România e tot mai aproape de a demara construcţia primei sale linii electrice HVDC cu curent continuu, care va traversa ţara de la est la vest în subteran

România e tot mai aproape de a demara construcţia primei sale linii electrice cu curent continuu de înaltă tensiune HVDC, ea urmând a traversa ţara de la est la vest în subteran. De curând, ministrul energiei, Sebastian Burduja, a anunţat finalizarea studiului de fezabilitate cu un verdict pozitiv, aşa că România poate trece la următoarea etapă în dezideratul său de a-l avea complet construit până în 2030. E unul din cele mai grandioase proiecte energetice din ultimii zeci de ani, de o importanţă enormă pentru a putea echilibra sistemul energetic al ţării şi a putea transforma România într-unul din cei mai mari exportatori de electricitate din regiune.

Cablul HVDC va porni de la ţărmul Mării Negre, şi va conecta şi centrala nucleară de la Cernavodă. Pe de o parte, în strategia europeană e prevăzut ca un alt cablu HVDC să traverseze Marea Neagră pornind tocmai din Azerbaidjan, iar acest conector ar urma să-şi găsească prelungirea în cablul de pe teritoriul României.

Mult mai important pentru România, însă, e ca acest cablu HVDC de pe teritoriul său să poată prelua electricitatea produsă de la centrala de la Cernavodă, când ea va avea noile reactoare 3 şi 4 funcţionale, şi totodată să poată prelua şi electricitatea produsă de la viitoarele parcuri eoliene maritime din Marea Neagră.

România produce cea mai mare marte a electricităţii sale în est, dar consumă cel mai mult în vest. Şi întrucât estul României îşi a creşte producţia de electricitate foarte mult prin cele două reactoare noi de la Cernavodă şi noile parcuri eoliene din Marea Neagră, e nevoie stringentă de o linie electrică de mare capacitate care să transporte în mod viabil şi sigur aceste capacităţi noi de energie spre centru şi vestul ţării, ba chiar şi spre export, eventual.

Foto: Cablu HVDC

Cablul HVDC va traversa toată România de a est la vest, trecând şi pe lângă Bucureşti, şi va ajunge până la hotar cu Ungaria, unde a exista o staţie de transformare cu integrare în sistemul electric european.

Traseul noului cablu HVDC va urma traseul conductelor actuale de gaz Tuzla-Podişor şi BRUA, ceea ce a permite o reducere semnificativă a timpului necesar pentru obţinerea avizelor şi va reduce considerabil costurile şi impactul asupra mediului.

Foto: Traseul conductei Tuzla-Podişor (roşu) şi BRUA (albastru)

Tehnologia HVDC presupune transportul electricităţii la distanţe mari prin curent continuu la înaltă tensiune, spre deosebire de abordarea obişnuită cu curent alternativ, tehnologia HVDC permiţând pierderi mult mai mici la distanţe lungi. La transportul energiei pe calea liniilor aeriene, de la 600-650 km distanţă în sus, investiţia mai scumpă în HVDC e justificată prin economiile de energie făcute prin minimizarea pierderilor. La liniile subterane această justificare intervine mult mai devreme, de la circa 150-200 km în sus, iar în cazul liniilor subacvatice deja de la circa 60 km în sus e mai logic să se opteze pentru curent continuu HVDC, din cauza pierderilor mai mari pe care le suferă cablurile cu curent continuu în mediul subacvatic.

Tocmai de asta, în ultimii ani am explicat de mai multe ori de ce aproape toate parcurile eoliene maritime adoptă tehnologia HVDC de transmitere a electricităţii la ţărm. Un impuls enorm a fost oferit de tehnologia celor de la Hitachi Energy, care au dezvoltat unităţi de conversie în curent alternativ cu pierderi mult mai mici decât cele de demult, iar astfel diferenţele de randament au devenit mult mai mari.

Într-un articol de acum câteva luni, noi explicam că tehnologia HVDC nu e foarte nouă, de fapt, împlinind 70 de ani de curând. Doar că până la dezvoltarea energiei regenerabile aplicaţiile ei, de transmitere a electricităţii la distanţe atât de lungi, erau mult mai rare, iar tehnologiile anterioare generau pierdere la convertirea în curent continuu, iar în cele mai multe cazuri energia era produsă iniţial în curent alternativ, după care era convertită în continuu, transportată pe distanţe luni, şi apoi convertită înapoi în curent alternativ pentru reţea. Tocmai de asta, acum câteva decenii asemenea proiecte erau rare şi erau folosite, spre exemplu, în Brazilia, de la hidrocentralele situate în mijlocul zonelor amazoniene, care-şi trimiteau electricitatea produsă la mii de kilometri depărtare. Însă acum, odată cu dezvoltarea energiei regenerabile, mai ales a parcurilor eoliene, tehnologia HVDC a cunoscut un sat enorm în ultimul deceniu.

Şi România nu are până acum nici un traseu mare HVDC pe teritoriul său, chiar dacă are şantiere navale unde a fost produsă cea mai mare navă din lume care trasează cabluri HVDC pe fundul mărilor, Leonardo da Vinci, însoţită ulterior de o a doua navă identică. Iar noul cablu va însemna o premieră majoră şi un salt imens în dezvoltarea sistemului energetic al ţării. Or, diferenţele de pierdere pe care le poate oferi un cablu HVDC faţă de unul cu curent alternativ pot fi uriaşe, în funcţie de lungime.

Foto: Nava Leonardo Da Vinci, de pozare a cablurilor HVDC maritime, construită în România

Spre exemplu, dacă la distanţe foarte lungi o linie aeriană ar putea pierde şi 10% din energie sau mai mult, atunci un cablu HVDC poate pierde doar 1,5-2,5%, cu tot cu operaţiunile de convertire. Dacă ne gândim că prin el ar putea trece, spre exemplu, 2 GW de putere constantă, asta înseamnă că în loc să se piardă 200 MW din acea putere până în vestul României doar prin rezistenţa la transmisie, se vor pierde doar 30-50 MW, economisindu-se 150-170 MW de putere utilă, suficient pentru a alimenta un oraş mediu. La nivelul unui an, asta ar însemna evitarea pierderilor de electricitate de până la 1,3-1,5 TWh într-un asemenea scenariu!

Chiar şi un preţ mediu de 80 euro per MWh, asta înseamnă economii anuale de 105-120 milioane euro doar la asemenea parametri. Dar în cazul distanţei de facto din România şi a potenţialului şi mai mare cumulat al centralei de la Cernavodă şi a parcurilor eoliene maritime, beneficiul anual al ţării ar putea fi mult mai mare de atât. Şi apoi, la acest beneficiu trebuie adăugat şi simplu fapt că datorită acestui cablu va fi posibilă însăşi alocarea de capacităţi şi construcţia de noi parcuri maritime eoliene în Marea Neagră.

Ca anvergură şi complexitate, proiectul HVDC al României poate fi comparat cu conectorul similar HVDC din Germania, Suedlink, care are rol de a transporta energie produsă din abundenţă de parcurile eoliene din Marea Nordului spre zonele industriale din sudul Germaniei, proiectul fiind supranumit drept „autobahn-ul electric”.