(VIDEO) Finlanda a închis ultima sa termocentrală cu cărbune, urmând să se bazeze doar pe pompe de căldură, boilere şi baterii termice, reducând totodată preţurile

21 Aprilie 2025, 17:59
Redacţia PiataAuto.md
Finlanda şi-a schimbat considerabil sistemul său energetic în ultimii ani, cu o viteză pe care puţine ţări au atins-o vreodată în istorie. În ultimii 3 ani, Finlanda a redus la mai puţin de jumătate consumul de gaz în ţară, înlocuindu-l pe acesta în producţia de electricitate şi căldură cu soluţii de alternativă, ba chiar a demarat şi construcţia de fabrici pentru producţie sintetică a gazului metan. Tot Finlanda a inaugurat anul trecut cel mai puternic reactor nuclear din Europa, de 1.600 MW, făcând posibilă scoaterea din uz a centralelor cu gaz şi celor cu cărbune. Pompele de căldură individuale au devenit şi mai răspândite decât anterior, iar oraşele mari au trecut tot mai mult la folosirea lor. Chiar în august anul trecut scriam că Helsinki a contractat cea mai mare pompă de căldură aer-apă din lume pentru a încălzi un întreg cartier. Iar de curând Finlanda a închis ultima sa termocentrală cu cărbune, urmând să se bazeze de acum încolo doar pe pompe de căldură, boilere şi baterii termice pentru încălzirea locuinţelor.
Ultima centrală cu cărbune operaţională avea numele de Salmisaari şi-i aparţinea operatorului finlandez Helen, fiind situată în Helsinki. Rolul acestei termocentrale era de a produce încălzire centralizată pentru capitala finlandeză, de 300 MW putere, iar pe lângă asta ea mai producea 175 MW de putere electrică, drept efect advers.
Acum, însă, odată cu închiderea ei, emisiile anuale de CO2 ale operatorului Helen se vor reduce cu 50% în comparaţie cu 2024 şi cu peste 80% în comparaţie cu anul 1990. Emisiile de CO2 generate de întreg oraşul Helsinki se vor reduce imediat cu 30% doar datorită închiderii acestei ultime centrale cu cărbune.
Golul de capacitate, lăsat de excluderea termocentralei de cărbune va fi acoperit de pompe de căldură pentru încălzirea centralizată, de tipul celei contractate anul trecut de la MAN Energy Solutions, de 33 MW putere, care se află în construcţie acum şi va fi gata către startul sezonului de încălzire 2026-2027.
De asemenea, vor fi folosite boilere electrice, unele din ele cu capacitate de stocare termică pe durata a câteva zile. Aceste boilere încălzesc apa mai ales când există preţuri foarte mici la energie în reţea, fiind astfel capabile să profite de preţurile minime, apoi o furnizează când preţul e mai mare, reducând consumul curent de electricitate al operatorului de încălzire centralizată.
De asemenea, finlandezii vor continua să ardă gunoiul menajer în mod controlat, şi au mai adăugat câteva boilere care ard rumeguş de lemn, rămas de la industria de prelucrare a lemnului. Se consideră că arderea de rumeguş nu elimină în aer mai mult CO2 decât a fost captat anterior în procesul de creştere şi producere naturală a acelui material. Iar acest rumeguş e un deşeu produs de industrie, care îşi găseşte astfel aplicare utilă. În perspectivă, când vor fi gata toate pompele de căldură mari, se va reduce treptat orice ardere până la zero absolut.
Cei de la Helen spun că toată electricitatea folosită pentru încălzire, fie de pompele de căldură, fie de boilere, va fi din surse regenerabile sau de la centralele nucleare, cu zero CO2 direct emis. Prin urmare, schimbările de acum vor aduce reduceri considerabile adevărate de emisii. Iar ultima termocentrală închisă era responsabilă de 2% din toate emisiile de CO2 din Finlanda. Operatorul finlandez menţionează cu mândrie că de acum încolo în Finlanda practic nu se vor mai folosi combustibil folosi pentru încălzire, ci doar energie regenerabilă, nucleară sau biocombustibili. Finlanda va păstra centralele cu cărbune drept soluţii de rezervă pentru situaţii excepţionale, şi va avea grijă să le menţină în stare funcţională bună, chiar dacă ele nu vor opera.
Partea la fel de curioasă e că aceste schimbări nu vor determina scumpirea serviciilor pentru consumatori, ci dimpotrivă, ieftinirea acestor servicii. Finlanda importa până acum tot cărbunele pentru toate centralele sale care foloseau acest combustibil, inclusiv pentru ultima. Însă producţia de căldură pe bază de electricitate foloseşte energia produsă în interiorul ţării, care e mai ieftină. De asemenea, folosirea bateriilor termice, care pot stoca căldură, face ca aceste centrale să poată face uz plenar de toată energia regenerabilă produsă în ţară, inclusiv salturile de producţie, iar asta reduce preţul final al căldurii generate şi livrate în sistem, contrar a ceea ce se spune de multe ori, că asemenea treceri ar genera inevitabil scumpiri.
Cei de la Helen spun că din mai 2024 până în prezent au operat deja două scăderi de preţuri, iar în 2025 preţul căldurii livrate va fi cu 5,8% mai mic decât în 2024, când se folosea cărbunele. Deci, aşa cum spunem noi de multe ori, energia regenerabilă e şi despre ecologie, dar e şi despre inteligenţă şi beneficii economice majore, datorată producţiei de energie în interior ţărilor.
Datorită avansului atât de mare a energiei nucleare şi regenerabile în Finlanda în ultimii ani, acum ţara are al treilea cel mai mic preţ la electricitate în Europa, după Suedia şi Norvegia. Preţul mediu pentru anul 2024 a fost de 46 euro/MWh, ceea ce corespunde cu 0,046 euro/kWh. Un consum de 100 kWh ar însemna 4,6 euro. Aceste preţuri sunt valabile pentru 2024, iar în 2025 tendinţe e una de a atinge o scădere anuală de circa 5%. Prin urmare, la asemenea costuri de electricitate, produsă în ţară, e inteligent şi logic ca şi încălzirea oraşelor să fie trecută pe electricitate, cu folosirea pompelor de căldură, boilerelor şi bateriilor termice.
Anul trecut, noi am vizitat o centrală imensă cu cea mai mare pompă de căldură din lume din Danemarca, responsabilă de încălzirea unui întreg oraş, şi acolo principiile de funcţionare sunt foarte similare cu cele pe care le va aplica Finlanda în oraşele sale, diferenţa făcând-o doar sursa primară a pompelor de căldură şi în unele cazuri tipurile de refrigerent. Ideea de bază şi felul în care diverse surse de producţie se compensează reciproc e aceeaşi, însă.
Prin urmare, includem acel video realizat de noi în Danemarca mai jos, pentru a ilustra şi mai bine genialitatea folosirii acestor soluţii.
2
5,336
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!