(VIDEO) Un youtuber britanic şi-a lăsat Tesla parcată afară jumătate de an, după care nici cei de la service nu au ştiut cum reînvie maşina
3 Aprilie 2025, 18:55 Redacţia PiataAuto.md
Un youtuber britanic şi-a cumpărat acum un an cea mai ieftină Tesla Model S pe care a găsit-o în Mare Britanie, la mai puţin de 14 mii lire. A dat peste un exemplar ce fusese folosit ca taxi şi avea peste 450 mii mile pe odometru, deci peste 724 mii km, dar maşina era într-o stare neaşteptat de bună, chiar şi bateria având autonomie mai mult decât decentă, de peste 400 km. După ce a folosit-o o perioadă, a lăsat-o parcată afară timp de jumătate de an. Iar asta a însemnat că bateria maşinii s-a descărcat complet. După această perioadă, nici măcar consultanţii de la service-ul Tesla nu au ştiu cum să o reînvie, pentru că maşina mai are o problemă de concept de design.
Atunci când o Tesla stă parcată atât demult timp, bateria sa principală se va descărca, dar totodată şi bateria e 12V va ajunge să fie epuizată. Asta înseamnă că peste 6 luni, maşina nu va putea fi descuiată cu vreo cheie, primul lucru care trebuie făcut fiind înlocuirea bateriei de 12V.
Doar că pentru a avea acces la ea e nevoie să se ajungă sub capotă. Uşile sunt încuiate, la fel ca şi capota. Tesla a prevăzut două cabluri de siguranţă, ascunse sub aripile faţă, care pot fi trase, iar astfel capota e deschisă mecanic.
Toate astea ar funcţiona, dacă acele cabluri metalice n-ar fi amplasate în zona în care roţile arunci apă în condiţii de ploaie, iar cablurile ajung să ruginească puternic. În cazul acestei maşinii, atunci când youtuber-ul şi colegul său au încercat să tragă acele cabluri, ambele s-au rupt imediat din cauza a cât de ruginite erau.
În această condiţie, rămâne o enigmă cum se mai poate ajunge la bateria de 12V de sub capotă. Tylor, protagonistul din video, a sunat la service-ul Tesla şi consultantul de acolo i-a zis că nu ştie nicio altă soluţie. I-a recomandat să meargă la un service cu tinichigerie, ca aceia să-i forţeze cumva capota, apoi să i-o repare.
Tyler a încercat să facă asta cu nişte şurubelniţe, îndoind plasticul grilei pentru a ajunge la lacătul de închidere a capotei. I-a reuşit în cele din urmă să forţeze şi să deschidă capota.
A căutat o altă baterie de 12V, care nu era identică, dar cu ajutorul căreia a putut deschide măcar uşile. Însă toate ecranele maşinii erau negre şi nu voiau să pornească. Maşina nu voia să iasă din regimul de parcare şi nu i se scotea frâna de mână.
A fost urcată pe nişte role şi împinsă în vecinătate pentru a fi conectată la o priză. Încărcarea a pornit.
După 2 ore, maşina rămânea cu toate ecranele deconectate. Cei de la service i-au spus să mai lase maşina la încărcat şi mai mult. Youtuber-ul a lăsat-o la încărcat pe noapte.
Dimineaţă, maşina a rămas cu ecranele negre. Dar în mod paradoxal, ea a putut fi pornită orbeşte şi cuplată în regim D, după care a început a se mişca. Deci, fără ecrane funcţionale, o asemenea Tesla a putut să se mişte.
După asta, bateria e 12V a fost deconectată şi lăsată pentru încă o săptămână. Iar la reconectare, toate ecranele maşinii s-au reaprins în mod miraculos.
Deci, renumitul truc cu scoaterea calculatorului din priză ca să i se rezolve problemele a funcţionat şi aici, iar maşina a fost reînviată în cele din urmă.