(VIDEO) Un garaj din Spania e atât de bine mascat în arhitectura clădirii, încât e aproape imposibil de identificat
10 Aprilie 2025, 13:09 Redacţia PiataAuto.md
Există garaje cu intrări clar marcate, stridente uneori, care spun clar semnificaţia acelui edificiu şi alelei porţi şi-ţi sugerează ce ai putea descoperi după acea uşă. Dar un garaj din Spania e atât de bine mascat în arhitectura clădirii, încât e aproape imposibil de identificat, existenţa lui trecând neobservată pentru majoritatea celor din jur.
Garajul se află în Barcelona şi poarta lui e mascată cu iscusinţă pentru a nu întrerupe arhitectura clasică a clădirii în care se află. Doar un indicator rutier ce interzice staţionarea şi o rampă de acces ce întrerupe bordura trotuarului sugerează existenţa unei intrări pe acolo.
Totuşi, atunci când uşa garajului e acţionată, aceasta se deschide înspre interior — un fapt foarte atipic — şi ea cu ea două geamuri verticale şi peretele dintre ele, cu tot cu elementele de faţadă.
Iar în timp ce uşa e manevrată, două lumini de atenţionare se aprind pe ea, invizibile şi ele la prima vedere.
Poarta e operată automatizat, închizându-se încet până în momentul în care se aliniază înapoi cu arhitectura de bază a clădirii şi tot peisajul devine din nou uniform.
Doar micile spaţii din coloana de piatră rămân a fi observate, însă de obicei ele se fac zărite mai ales după ce ai văzut uşa deja deschisă. De la prima vedere, sunt mici şanse să realizezi unde e garajul.
Explicaţia acestei forme a porţii poate fi în reglementări urbanistice stricte, dar şi în simplul gust estetic. Totuşi, faptul că alături, la doar câţiva metri, există o rulotă mult mai banală, cu desene mari graffitti pe ea, nu sugerează prea multă grijă la aspectul estetic.
Cineva care şi-a dori o mascare perfectă la vedere, însă, ar putea aprecia foarte mult acest garaj. Poarta lui arată aproape perfect pentru un film cu James Bond.