Fondatorul Northvolt s-a pomenit că autorităţile suedeze i-au blocat bani în conturi şi proprietăţi, în urma acuzaţiilor de fraudă
18 Aprilie 2025, 13:15 Redacţia PiataAuto.md
Istoria producătorului suedez de baterii Northvolt, care trebuia să devină cel mai mare producător european din această industrie şi un exemplu de avans tehnologic, a ajuns la un colaps lamentabil în luna martie, când a fost declarat falimentul final al întregii companii, după falimentele anterioare ale unor divizii ale sale şi după ce s-a descoperit că Northvolt nici măcar nu ajunsese să-şi perfecţioneze un proces de producţie propriu al catozilor din baterii, ci le importa din China pentru a le pune în bateriile pe care aplica propria emblemă. Ulterior, la scurt timp după faliment, suedezii descoperiseră cu stupoare că utilajele din uzina suedeză, în valoarea de aproape jumătate de miliard de euro, fuseseră scoase la vânzare pe bucăţi, la preţ de nimic. Şi în toată această vâltoare, fondatorii iniţiali şi foştii directori nu prea răspund cu nimic, întrucât ei au demisionat cu puţin timp înainte de marea prăbuşire a Northvolt. Şi mai revoltător e că aceştia, împreună cu mai mulţi manageri de top, şi-au plătit salarii şi dividende înainte de faliment, vânzând totodată şi acţiuni. Aşa că au plecat din Northvolt cu conturile personale cu bilanţuri frumoase pe ele. Doar că acum unul din fondatorii iniţiali, Paolo Cerruti, s-a pomenit că autorităţile suedeze i-au blocat bani în conturi şi proprietăţi, în urma unor acuzaţii de fraudă pe care acesta a avea să le înfrunte, după cum informează publicaţia suedeză Dagens Industri.
Foto: Paolo Cerruti
Paolo Cerruti a fondat Northvolt alături de Peter Carlsson, ambii fiind anterior angajaţi la Tesla. Cei doi au reuşit apoi să convingă un număr mare de investitori şi entităţi guvernamentale să le acorde miliarde în susţinere pentru a transforma Northvolt în cel mai mare producător european de baterii. Totul suna frumos şi promiţător şi putea deveni realitate, dacă Northvolt îşi respecta propriile planuri.
Foto: Paolo Cerruti şi Peter Carlsson
Însă ştim cu toţii care a fost deznodământul. Şi se pare că cei doi ştiau din timp că perspectivele companiei pe care o conduc sunt sumbre, deşi oficial încă se declarau lucruri frumoase. Peter Carlsson, are era şi CEO-ul Northvolt, a vândut acţiuni mai mulţi ani la rând, între 2019 şi 2022 şi el nu e acuzat deocamdată de fraudă în vânzarea de acţiuni.
Însă Paolo Cerruti a vândut o cantitate mare de acţiuni la Northvolt în noiembrie 2023 către un fond olandez, încasând 6.787.339,75 dolari SUA. La jumătate de an distanţă, BMW anula contractul de 2 miliarde de euro pentru baterii Northvolt, pentru că a avut informaţii clare despre haosul din interiorul Northvolt. Iar de acolo până la prima divizie falimentată n-au mai trecut decât 3 luni.
Prin urmare, acum fondul olandez a cel care pretinde că Paolo Cerruti a vândut acţiunile ştiind conştient că Northvolt nu dispune de tehnologia pe care o pretinde şi nu va putea respecta angajamentele anunţate public, iar asta va duce inevitabil la pierderea încrederii investitorilor şi clienţilor, cu un faliment aproape iminent. Prin urmare, Cerruti e acuzat de fraudă faţă de cumpărătorul acţiunilor, vânzându-i conştient acţiuni care în scurt timp urmau să ajungă să valoreze aproape nimic.
Cerruti neagă aceste acuzaţii şi spune că se va apăra viguros în instanţă, pentru a-şi demonstra vinovăţia. Însă autorităţile din Suedia au considerat că există motive fundamentate pentru ca solicitarea fondului olandez de a cere despăgubiri de a Cerruti să fie acceptată, iar din acest motiv au dispus blocarea unei sume identice de 6.787.339,75 dolari SUA, echivalentul a circa 73 milioane de coroane.
Din motiv că această sumă n-a fost găsită pe conturile lui Cerruti, autorităţile suedeze au recurs la un pas mult mai rar în asemenea cazuri, solicitând companiei Quantum Leap, fondată de Cerruti, să acopere această pagubă, întrucât Cerruti ar fi investit o parte din bani în aceasta. Quantum Leap a refuzat să o facă, aşa că acum Cerruti s-a pomenit cu sume de bani blocate în conturile sale, dar şi cu participaţia sa în Quantum Leap blocată, împreună cu active ale acestora.
Foto: Echipa de la Quantum Leap
Acest blocaj va fi păstrat până la finalizarea procesului de judecată în care Cerruti e acuzat de fraudă în vânzarea acţiunilor Northvolt. Dacă verdictul final va fi unul de recunoaştere a vinovăţiei şi acceptare de instanţă a faptului că Cerutti trebuie să ramburseze toată suma de bani fondului olandez, atunci autorităţile vor dispune sechestrarea acestor bani şi proprietăţi ale lui Cerruti, pentru a acoperi acea rambursare.
E un caz rar ca un fost fondator al unei companii falimentare să ajungă într-o asemenea situaţie pe motiv de fraudă în vânzarea de acţiuni şi e şi mai rar ca autorităţile să meargă până acolo încât să-i sechestreze şi proprietăţile în noua sa companie, dar faptul că în acest caz s-a mers atât de departe reflectă determinarea autorităţilor suedeze de a-i pedepsi exemplar cei care se fac responsabili de cel mai rezonant faliment al anului din Suedia.
Şi cu siguranţă întregul faliment al Northvolt ar mai avea multe elemente ce au implicat acţiuni dubioase, prin urmare ar putea să mai existe şi alte anchete. Iar Suedia demonstrează că până şi atunci când un asemenea fondator consideră că e mai şmecher şi vinde rapid înainte de colaps, după care îşi reinvesteşte rapid banii în alte forme, traseul banilor tot va fi urmărit şi se va ajunge la sechestrarea oricăror alte entităţi în care aceşti bani au ajuns.