Acest Ferrari la mâna doua poate părea o achiziţie accesibilă de vis, până în momentul în care sunt văzute facturile de service

Ideea de a conduce şi deţine un Ferrari clasic e un vis pentru foarte mulţi pasionaţi auto, deşi e clar că şi cumpărarea unui model clasic Ferrari e o achiziţie extrem de scumpă, de multe ori acele modele costând mai mult decât cele actuale. Dar adevărul e că nu toate modelele din istoria mărcii italiene se vând cu milioane de dolari. Există modele care sunt fie mai recente, fie nu s-au bucurat de o glorie atât de mare la momentul lansării lor ca şi perlele de pe piedestalul acestei mărci, şi atunci pot fi cumpărate cu preţuri mult mai mici. Uneori neaşteptat de mici, ca şi în cazul unui Ferrari 456M GTA, scos la vânzare la o licitaţie din SUA, şi vândut la doar 55 mii dolari, deşi e o într-o stare mecanică foarte bună. Pare a fi, deci, o achiziţie accesibilă de vis, până în momentul în care sunt văzute facturile de service ale acestuia.

Modelul 456M înseamnă versiunea „Modificata” a lui 456, iar A-ul de la GTA vine de la cutia automată a acestui model. E un Ferrari cu 2+2 locuri, lansat în ipostaza 456M în 1998, ca o continuare a unui model lansat în 1992. La acel moment italienii spuneau despre el că e „primul Ferrari lansat cu secolul XXI în minte”.

Clienţii de atunci îl cumpărau pentru confortul său mult mai mare la rulare, în stilul unor sedanuri de lux, ceea ce era oarecum atipic pentru Ferrari, iar asta i-a făcut pe fanii tradiţionali Ferrari să-l trateze un pic mai precaut, ca un outsider. Mai mult ca atât, modelul 456 GT a fost primul Ferrari modern care a revenit la formula unui motor amplasat în faţă, cu tracţiune spate şi cu o cutie transaxle, montată pe puntea spate, cu diferenţial integrat în ea, pentru o distribuţie mai bună a greutăţii.

Motorul era un V12 de 5.473,91 cm cubi, care scotea 442 CP şi 550 Nm. Volumul unui cilindru era de 456,16 cm cubi, iar de aici vine şi denumirea de 456, într-un stil specific al nomenclaturii Ferrari pe perioade lungi de-la lungul istoriei sale.

Maşina era rapidă pentru perioada în care a fost lansată, accelerând de la 0 la 100 km/h în 5,6 secunde, în pofida cutiei automate. Viteza maximă era calificată oficial la „peste 298 km/h”. Consumul oficial mixt era omologat la 22,3 litri/100 km, cel extraurban la 14,7 litri/100 km, iar cel urban ajungea la nivelul unui camion, fiind omologat la 35,2 litri/100 km. Însă pe perioada fabricări acestui model, el a trecut de la Euro 2 la Euro 3 şi atunci consumul urban a crescut la 40,3 litri/100 km în versiunea Euro 3! Patruzeci de litri la sută!

Iar această cifră începe a ne sugera deja câte ceva despre costurile de exploatare ale acestui model. Fireşte, obţii şi o plăcere enormă în condus şi de la simpla idee că ai un asemenea Ferrari în garaj, dar totuşi, trebuie să fii conştient că achiziţia accesibilă nu înseamnă şi o exploatare la fel de accesibilă.

Vânzătorul acestui exemplar de Ferrari a publicat şi facturile de service pentru el, pentru a arăta mentenanţa regulată care i s-a făcut acestei maşini. Ea are doar 30 mii mile parcurse în istoria sa, deci circa 48.000 km. Iar ultima vizită la service la aproape 30 mii km, în 2024, a costat 18.407 dolari!

O altă vizită, tot din 2024, pentru schimbul de ulei şi înlocuirea unui amortizor spate a costa 8.169 dolari. E bizar că a fost înlocuit doar un singur amortizor, or, proprietarul pare să fi făcut mentenanţele cu regularitate, fără a se zgârci la comandarea componentelor. Dar asta înseamnă că doar în anul 2024, vizitele la service ale acestui Ferrari au costat 26.576 dolari!

În dosarul de facturi sunt multe alte vizite pentru mici intervenţii sau reparaţii, care cu costat între 1.000 şi 2.000 dolari, unele pentru lucruri absolut simple. Deci, e clar că până şi atunci când un asemenea Ferrari parcurge puţini kilometri, costurile sale de mentenanţă sunt oricum mari, şi pe măsură ce acesta înaintează în vârstă şi cifră pe odometru, acestea vor creşte şi mai mult.

Maşina a costat 254.620 dolari nouă, în anul 2000, dintre care 229.950 a fost preţul maşinii propriu-zisă, iar restul taxe. Devalorizarea atât de mare, până la doar 55 mii dolari, pentru că acest model a fost mult timp mai neglijat de colecţionari din cauza designului său ai puţin emoţional şi abia în ultimi ani a început a beneficia de atenţie. În acest caz, culoarea argintie semnifică mai degrabă lipsa de bun gust şi curaj a primului proprietar de a-şi configura o maşină mai frumoasă estetic, iar la maşini de colecţie asta contează.

Respectiv, la doar 55 mii dolari, acest Ferrari poate fi cu siguranţă calificat ca o achiziţie accesibilă de vis. Însă doar dacă eşti pregătit că următoarea vizită la service poate costa oricât între vreo 2.000 şi 20.000 dolari. Şi aceste vizite vor fi multe, cu cel puţin una mai mare în fiecare an.