Stellantis e prima victimă a tarifelor şi anunţă concedierea a 5.400 angajaţi în America de Nord şi suspendarea producţiei la două uzine
4 Aprilie 2025, 09:19 Redacţia PiataAuto.md
La doar câteva zile după anunţarea taxelor de import de 25% la automobile şi componente auto în SUA, şi la doar o zi după anunţarea celorlalte tarife pentru toată lumea, Stellantis anunţă măsuri drastice de concediere a 5.400 angajaţi din America de Nord şi suspendarea producţiei la două uzine, menţionând clar că aceste acţiuni sunt determinate de incertitudinea şi şocul provocat de aceste tarife.
Stellantis are uzine atât în SUA, cât şi în Canada şi Mexic, iar istoria lungă a acordurilor economice între aceste ţări, precum NAFTA, le permitea fabricilor din aceste ţări să colaboreze uşor, şi să ia decizii aşa cum era mai convenabil economic, de multe ori unele materiale trecând de câteva ori hotarele până ajungeau la forma finală. Oţelul putea veni din Canada, producţia unor componente putea fi făcută în SUA sau Mexic, apoi componentele esenţiale erau trimise la o altă fabrică, unde erau asamblate în motoare sau suspensii, după care ajungeau şi înapoi în altă ţară şi luau forma unor maşini.
Pe lângă asta, pe măsură ce componentele erau asamblate în module tot mai mari, alţi furnizori, din alte ţări, îşi livrau şi componentele lor care intrau în aceste maşini. Spre exemplu China sau Coreea de Sud putea livra ecranele pentru sistemele multimedia, în timp ce cablurile putea veni de la ţări terţe, la fel ca şi piele pentru scaune sau textilele pentru căptuşirea plafonului.
Acum, toate aceste componente auxiliare or fi taxate cu procente uriaşe, în dependenţă de ţara din care vin şi complică logistica foarte mult, întrucât la fiecare traversare de frontieră va trebui să se facă dovada dacă valoarea unui component a fost deja luată o dată în calcul anterior sau nu. Pe lângă asta, oricând pot apărea şi taxe de import de răspuns pentru SUA, iar asta dă peste cap toate calculele economice care stau la baza producţiei de serie.
În cazul lui Dodge Charger EV, originea bateriei devine un factor decisiv în preţul final al acestei maşini electrice, or, acum ea vine de la Samsung SDI. Samsung are câteva fabrici de asamblare a bateriilor finale şi în SUA, şi Ungaria, pe lângă cele din Coreea de Sud şi China, dar catozii şi celulele de obicei sunt produse în Asia. Iar asta înseamnă că Samsung va fi nevoit să le livreze celor de la Stellantis baterii mai scumpe pentru acest model.
Într-un asemenea context în care se află majoritatea producătorilor auto, Stellantis a decis că vânzările sale mai slabe din această perioadă îl pun într-o poziţie şi mai vulnerabilă în faţa acestor şocuri. Prin urmare, a luat decizii absolut drastice, care vor afecta direct mii de muncitori la fabricile sale.
În primul rând, fabrica Stellantis din Ontario, Canada, îşi va suspenda producţia începând de luni, 7 aprilie, pentru cel puţin două săptămâni. La această fabrică e asamblat noul Dodge Charger Daytona EV — acel nou muscle-car electric — şi bătrânul Chrysler Pacifica, singurul model care mai e în producţie în gama Chrysler.
De asemenea, şi fabrica Stellantis din Toluca, Mexic, îşi va suspenda producţia pe un termen nedeterminat deocamdată, însă acest termen a dura minim până la începutul lunii mai. Acolo erau fabricate modelele Jeep Compass şi Wagoneer S EV. E ciudat că angajaţii vor fi rugaţi să vină oricum la muncă în aceste fabrici pe perioada suspendării producţiei, deşi e neclar ce vor face toată ziua.
Pe lângă asta, Stellantis a anunţat concediere a 5.400 angajaţi, cifră care e cumulată de la 5 uzine pe care le deţine, atât de asamblare a maşinilor, cât şi a componentelor pentru acestea. Circa 900 dintre aceşti angajaţi vor fi din SUA, iar 4.500 — din Canada.
Aşadar, primele efecte ale taxelor de import se fac deja simţite, şi ele afectează în primul rând angajaţii acestor fabrici. Adevărata undă de şoc, însă, va veni atunci când producătorii vor încerca să facă o matematică nouă a proceselor lor de fabricare şi vor începe a vinde în showroom-uri maşini produse în noua realitate economică, care vor ajunge să coste cu 5, 10 sau 20 mii dolari mai mult. Inevitabil, asta va duce la scăderea drastică a cifrelor de vânzări, iar această situaţie va face maşinile şi mai greu accesibile pentru publicul larg, pe de o parte, iar pe de altă parte abia atunci vor apărea marile valuri de concedieri.
Ceea ce se întâmplă la Stellantis acum e doar o măsură de precauţie, pentru limitarea pierderilor în avans. Adevăratele măsuri dureroase vor fi cele luate din nevoie şi disperare.