(VIDEO) Lotus Evija, hypercar-ul electric de 2.011 CP, a fost condus de cei de la Top Gear în încercarea de a afla de ce nu vrea nimeni să-l cumpere

17 Aprilie 2025, 17:35
Redacţia PiataAuto.md
Producătorul britanic Lotus, deţinut acum de chinezii de la Geely, are un hypercar mai puternic decât Rimac Nevera, care a rămas eclipsat, deşi a fost anunţat încă în 2019 şi a intrat în producţie în 2023. Motivul acestei eclipsări e în numărul mic de exemplare produse, doar 130 la număr, dar şi în faptul că a fost lansat ca un model dedicat exclusiv circuitelor. Ei bine, acum cei de la Top Gear l-au condus în încercarea de afla dacă acesta poate aduce emoţie similară unui model cu combustie, cum ar fi Aston Martin Vakyrie.
Modelul electric accelerează de la 0 la 300 km/h în doar 9,2 secunde! Şi în pofida unor asemenea performanţe — nu prea vrea nimeni să le cumpere. Nici măcar cele 130 de exemplare limitate n-au fost vândute, iar informaţiile rarefiate existente par să indice faptul că vânzările de facto ale acestui supercar au fost până acum de doar câteva unităţi. Deci, o mare parte a acestei experienţe de condus a celor de la Top Gear a fost şi găsirea unui răspuns de ce nu vrea nimeni acest model.
Primul răspuns devenit deja evident şi cunoscut a fost dat de Mate Rimac, fondatorul companiei croate Rimac, care a creat Nevera. Acesta spunea anul trecut că Rimac a început a dezvolta hypercar-ul său electric în 2017, când electrificarea părea o lume a noilor posibilităţi, care vor garanta performanţe net superioare, intangibile pentru cele cu combustie.
Dar foarte repede electrificarea n-a mai rămas fascinantă, ci a devenit prezentă pretutindeni, inclusiv cu performanţe incredibile atinse de sedanuri şi hatchback-uri electrice. Şi atunci să deţii un hypercar electric a devenit o experienţă lipsită de exclusivitate, care nu mai justifică banii ceruţi pe el. Iar oamenii avuţi au început a privi maşinile electrice ca pe un produs cu termen de valabilitate pe el, care se deteriorează din timp, îşi pierde calităţile şi trebuie reciclat. Deci dispare elementul ăla crucial, de a fi atemporal, şi de a-şi păstra valoarea şi savoarea în timp.
Aşa că acei oameni avuţi caută din nou maşinile cu spirit de mecanică în ele, creat cu măiestrie inginerească, capabile să-ţi dea senzaţii analogice. Mate Rimac spunea atunci „Apple Watch poate face mult mai multe lucruri decât un ceas mecanic, şi le face mult mai bine — e mult mai precis, îţi măsoară şi pulsul şi are sute de alte funcţii. Şi totuşi, nimeni nu ar da vreodată 200.000 dolari pe un Apple Watch. Dar aceeaşi oameni scot conştient de buzunar 200.000 dolari pentru un ceas elveţian mecanic”. Cam asta e şi cu maşinile electrice, comparate cu cele cu combustie.
Dar cei de la Top Gear au vrut să vadă dacă e doar această mentalitate de vină sau dacă e vreo problemă şi cu maşina şi cu felul în care se simte ea.
Maşina are 4 electromotoare, câte unul pentru fiecare roată, iar bateria nu e una de forma unei planşe care să ocupe podeaua, ci e integrată preponderent în zona mediană, acolo unde ar fi stat motorul cu combustie la un supercar. Toate astea sunt făcute pentru a permite o poziţie mai coborâtă în condus.
Un element interesant e că direcţia e asistată hidraulic, cu ajutorul unei pompe electrice, iar asta permite oferirea unei senzaţii mult mai directe în volan.
Maşina nu are recuperare de energie, pentru a nu varia senzaţia de frânare din pedala de frână. Dar asta o face ă nu aibă niciun fel de frânare, la ridicarea piciorului de acceleraţie nici măcar una similară motoarelor cu combustie.
Lotus Evija are 1.887 kg, ceea ce nu a foarte multe pentru un asemenea bolid electric. Dar e simţitor mai mult decât Aston Martin Valkyrie sau alte modele similare.
Maşina accelerează fulminant de repede, dar o face doar cu un sunet nefiltrat al unor electromotoare. Şi, apropo, acest sunet e semn al unei bobinări mai rudimentare a statorului, unii producători învâţându-se deja cum să-l reducă la tăcere.
Protagonistul Top Ger spune că maşinii nu-i lipseşte cutia de viteze, deşi intuia că va duce dorul sunetului dictat de schimbul de trepte. Dat probabil puţini ar putea găsi acest sunet electric drept unul încântător, pentru a justifica preţul de 3 milioane de euro al acestei maşini.
Experienţa a avut şi o cursă între Honda Civic Type-R şi Lotus Evija, pentru a vedea diferenţa uriaşă dintre acceleraţia celor două. Bineînţeles, această diferenţă a fost cosmică.
Şi pentru că Evija a devenit între timp şi un model ce poate fi înmatriculat, condusul a avut loc şi pe drumurile publice. Dar pe aici, suspensia pare zgomotoasă în denivelări, iar la frânări maşina îşi jonglează un pic spatele şi nu pare foarte precisă. Ba chiar se simte instabilă până şi pe drumuri abia denivelate.
Autonomia e foarte mică, dacă o conduci în plăcere, pe un drum pustiu. Cele 195 mile promise e Lotus, adică 314 km, se reduc de facto drastic, aşa că anxietatea de autonomie se instaurează rapid. Autonomia e atât de mică, încât pentru filmări a fost nevoie de două maşini, una încărcându-se în timp ce cealaltă era condusă.
Prin urmare, maşina e interesantă, curioasă, intrigantă poate, dar nu mai mult de atât. Nu îndeajuns încât să-ţi fure inima şi să te facă să ţi-o doreşti cu ardoare. Iar pentru 3 milioane de euro poţi cumpăra doar ceva ce-ţi doreşti cu toată inima.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
14,709
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!