(VIDEO) Modelul electric chinezesc Nio ET9 cu suspensie hidropneumatică a ajuns în primele teste şi e calificat ca o mare îngrijorare pentru mărcile germane de lux
29 Martie 2025, 16:05 Redacţia PiataAuto.md
Nio ET9 e unul din cele mai luxoase şi tehnologizate modele chinezeşti create vreodată şi în ultimul an şi-a făcut deja o reputaţie superbă de pre-lansare, prin renumitele demonstraţii cu paharele în 5 etaje, purtate pe capotă fără a fi vărsate, în timp ce maşina trece peste denivelări. Ei bine, acum acest model a început a fi produs deja în serie şi poate fi cumpărat, iar odată cu asta apar şi primele teste în care noul model chinezesc e condus. Şi acesta se dovedeşte a fi exact pe măsura aşteptărilor mari pe care le-a creat. Într-atât de mult, încât unul din primii youtuberi de limbă engleză din China care l-a testat, Ethan, autor al canalului Wheelsboy, anunţă că noul Nio ET9 ar trebui să fie un mare motiv de îngrijorare pentru mărcile germane de lux.
Noul model electric chinezesc porneşte de la 109.000 dolari SUA în China şi intenţia lui e de a concura cu modele de vârf absolut, precum Mercedes-Maybach, fapt vizibil şi din luxul oferit la interior, care a fost revelat acum câteva săptămâni.
Configuraţia de limuzină la limita de a fi un SUV vine să îmbine confortul de rulare a unei limuzine cu spaţialitatea unui SUV. Şi apoi, francezii avea cândva convingerea că limuzinele de lux nu ar trebui să fie nişte berline obişnuite şi restrânse în spaţiu, tocmai de asta au experimentat cu modele precum Renault Vel Satis sau Citroen C6.
Maşina are direcţie prin fir, deci steer-by-wire, iar noi am publicat un articol anterior în care anunţam că această tehnologie vine de la compania germană ZF, care se mândreşte enorm cu faptul că Nio a fost primul producător, care a acceptat-o de la ea. Desigur, în lume există şi Tesla Cybertruck cu o tehnologie similară, dar ea e de origine proprie Tesla şi nu vine de la ZF.
Direcţia la Nio se simte mai precisă şi mai acută decât la Tesla, spune youtuber-ul, dar uneori aceeaşi acuitate te poate face să ai nevoie de un pic de adaptate la viteză mai mare. Dar adaptarea nu durează prea mult şi apoi eşti izolat de vibraţiile de pe drum, transmise în volan.
Dar Nio ET9 îşi schimbă rezistenţa şi acuitatea în volan în funcţie de regimul de condus, fapt care nu se întâmplă la Tesla. Aşa că maşina se simte mult mai plăcută şi mai manevrabilă în condus.
Nio ET9 are puntea spate viratoare, ceea face maşina foarte manevrabilă în spaţii strânse. Bineînţeles, şi dirijarea acelei punte e una prin fir.
Dar marea calitate a acestui model e suspensia sa hidropneumatică. Aceasta face maşina să plutească în confort, în timp ce ea compensează toate forţele posibile. Când accelerezi la maxim cu toţi cei 707 CP ai maşinii, pentru a prinde prima sută în doar 4,3 secunde, maşina aproape că nu-şi înalţă capota în aer şi nu-şi presează puntea spate sub forţa acceleraţiei.
Exact acelaşi lucru se întâmplă la frânare, aceste efecte fizice fiind contracarate în raport de 90%. În curbe, maşina compensează ruliul caroseriei în raport de 60%. Tehnologia permite compensarea a 100% din ruliu, însă asta începe a se simţi nefiresc de către şofer şi pasageri, aşa că inginerii au ajustat intervenţia la 60%.
Senzaţia de plutire elimină probabil cam 99% din denivelări, lăsându-le doar să le simţi uşor, fără a avea un deranjament şi o mişcare fermă a caroseriei. Şi maşina înghite într-adevăr toate denivelările, inclusiv gropile.
Youtuber-ul menţionează şi originea acestei tehnologii, fiind exact ceea ce am menţionat şi noi într-un articol dedicat ei de acum câteva luni, când îi arătat trasabilitatea de la invenţia renumitei suspensii Bose de acum peste 25 de ani, instalate pe un Lexus LS, după care patentele acelei inovaţii au fost cumpărate de compania americană ClearMotion, care a perfecţionat-o, iar apoi a încheiat un contract cu Nio pentru a o livra acestora, după ce toţi ceilalţi producători i-au refuzat. Abia după Nio, şi Porsche a semnat un contract cu ei pentru viitoarele modele.
Noul model chinezesc abundă şi în alte tehnologii, precum proiecţia pe safir, cu indicarea lăţimii maşinii şi direcţionării ei.
Maşina are şi un sistem audio extraordinar cu 35 de difuzoare, inclusiv în fiecare tetieră. Deci şi experienţa acustică de la bord se potriveşte izolării totale de drum.
Modelul electric face uz de o baterie de 100 kWh, care-i asigură o autonomie de 620 km. Deci şi în aceşti parametri Nio ET9 excelează.
Şi toate astea, spune protagonistul, îl fac pe Mercedes-Maybach sau alte modele germane similare să se simtă dintr-o generaţie precedentă faţă de acest model luxos chinezesc. Iar asta ar trebui să fie o mare îngrijorare pentru aceşti producători germani, or, chinezii au ajuns să exceleze profund şi să-i devanseze şi în acest segment ultra exclusivist. Poate deocamdată nu la recunoaşterea mărcii şi aprecierea unanimă, dar la consistenţa produsului da.