(VIDEO) Acesta e noul BMW M3 electric, în versiune de prototip de pre producţie, cu peste 1.360 CP şi 18.000 Nm
22 Aprilie 2025, 17:15 Ilie Toma
Germanii de la BMW au adus noul M3 electric la salonul auto de la Shanghai şi i-au pregătit premiera mondială anume în China. Deocamdată, ceea ce vedem aici are statutul de prototip de pre producţie şi numele de Vision Driving Experience, sau VDX, dar e absolut clar că doar unele mici detalii îl mai pot distinge pe acest prototip de versiunea de serie, care va intra în producţie către începutul anului viitor.
Cum am reacţionat eu, care deţin un BMW M3 actual cu combustie, la primele imagini cu noul model? Ei bine, sunt impresionat de inginerie şi parametrii tehnici ai acestuia, fără îndoială, dar nu şi de design.
Blocurile optice spate îmi amintesc de Mitsubishi Lancer X, chiar dacă aici sunt mai lungi aproape că se întâlnesc în mijloc. Şi am avut cândva un Lancer X.
Calandrul faţă e foarte plat, şi doar partea inferioară a barei de protecţie pare să amintească despre ideea unui model M.
Evazările laterale sunt prea puternic mascate şi se pierd în percepţia proporţiilor. Iar posteriorul e o mare suprafaţă plată, cu un pic de plastic în zona inferioară, care dispare în decor. A dispărut complexitatea formelor sportiv şi a apărut prea mult simplism. Însă anume aceste mici detalii pot fi prezente pe modelul de serie.
Maşina adusă în China are vopsea fosforescentă şi atunci când reflectă culoarea verde, ea începe să-i confere maşinii o personalitate mai interesantă. Prin urmare, există şanse că atunci când va ajunge să fie lansat în serie, acest M3 electric va arăta mult mai interesante în acest mici detalii decât acum. Însă elementele de bază, precum blocurile optice şi calandrul vor rămâne.
Acum se poate vedea ceva mai bine şi interiorul. Şi nici aici fâşia aia cu rol de ecran, de lângă parbriz, nu mare cea mai sofisticată idee, ea înlocuind şi head-up display-ul din prezent.
Însă din cauza ei, pe planşă a rămas in singur ecran, de formă ce aminteşte de un paralelogram. În schimb, au rămas scaunele scoică. Iar pe tunelul central sunt prezente butoane fizice mari, pe care să le apeşi uşor, să-ţi fie la îndemână.
Sunt 6 butoane circulare alăturate, iar semnificaţia lor e deocamdată necunoscută. Regimurile de deplasare ale cutiei de viteze sunt poziţionate alăturat, deci nu e vorba de ele.
Performanţa acestui M3 electric, însă, e reconfirmată ca una uluitoare. Cel puţin 1 MW putere, deci 1.360 CP, livrată de 4 electromotoare. Cuplul total ajunge la 18.000 Nm!
Electromotoarele pot frâna cu o forţă imensă, de 900 kW, care va face ca aproape întotdeauna ele să fie responsabile de frânări, inclusiv pe circuit, regenerând energie. Maşina are şi un sistem de aerodinamică activă, cu ventilatoare, care asigură 1,2 tone de forţă de apăsare încă pe loc, după un principiu similar lui McMurtry, maşina care a reuşit să meargă cu susul în jos de curând. Doar că aici BMW M3 electric e mai greu de 1,2 tone, deci acest sistem nu l-ar menţine lipit de un tavan. Noi am vorbit mai mult despre ingineria acestui M3 electric într-un articol dedicat, şi tot ce am menţiona acolo a fost reconfirmat acum, la această dezvăluire din China.
Marea noutate arătată întregii lumi azi e designul, însă. E cumva şi primul model din gama Neue Klasse arătat fără camuflaj deja. Şi într-o asemenea manieră va arăta şi viitoarea Serie 3, şi viitorul iX, dar şi mult alte modele BMW. Aşa că pasionaţii cu siguranţă au deja o primă reacţie la ceea ce edem azi şi-i invităm să o spună în comentarii.
Vezi mai jos şi un scurt video cu noul prototip surprins la Shanghai.