(VIDEO) Un youtuber american se plânge că Tesla Cybertruck pe care o deţine e complet imobilizată din cauza defectelor la doar un an de exploatare

17 Martie 2025, 14:48
Redacţia PiataAuto.md
Acum o săptămână, scriam despre un youtuber din SUA, care deţine de aproape un an un Tesla Cybertruck şi care spunea că modelul e o adevărată pacoste în calitatea şi fiabilitatea electromotoarelor sale. El deţine versiunea Cyberbeast, cu 3 electromotoare, şi deja a trecut prin propunerea celor de la Tesla de a-i schimba electromotorul faţă, iar de curând e s-a ars invertorul la electromotorul spate din dreapta. Service-ul Tesla l-a programat la o vizită abia peste câteva săptămâni, iar între timp Cybertruck-ul său a devenit complet imobilizat.
Youtuber-ul spune că după apariţia problemei cu electromotorul spate, el l-a mai condus timp de câteva zile în regim lent, cu propulsia preponderent asigurată de electromotorul de pe puntea faţă.
Apoi maşina a stat parcată câteva zile în garaj, după care proprietarul a revenit la ea, a pus-o în priză şi i-a precondiţionat bateria, intenţionând să plece cu ea. Doar că atunci când a apăsat pedala de frână, s-a auzit un pocnet strident şi toate erorile posibile au fost afişate pe bord.
Erau 26 de erori în total, care ţineau de toate componentele imaginabile, de la pompe de ulei la electromotoare, de la sistem de climatizare la direcţie.
Cât timp proprietarul citea erorile date de maşină, s-a descărcat şi bateria de voltaj mic şi maşina a devenit complet deconectată şi imobilizată. Volanul, fiind unul steer-by-wire, nu mai are rezistenţă la rotire şi a devenit inert.
Problema e că şi portierele au devenit imobilizate şi n-ar putea fi deschise în acest scenariu. Deci efectiv maşina poate să-ţi lase lucrurile încuiate în interior şi poţi sta lângă ea rugându-te la o soluţie de a o deschide.
Iar soluţia prevăzută de Tesla nu e deloc intuitivă sau plăcută. Sunt nişte cabluri în zona aripii stângi faţă, care trebuie conectate la o sursă de 12V, pentru a deschide electric capota. După asta, cu aceeaşi sursă poţi încerca încărcarea sistemului de 48V al maşinii, ca acesta să poată deschide uşile. Deci, sunt soluţii excepţional de dificile, în esenţă, pe care nu le prea poţi face cu lucruri aflate la îndemână într-o călătorie.
Partea şi mai îngrijorătoare e că acest Cybertruck şi-a fi declanşat siguranţele pirotehnice ale baterie de tensiune înaltă când a generat pocnetele finale, înainte de a rămâne imobilizat. Iar dacă a făcut asta, toată reparaţia devine şi mai complicată.
Iar această suspiciune s-a confirmat prin diagnostica electronică de la distanţă. Cybertruck a reuşit să transmită în cloud-ul Tesla aceste alerte, că a declanşat aceste siguranţe pirotehnice de la baterie, înainte de a-şi lua adio. Deci problema a mult mai gravă, iar acum reparaţia va fi dificilă şi scumpă.
Aşadar, acum, până vine timpul vizitei la service, maşina e absolut imobilizată şi a fi dificil până şi de a o urca pe o platformă pentru a o duce la service. Iar acolo, nu e foarte clar dacă înlocuirea siguranţelor pirotehnice la baterie va necesita sau nu şi demontarea acesteia.
Iar pe lângă asta, mai trebuie reparate şi toate celelalte componente, precum înlocuirea electromotorului spate şi a invertorului. Youtuber-ul spune că există toate şansele ca maşina să fie considerată o daună totală, la doar 1 an de exploatare şi promite actualizări după ce ajunge şi la service-ul Tesla.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
34,326
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!