de descoperire a defectelor a fost de 0,3 defecte descalificante per automobil la Tesla Model 3, în timp ce la alte maşini ea a fost de 0,11. Deci, la Tesla Model 3 sunt descoperite de 3 ori mai multe defecte, inclusiv mai multe la o singură maşină în unele cazuri.
Danezii de la FDM spun că statisticile lor sunt oarecum apropiate şi de cele ale TUV din Germania, care inspectează maşinile şi mai devreme de 4 ani. Astfel, în Germania, Tesla Model 3 indică o rată de 14,2% de respingere la o vârstă de doar 2-3 ani, iar la 4 ani, cifra comparabilă cu statisticile FDM, rata de respingere a lui Model 3 în Germania e de 19,7%.
Danezii spun că printre cele mai întâlnite defecte la Tesla Model 3, care pot duce la respingere, sunt frânele, luminile, suspensia şi direcţia. La partea cu frâne, problemele vin de la degradarea rapidă a lor din cauza nefolosirii, favorizată de regenerare.
La partea de suspensie şi direcţie, Tesla Model 3 se pomeneşte foarte frecvent cu braţe imprecise, pivoţi distruşi, bucşe periculos de uzate, iar toate astea riscă se de dezintegreze pe grup şi să compromită ţinuta maşinii. De asemenea, după mai mulţi ani de exploatare se observă şi o calibrare imprecisă a farurilor, care au elemente ce nu se mai ţin fixate pe interior şi ajung să tremure în timpul deplasării sau să orbească alţi şoferi.
Cei de la FDM spun că un asemenea grad de defecte la maşini de doar 4 ani e surprinzător şi revoltător şi le-au oferit un sfat proprietarilor. Modelele Tesla au 4 ani de garanţie în Danemarca şi cei de la FDM recomandă ca înainte de expirarea garanţiei proprietarii să facă o inspecţie profundă la un service independent, iar cu acea listă de defecte descoperite să meargă la un service Tesla, cerând remedierea în cadrul garanţiei a acestor probleme. Astfel, proprietarii se or alege cu o maşină ce va putea trece ITP-ul, şi ar trebui să nu aibă probleme grave măcar alţi câţiva ani.
Danezii de la FDM spun că anul 2025 va fi şi primul în care primele exemplare Tesla Model Y vor veni să treacă ITP-ul şi va fi interesant de urmărit şi statistica acestora.
De obicei, Tesla nu răspunde unor asemenea situaţii, dar de această dată FDM s-a învrednicit de un răspuns de la producătorul american, care a recunoscut indirect problemele primilor ani de fabricare, menţionând că acestea au fost rezolvate parţial în 2021, iar apoi modelul facelift lansat în 2023 a rezolvat complet aceste deficienţe.
2
48,841
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!