(VIDEO) Înainte de Bugatti Tourbillon din prezent, a existat Cizeta-Moroder V16T, primul sportcar din lume cu motor de 16 cilindri
10 Martie 2025, 17:12 Redacţia PiataAuto.md
Bugatti Tourbillon de azi e creaţia care le dă fiori celor mai aprigi colecţionari şi pasionaţi auto din lume, pentru că, deşi a abandonat motorul W16 de pe Chiron, a adoptat un altul echivalent de genial, sau poate chiar mai savuros, de 16 cilindri în formă de V. Dar în istoria lumii auto, mult mai înainte de actualul Tourbillon şi chiar înainte de Chiron Veyron, a existat Cizeta-Moroder V16T, primul sportcar din lume cu motor de 16 cilindri.
Noi scriam despre istoria fascinantă a lui Cizeta încă acum 3 ani, înainte ca lumea auto să asiste la premiera noului Bugatti Tourbillon cu motor V16. De curând, însă, cei de la Hagerty au reuşit să pună mâna pe unul din puţinele exemplare produse şi să facă o incursiune în istorie cu ajutorul acestuia.
De fapt, exemplarul de aici e singurul care poartă numele Cizeta-Moroder, fiind exemplarul cu numărul 1 produs şi folosit pentru testele de presă pe atunci, înainte ca modelele de serie ulterioară să ia numele simplu de Cizeta.
Cizeta a fost născută dintr-o propunere a marelui designer Marcello Gandini pentru Claudio Zampolli. Acesta fusese contractat să creeze designul unui Lamborghini Diablo către compania italiană, doar că între timp ea fusese cumpărată de Chrysler, iar la prezentarea designului, americanii i-au zis că e ok, dar trebuie modificat cam tot şi rotunjite colţurile. Înfuriat, Gandini a mers la Zampolli, care se mutase în SUA pentru dezvolta reţeaua Lamborghini din SUA pe atunci, dar a apoi a rămas acolo să gestioneze un service de supercar-uri şi făcuse cunoştinţă cu mai mulţi americani avuţi. Gandini i-a propus designul maşinii sale, cu ideea de a fonda o nouă companie, care să producă acea maşină.
Motorul cu 16 cilindri a fost ideea lui Zampolli, iar elaborarea lui a fost comandată da Technostile, o companie italiană de inginerie, care furniza servicii şi componente pentru Lamborghini şi Ferrari. Inginerul Oliviero Pedrazzi a fost cel care a conceput ingineria motorului V16 de pe Cizeta.
Problema era că la un motor 16 arborele cotit devine foarte lung, ceea ce, la turaţii foarte mari, poate însemna forţe torsionale foarte mari, de la ultimul cilindru până la volantul care e cuplat cu cutia, forţe care-l pot deforma sau rupe. Iar acest motor trebuia să poată atingă 8.000 rpm.
Soluţia a fost una aplicată de Mercedes mai devreme, şi anume preluarea puterii motorului de la centrul arborelui cotit. Astfel, s-au folosit de fapt doi arbori cotiţi identici, preluaţi de pe Lamborghini Urraco P300, cu un motor V8 proiectat tot de Pedrazzi.
Cei doi arbori cotiţi au fost lipiţi cu o deviere circulară de 45 grade unul faţă de altul, iar asta a dat maşinii efectiv un sunet de V8 dublat în tonalitate. Sunetul motorului e pur şi simplu divin, cum n-a sunat vreo altă maşină în istoria lumii auto!
Motorul a fost amplasat transversal pe maşină, ceea ce, la un motor atât de lung, e o mare realizare. Blocurile optice spate sunt preluate de pe Alpine GTA, iar cu mici ajustări a fost creată şi maşina finală superbă.
Giorgio Moroder, unul din cei care au conturat muzica disco la începuturile sale, participa în toată afacerea şi a fost cel care i-a tot grăbit pe Zampolli şi echipa să ducă la bun sfârşit maşina, organizând o mare petrecere de lansare, la care au participat pe atunci şi renumitul Jay Leno de azi. Iar Jay Leno i-a devenit un duşman mai târziu.
Foto: Giorgio Moroder
Maşina costa 250.000 dolari pe atunci, dar avea 516 CP şi putea prinde suta în 4 secunde, ceea ce în anii 80 era cu adevărat impresionant.
Însă maşina nu putea ajunge la stadiul de producţie din cauza multiplelor probleme cu furnizorii. Moroder a încercat să implice atelierul german Gemballa pentru a produce maşina, dar germanii propuneau instalarea unui motor V12 de BMW. Zampolli a refuzat şi aşa relaţia cu Moroder s-a destrămat.
Maşina a fost totuşi produsă în câteva exemplare de serie, modificate în interior şi în mai multe componente faţă de prototip. Cea mai mare schimbare a fost în preţ, care a sărit la 600.000 dolari.
Istoria a devenit înceţoşată mai departe în problemele de operare ale acestei companii, care începuse să facă nişte scamatorii pentru a putea produce maşinile. Dar asta n-a redus din genialitatea acestei maşini!